Practica judiciara insolventa. Decizia 815/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 815/2009
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - SRL C împotriva sentinței comerciale nr. 4966 din 11.12.2008 a Tribunalului Comercial Cluj pronunțată în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - -, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, PRIMĂRIA, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, BANK ROMANIA -, - & SRL, - SRL și având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea recurentei doamna avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, recurenta achitând suma de 19,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 0,3 lei reprezentând timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 20 februarie 2009, s-a înregistrat la dosar, la filele 19-105, un set de înscrisuri din partea recurentei în susținerea motivelor de recurs, iar la data de 2 martie 2009, tot din partea recurentei, o cerere de amânare a cauzei, pentru a depune răspunsul la memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, la care este anexată o copie a CF nr. 1355.
Reprezentanta recurentei susține cererea de amânare, solicitând a se dispune acordarea unui termen de judecată pentru a depune la dosar răspunsul la memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii.
Curtea, după deliberare, apreciază că cererea de amânare este neîntemeiată, întrucât de răspunsul de la Consiliul Superior al Magistraturii nu depinde soluționarea recursului.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare, și în consecință anularea tabelului definitiv consolidat al creanțelor, includerea - SRL în acest tabel cu suma reală, îndestularea acestei societăți în calitate de creditor cu suma reală și abia apoi închiderea procedurii, pentru motivele invocate în scris și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond. Solicită instanței a avea în vedere că s-au încălcat toate drepturile acestei societăți pe perioada procedurii insolvenței, că împotriva doamnei există o plângere penală pentru toate prejudiciile aduse societății și că toate căile de atac au fost urmate.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4.966 din data de 11 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Clujs -a aprobat raportul final de activitate și situațiile financiare finale întocmite de lichidatorul judiciar SOCIETATEA PROFESIONALĂ în cadrul procedurii falimentului debitoarei & C-N și în consecință, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
De asemenea, a fost descărcat lichidatorul judiciar de îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții și asociați.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe lichidatorului judiciar, debitoarei, tuturor creditorilor, DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin raportul final de activitate înregistrat de lichidatorul judiciar SOCIETATEA PROFESIONALĂ și depus la dosarul cauzei la data de 4 decembrie 2008, în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea &, a fost analizată întreaga activitate derulată pe parcursul procedurii, solicitându-se raportat la prev. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură.
În cuprinsul raportului a fost făcută o analiză a principalelor operațiuni efectuate în cadrul procedurii, a modului în care a fost întocmit tabelul creditorilor, fiind analizată și situația financiară și patrimonială a debitoarei din perspectiva cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență.
S-a arătat că în raportul asupra fondurilor obținute din lichidare depus la dosar la data de 11.12.2007 lichidatorul judiciar a încunoștințat judecătorul sindic despre faptul că prin planul de distribuire depus la aceeași dată creditorii au fost îndestulați integral, iar cheltuielile ocazionate cu procedura pentru perioada august 2006 - februarie 2008 precum și planul de distribuire au fost aprobate de către creditori cu ocazia adunării generale a creditorilor din data de 24.03.2008.
Având în vedere cele arătate, lichidatorul judiciar a apreciat că se impune închiderea procedurii de faliment și radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Prin scriptul depus la dosar la data de 5 decembrie 2008 creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Caa rătat că este de acord cu aprobarea raportului final întocmit de lichidatorul judiciar.
Raportul final de activitate a fost afișat la ușa instanței la data de 4 decembrie 2008, la dosar fiind depus procesul-verbal de afișare la fila 3570 (vol.XVI), a fost comunicat debitoarei și creditorilor prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4.846/05.12.2008 ( 3585 vol. XVI), împotriva acestuia nefiind formulate obiecțiuni conform prev. art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Prin același Buletin al procedurilor de insolvență a fost convocată adunarea creditorilor în conformitate cu prev. art. 129 din același act normativ pentru a fi supus aprobării raportul pentru termenul stabilit la data de 11 decembrie 2008.
