Practica judiciara insolventa. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 94
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea LEASING împotriva Sentinței comerciale nr. 337/F din 13 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fișa de identificare a societății comerciale Câmpeni.
Curtea, având în vedere actele dosarului și faptul că recurenta creditoare a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 337/F/13.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- s-a respins cererea formulată de creditoarea - LEASING SA (fostă ROMÂNIA SA) în contradictoriu cu debitoarea - SRL Câmpeni pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței numitei debitoare.
Pentru a hotărî astfel, raportat la dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și ale art. 397 al. 3 pr.civ. precum și la actele dosarului, judecătorul sindic a considerat că numita creditoare nu are o creanță certă împotriva debitoarei.
A motivat că dispozițiile art. 8 din OG nr. 51/1997 trebuie coroborate cu art. 15 din același act normativ, astfel că rezultă că pentru a putea solicita plata ratelor de leasing restante mai mult de 2 luni, este necesar ca finanțatorul să își exercite dreptul de a rezilia contractul, iar contractul să fi fost reziliat efectiv de instanța competentă atâta timp cât în contract nu a fost prevăzut un pact comisoriu de ultim grad.
S-a arătat că textul sancționează refuzul utilizatorului de a-și executa cu rea credință obligațiile asumate prin contract și de a evita implicit îmbogățirea fără justă cauză a finanțatorului pe seama utilizatorului, ca urmare a obligării acestuia din urmă la plata ratelor de leasing și la restituirea vehiculului în condițiile în care contractul este încă în ființă.
În speță s-a apreciat că nu s-a făcut dovada că ar fi fost reziliat efectiv contractul de leasing încheiat de creditoare cu debitoarea, simpla manifestare de voință a finanțatorului în acest sens prin scrisoarea din data de 11.03.2009 depusă în copie la dosar (fila 47) nefiind suficientă, atâta timp cât nu a fost constatată de instanța competentă printr-o hotărâre irevocabilă.
S-a reținut că aspectele de fapt referitoare la reaua credință a debitoarei în neachitarea ratelor de leasing și la îndeplinirea condițiilor de reziliere a contractelor, nu pot fi examinate în cadrul procedurii sumare a insolvenței ci doar pe calea unei acțiuni de drept comun.
În ceea ce privește facturile de care se prevalează creditoarea depuse la dosar (fila 30-46), în condițiile în care acestea nu au fost acceptate de către debitoare, potrivit dispozițiilor art. 46 din codul comercial, judecătorul sindic a arătat că nu constituie un mijloc de probă și în consecință nu pot fi luate în considerare.
Pe de altă parte, s-a arătat că prin pct. 14.1. din contract părțile au prevăzut o clauză arbitrală ( fila 15), stabilind că orice litigiu decurgând sau în legătură cu acel contract, referitor la încheierea, executarea sau desființarea lui se va soluționa prin arbitraj de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel că pentru rezilierea contractului creditoarea avea obligația să se adreseze instanței arbitrale competente.
Mai mult, din certificatul constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Alba (fila 7) rezultă că debitoarea a fost dizolvată în baza dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990.
Conform dispozițiilor art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990: acă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. 7, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.
În ceea ce privește dispozițiile art. 2701din Legea nr. 31/1990, s-a considerat că nu sunt aplicabile în speță întrucât debitoarea este societate cu răspundere limitată, iar art. 2701din Legea nr. 31/1990 se regăsește în Titlul VII - Capitolul III care reglementează "Lichidarea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni".
S-a motivat că în Capitolul II al Titlului VII din Legea nr. 31/1990 nu există nici normă prin care să se facă în mod expres trimitere la regulile aplicabile lichidării societăților pe acțiuni, în sensul că acestea se aplică în mod corespunzător și celor cu răspundere limitată.
În condițiile în care debitoarea a fost dizolvată, s-a concluzionat că creditoarea trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, respectiv să solicite numirea unui lichidator, neexistând nici un temei pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței.
Astfel, cererea a fost respinsă în baza art. 33 al. 5 din Legea nr. 85/2006, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta - LEASING SA a declarat recurs, în termen și motivat, prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată.
A motivat, în ceea ce privește caracterul cert al creanței, că aceasta rezultă din contractul de leasing nr. - semnat și asumat de părți la 28.11.2007, în baza acestuia fiind emise facturile depuse la dosar, și din Anexa 1 - Programul (semnată și ștampilată) a contractului asumat de debitor, ce detaliază cuantumul și scadența ratelor de leasing, a ratelor de asigurare și a valorii dobânzilor.
A arătat că a fost reziliat unilateral contractul de leasing, ca urmare a neplății ratelor de leasing, însă avea dreptul să pretindă ratele de leasing restante și să solicite deschiderea procedurii, chiar dacă nu ar fi reziliat contractul și ar fi fost în derulare.
A precizat că, în condițiile existenței unui contract de leasing, emiterea unei facturi ține în principiu de rațiuni contabile și nu de faptul dacă debitoarea datorează sau nu ceea ce ea însăși și-a asumat.
A susținut, cu privire la lichiditatea creanței, că a emis facturi în valoare de 57.664,6 eur din care 23.464 Eur reprezintă restanțe la ratele de leasing, rate de asigurare și taxa de înmatriculare, iar 34.200,6 lei taxa de reziliere a contractului și că din scadența facturilor reiese că termenul stipulat pentru plata lor e de mult împlinit.
A mai arătat că se impunea deschiderea procedurii simplificate conform art. 1 al. 2 lit. e coroborat cu art. 3 pct. 25 din Legea nr. 85/2006, debitoarea fiind dizolvată.
A invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041pr.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, în aplicarea prevederilor art. 3041pr.civ. se constată că recursul nu este fondat.
Criticile aduse de recurentă sentinței judecătorului sindic nu pot fi reținute.
Recurenta-creditoare este în drept să pretindă plata ratelor de leasing restante și a accesoriilor, până la momentul rezilierii, dacă aceasta s-a produs, cu condiția să facă dovezile necesare.
Semnarea contractului de leasing financiar nr. - din 28.11.2007 și a Anexei 1 la contract (Programul plăților), în care se prezintă valoarea ratelor de leasing și scadența acestora, cât și valoarea ratelor de asigurare și a dobânzilor ( 9-17 dosar fond) nu face, prin ea însăși, dovada caracterului cert al creanței, care să justifice deschiderea procedurii insolvenței, justificarea că emiterea facturilor se face doar din rațiuni contabile neputând fi primită.
Chiar în cuprinsul contractului, în art. 5.1 părțile au stabilit modalitatea de emitere a facturilor, la data scadenței, pentru ipoteza neplății ratelor înainte de scadență. Emise fiind, facturile trebuiau și comunicate, astfel că în mod corect a apreciat judecătorul sindic că nu constituie un mijloc de probă, nefiind acceptate.
Pe de altă parte, din fișa comunicată de ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara în recurs ( 16-18 dosar) rezultă că debitoarea se află deja în lichidare, având numit lichidator pe -.
În consecință, față de cele expuse, în baza art. 312 al. 1 pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - LEASING SA împotriva sentinței nr. 337/F/13.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Th.
Ex. 4/05.03.2010.
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Practica judiciara insolventa. Decizia 829/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
