Practica judiciara insolventa. Decizia 70/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 70/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AVAS B împotriva sentinței nr.385/F/04.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea lichidatorului judiciar Logica A I, pentru debitoarea SC - CAT SRL.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința comercială nr.385/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Albas -a constatat că lichidatorul judiciar Logica și creditoarea DGFP A au renunțat la judecata cererii formulate pentru atragerea răspunderii administratorului social, s-a respins cererea formulată de AVAS privind autorizarea creditorilor de a formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, s-au respins obiecțiunile formulate împotriva raportului final, de AVAS și s-a aprobat raportul în forma propusă de lichidatorul judiciar Logica.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Constatând ca prin obiecțiunile formulate creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - - B, s-a limitat să facă aprecieri cu privire la o posibila incidență în cauza a prevederilor art.94 din OUG nr. 150/2002 privind utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, respectiv la prevederile art. 302 indice unu actualmente 454 din Codul Penal, privind infracțiunea de deturnare de fonduri, fără însă a-și asuma nici măcar responsabilitatea formulării cererii de atragere a răspunderii in temeiul art. 137 din Legea nr. 64/1995 si cu atât mai puțin responsabilitatea sesizării organelor judiciare competente cu privire la săvârșirea infracțiunilor evocate.
Constatând că nici Legea nr. 64/1995 și nici Legea nr. 85/2006 nu abilitează judecătorul sindic să se substituie creditorilor sau lichidatorului judiciar in exercitarea drepturilor și obligațiilor expres stabilite în ceea ce-i privește, de textele de lege antemenționate.
Or, în speță, nu numai ca lichidatorul judiciar a formulat o asemenea cerere de atragere a răspunderii, dar a și renunțat la ea, răspunderea pentru acest demers și pentru argumentație revenindu-i în exclusivitate, iar astfel cum s-a mai reținut în cele ce preced, cu ocazia întocmirii raportului final, lichidatorul judiciar a avut în vedere și faptul că, din raportul întocmit de către primul lichidator judiciar, la data de 15.12.2004, a rezultat că nu au fost identificate fapte care să atragă răspunderea organelor de conducere ale debitoarei conform art. 137 din Legea nr. 64/1995. Ca atare, în contextul celor mai sus expuse, nu se poate vorbi despre omisiunea indicării de către administrator/lichidatorul judiciar, în raportul asupra cauzelor enței, a persoanelor culpabile de starea de ență, ci despre faptul că în exercitarea atribuțiilor care le revin, atât lichidatorul judiciar care a întocmit raportul din 15.12.2004 cât și actualul lichidator judiciar au apreciat, pe de o parte-primul, că nu au fost identificate fapte care să atragă răspunderea organelor de conducere ale debitoarei conform art. 137 din Legea nr. 64/1995, iar pe de altă parte, actualul lichidator judiciar, LOGICA, că formularea cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este oportună, însușindu-și concluziile raportului din 15.12.2004, în sensul că din acesta reiese că, incapacitatea de plată a debitoarei a fost determinată de factori obiectivi, nefiind identificate cauze subiective sau fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere a societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AVAS B solicitând casarea și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului se susține că lichidatorul judiciar nu a verificat cauzele concrete ale nevirării de către debitoare a contribuțiilor. Nu a menționat persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fond și nu a depus toate diligențele în vederea formulării unui raport detaliat privind eventualele bunuri ale societății, cauzele și condițiile ajungerii acesteia în faliment.
Mai susține că judecătorul sindic nu a aplicat dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006 întrucât în ce privește probațiunea legea instituie prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 - 316 Cod pr.civilă, art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar Logica AIa solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca neîntemeiat ( fila 9).
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului, curtea de apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de ență a debitoarei rezultă că incapacitatea de plată a debitoarei a fost determinată de factori obiectivi, nefiind identificate fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere a societății debitoare.
În absența unor fapte imputabile lichidatorul judiciar nu poate formula o cerere vădit nefondată în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
Susținerea creditoarei AVAS că în ce privește răspunderea prevăzută de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 legea instituie prezumția de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu este nefondată, această răspundere fiind o răspundere delictuală pentru antrenarea căreia este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.998 - 999 cod civil referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prin art.138 din legea enței nu a fost instituită nicio prezumție de culpă, o astfel de prezumție fiind contrară dispozițiilor art.6 pct.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, iar în sarcina probei revine reclamantului, ca și în cazul dreptului comun.
Raportat la aceste considerente curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile recurentei, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AVAS B împotriva sentinței nr.385/F/04.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th. 4 ex./09.03.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 27/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 174/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