Întrucât toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat de creanțe au fost îndestulați prin distribuirile făcute, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii apare ca fiind fondată și, pe cale de consecință, cu luarea în considerare a disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a admis-o, reținându-se faptul că în speță au fost respectate disp. art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Totodată, în baza acelorași dispoziții legale, teza finală, s-a dispus radierea debitoarei & din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza prev. art. 135 din Legea nr. 85/2006, sentința de închidere a procedurii a fost notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.
În baza art. 136 din același act normativ, lichidatorul a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, creditoarea " " C, întemeiat pe dispozițiile art. 3041pr.civ, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate cu consecinta anulării tabelului definitiv consolidat al creantelor, includerea creditoarei în acest tabel cu suma reală de 1.195.798.842 ROL, precum și îndestularea creditoarei cu suma reală, și abia apoi închiderea procedurii, cu 133.623.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată reactualizate.
În fapt, creditoarea a arătat că prin sentința recurată, judecătorul sindic a aprobat raportul final de activitate și situațiile finale întocmite de lichidatorul judiciar, astfel că a dispus închiderea procedurii de lichidare a " & "
A susținut creditoarea că prin contestația formulată la 27 martie 2008, contestat tabelul final al creditorilor și planul de distribuire al sumelor obținute din lichidare întocmit de lichidatorul judiciar și a solicitat înscrierea în tabelul definitiv consolidat al creditorior cu suma menționată prin tabelul din 24 iulie 2000 în cuantum de 1.195.798.842 lei vechi echivalentul a 55.223 USD plus cheltuieli de judecată reactualizate.
Prin hotărârea civilă nr. 1.726/25.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1.906/1997, judecătorului sindic a înscris creditoarea în tabelul creditorilor cu suma de 55.223 USD și cheltuieli de judecată reactualizate, în suma de 133.623.000 Rol, hotărâre care nu a fost anulată și de care lichidatorul nu a ținut cont.
La data de 30.11.2006, a relevat creditoarea, a depus contestație în acest dosar, prin care a cerut să se rectifice tabelul definitiv în sensul celor de mai sus, însă nici această contestație nu a fost soluționată legal de către instanța de judecată, deși a arătat că există o plângere penală împotriva doamnei pentru prejudiciile aduse societății.
Totodată, susține creditoarea, nu s-a luat în considerare împrejurarea că neînscrierea în tabelul întocmit de lichidatoarea s-a datorat atât dolului cât și unor erori esențiale, iar ceea ce este foarte grav este faptul că s-a trecut peste hotărârea nr. 1.726/25.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1.906/1997, hotărâre care a stabilit că se justifică și reactualizarea cheltuielilor de judecată.
În acest context, creditoarea arată că i s-a acceptat o sumă mult diminuată față de cea constatată prin hotărârea civilă nr. 1.726/C/2000 din 25.09.2000, hotărâre care a rămas definitivă și executorie.
Având în vedere întreaga stare de fapt, creditoarea relevă că nici una din aceste critici nu a fost avută în vedere la judecarea acestui dosar, instanța procedând la întocmirea tabelului definitiv consolidat în ciuda tuturor demersurilor sale și a argumentelor invocate de-a lungul celor 11 ani cât a durat procedura de lichidare a " & "
In această situație, creditoarea apreciază că s-ar impune și admiterea recursului cu trimiterea spre rejudecare a contestației, deoarece lichidatorul nu a luat în considerare o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar hotărâre recurată nu cuprinde motivele pentru care atât lichidatorul cât și instanța pot trece peste o hotarâre judecătorească irevocabilă.
O altă critică formulată de creditoare se referă la faptul că procesul de lichidare judiciară s-a desfăsurat cu totul injust, încălcându-i-se drepturile la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, a învederat faptul că desfășurarea procesului s-a canalizat spre îndestularea debitoarei si a altor creditori cu sume de bani la valori actualizate fată de creantele din 1993, iar " " C și, cel care a declanșat întraga procedură pentru recuperarea debitului de 30.000 USD, au fost prejudiciați prin acordarea unor sume derizorii.
