Practica judiciara insolventa. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA nr. 582

Ședința publică din data de 9 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoareaAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -. -. nr. 50 sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 143 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC D & G SRL,cu sediul în Câmpina,- județul P, lichidatorul judiciar, cu sediul în P,-,județul P, creditoareleDirecția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,- județul P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă P, cu sediul în P,- județul P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-creditoare B, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata-debitoare SC SRL Câmpina, lichidatorul judiciar al acesteia, intimatele-creditoare P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-creditoare, menționează că nu are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea recursului.

Curtea ia act că recurenta-creditoare nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-creditoare, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând incidența disp. art. 304 pct. 5, 7 și 9.proc. civ. solicitând ca aceasta să fie analizată sub toate aspectele, potrivit art. 3041.proc. civ.

Deciziile Comitetului Creditorilor se iau cu majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia,așa încât, dacă doi din trei membri ai acestuia au

solicitat autorizarea, se consideră că cererea este formulată în numele Comitetului Creditorilor, cu majoritatea cerută de lege.

Judecatorul sindic a analizat total eronat cererea formulata de către AVAS, deoarece Legea 85/2006 prevede că, în cazul în care lichidatorul nu formulează cererea

prevazută de art.138, există posibilitatea legală ca să se formuleze cererea de către creditori, fiind însă nevoie de autorizarea judecatorului sindic pentru a putea fi formulată.

AVAS a investit judecatorul sindic cu o asemenea cerere, premergatoare celei prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, care este o etapa procedurală și care nu are niciun fel de legatură cu fondul dreptului, etapă căreia lichidatorul și judecătorul sindic erau obligati să îi dea curs.

Mai susține că în cauză erau întrunite dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, deoarece, simplul fapt că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea contabilă atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor și dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.

Invocă dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.

Cererea formulată de AVAS trebuia admisă întrucât erau îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 138 din legea 85/2006.

Pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.

CURTEA

Prin sentința nr. 143 din 23 ianuarie 2009, judecătorul sindic de la Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, a dispus închiderea procedurii enței debitorului SC D & D SRL și radierea acestuia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; plata către lichidatorul judiciar, din fondul special de lichidare, a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu lichidator judiciar și 221,30 lei reprezentând cheltuieli de lichidare; a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunului P, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de ență,a prezentei sentinte.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic reținut că la data de 05.09.2008 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura enței debitorului a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea acestuia.

Instanța a mai reținut că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr.699 pronunțată în ședința publică din data de 30.05.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței; că notificarea a fost publicată intr-un ziar de largă circulație conform art. 61 alin.3 din aceeași lege, așa încât, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 pentru închiderea procedurii enței debitorului.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova a declarat recurs creditoarea AVAS B,criticând- pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia si trimeterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea recursului,creditoarea arata că deși doi dintre creditori,respectiv AVAS B si DGFP P au formulat in cauza cereri de autorizare a comitetului creditorilor pentru promovarea unei cererii in temeiul art 138 din legea 85/2006, judecătorul sindic a respins- nejustificat deși in cauza erau îndeplinite condițiile impuse de art 138 alin 3 teza finala din Legea 85/2006.

Mai arata recurenta ca in cauza se impune atragerea răspunderii administratorului societății falite in temeiul art 138 lit d si din Legea 85/2006 deoarece acesta, deși a fost notificat de lichidator nu a depus actele contabile ale societății situație in care nu se poate analiza modul de inventariere,gestionare si administrare a patrimoniului de catre conducerea societatii.

De asemenea mai arata recurenta din analiza situației economice a debitorului in baza bilanțului contabil din data de 30.06.2005 rezulta ca administratorul debitoarei nu s-a preocupat de recuperarea unor creanțe in cuantum de 19.923 lei.

Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurenta având în vedere actele dosarului si dispozițiile legale in materie constata ca recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Din verificarea actelor dosarului rezulta ca lichidatorul judiciar a depus raportul final la data de 05.09.2008,împotriva căreia recurenta a formulat obiecțiuni,fila 49 dosar,dar pe care judecătorul sindic nu le-a soluționat.

Ulterior insa, la data de 21 ianuarie 2009,creditoarea AVAS B solicita autorizarea comitetului creditorilor in vederea formulării cererii de atragere a răspunderii materiale a administratorului societații,cerere respinsa de judecătorul sindic prin sentința recurată.

de situatie de fapt expusa in cauza sunt incidente dispozițiile art 312 alin 5.Pr.Civ in sensul ca sentința recurata urmează a fi casata si trimisa cauza spre rejudecare in vederea soluționării de către judecătorul sindic a obiecțiunilor formulate de recurenta asupra cărora judecătorul sindic nu s-a pronunțat așa cum s-a arata mai înainte.

Cu ocazia rejudecării,instanța de fond urmează a rejudeca si cererea recurentei privind autorizarea comitetului creditorilor in vederea depunerii cererii de atragere a răspunderii materiale a administratorului societății debitoare pentru acoperirea pasivului.

La soluționarea cererii urmează a se avea in vedere culpa administratorului in ceea ce privește faptul de a nu preda documentele contabile ale societății,la cererea lichidatorului pentru a se putea analiza motivele care au condus la intrarea societății in stare de faliment precum si daca administratorul si-a îndeplinit obligațiile legale privitoarea la gestionarea patrimoniului societății.

Faptul ca lichidatorul a arătat ca nu înțelege sa formuleze cerere de atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății, susținere care așa cum rezulta din raportul final nu are la baza o analiza a lipsei de culpa a administratorului societății debitoare,ci tocmai culpa acestuia de nepredare a documentației,nu înlătura posibilitatea ca judecătorul sindic sa analizeze si sa dispună autorizarea comitetului creditorilor in vederea formulării acestei cererii.

De aceea se impune ca judecătorul sindic să rejudece si aceasta cerere si in raport de toate documentele dosarului si susținerile parților să pronunțe motivat asupra acesteia.

de toate considerentele de mai sus Curtea in raport cu art 312 alin 5.Pr.Civ va casa sentința si trimite cauza spre rejudecare potrivit considerentelor de mai sus.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoareaAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -. -. nr. 50 sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 143 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoarea SC D & G SRL, cu sediul în Câmpina,- județul P, lichidatorul judiciar, cu sediul în P,-,județul P, creditoareleDirecția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,- județul P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă P, cu sediul în P,- județul P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul

Casează sentința nr. 143 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red AU

dact MC

3 ex/4.05.2009

f- Trib.

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Ploiesti