În concluzie, creditoarea apreciază că sentința de închidere a procedurii de lichidare trebuie casată și trimisă cauza spre rejudecarea pentru includerea sa în tabelul definitiv consolidat al creditorilor cu suma reală și achitarea acestei sume.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:
Prin cererea de recurs dedusa judecatii, recurenta solicita in mod expres anularea tabelului definitiv consolidat al creantelor debitoarei, includerea recurentei in tabelul definitiv consolidat al creantelor cu suma de 1.195.798.842 Rol si indestularea recurentei cu suma reala, urmata de inchiderea procedurii.
In opinia instantei de recurs, prin sentinta recurata judecatorul sindic nu a dispus cu privire la aceste aspecte, dimpotriva, aceste aspecte invocate de catre recurenta au facut obiectul unor numeroase contestatii introduse de catre recurenta si solutionate irevocabil anterior pronuntarii sentintei comerciale prin care s-a dispus inchiderea procedurii.
Astfel prin sentinta comerciala 1458/2008 pronuntata la data de 12.06.2008 de catre judecatorul sindic desemnat in dosarul de insolventa al debitoarei - & SRL, a fost respinsa contestatia formulata de catre contestatoarea - SRL, (recurenta din prezenta cauza) impotriva tabelului definitiv consolidat al creditorilor ca fiind inadmisibila si contestatia impotriva tabelului definitiv consolidat intemeiata pe dispozitiile art. 75 din Legea 85/2006 urmare admiterii exceptiei autoritatii de lucru judecat invocata de catre lichidatorul judiciar. Mai mult, prin aceeasi sentinta a fost respinsa contestatia formulata de catre - SRL impotriva planului de distribuire intocmit de catre lichidatorul judiciar Societatea Profesionala ca neintemeiata (3519-3520 din dosarul procedurii de insolventa).
Rezulta intr-o maniera lipsita de echivoc faptul ca toate aspectele invocate de catre creditoarea recurenta prin recursul declarat, legate in mod esential de majorarea cuantumului creantei inscrise in tabelul preliminar si de indestularea acestei creante printr-o noua distribuire au fost solutionate intr-o maniera irevocabila prin sentinta comerciala anterior enuntata. Trebuie enuntat in acest context faptul ca prin decizia civila 2360/28.10.2008, recursul declarat de catre contestatoarea recurenrta - SRL a fost anulat ca netimbrat, situatie in care hotararea judecatoreasca anterior enuntata a judecatorului sindic a ramas irevocabila.
In consecinta, Curtea de Apel apreciaza ca printr-un recurs declarat impotriva sentintei comerciale de inchidere a procedurii de insolventa nu pot fi repuse in discutie aspecte procedurale anterior transate printr-o hotarare judecatoreasca intrata in puterea lucrului judecat. Prin sentinta de inchidere a procedurii, judecatorul sindic a verificat indeplinirea conditiilor procedurale necesare in aceasta etapa procedurala, asa cum sunt reglementate prin dispozitiile art. 129, 130 si urmatoarele din Legea 85/2006.
Cu privire la aceste aspecte procedural analizate de catre judecatorul sindic prin sentinta enuntata anterior, recurenta nu a invocat nici un motiv de casare sau modificare. In nici un caz, prin sentinta de inchidere a procedurii judecatorul sindic nu mai putea dispune cu privire la modificarea tabelului definitiv al creditorilor sau cu privirea la distribuirea sumelor obtinute in procedura, acestea constituind aspecte intrate deja in puterea lucrului judecat.
Mai mult, din sentinta recurata rezulta faptul ca impotriva raportului final supus dezbaterii in sedinta publica din data de 11.12.2008 nu au fost formulate obiectiuni de catre nici unul dintre creditori, nici de catre recurenta, desi raportul final a fost comunicat tuturor creditorilor iar acestia au fost convocati de catre lichidatorul judiciar numit in procedura in vederea dezbaterii raportului final.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 Cpc, sentinta de inchidere a procedurii de insolventa va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica, iar recursul declarat va fi respins ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea " împotriva sentinței comerciale nr. 4.966 din 11 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1170/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 2/2009. Curtea de Apel... → |
---|