Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1062/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.1062/2008

Ședința publică din data de 06.05.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 398/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 21.02.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - SRL, C, C, - SRL PRIN MANDATAR - SRL, - AUTO SRL, - SRL și intimata-debitoare - SRL ). VECHE - SRL ), intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței- cerere de admitere a creanței.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1661/29.04.2008.

Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare este legal îndeplinită, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 6).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de - SRL și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 398 din 21 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins cererea formulată de - SRL în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea - SRL (fostă - SRL), având ca obiect repunerea în termenul limită de declarare a creanței prevăzut de art. 62 alin 1 lit b din Legea nr. 85/2006.

S-a admis excepția tardivității formulării cererilor de admitere a creanțelor de către - SRL, - AUTO SRL și - SRL și s-a constatat că acestea sunt decăzute din drepturile prevăzute de art. 76 alin 1 din Legea nr.85/2006.

A fost constatată nulitatea absolută a operațiunilor de vânzare-cumpărare intervenite între - SRL și debitoare după data deschiderii procedurii insolvenței, constând în vânzarea-cumpărarea de marfă a cărei contravaloare face obiectul facturilor nr. -/8 august 2007, -/10 august 2007 și -/22 august 2007.

S-a respins cererea - SRL formulată în contradictoriu cu debitoarea - SRL de înscriere în tabelul creditorilor cu o creanță în cuantum de 13.839,99 lei.

S-a stabilit în sarcina lichidatorului judiciar, obligația de a analiza efectele constatării nulității operațiunilor juridice ce au avut loc între debitoare și - SRL.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea - înregistrat la data de 31 martie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.3 lit.b și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 24 aprilie 2008 (6), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de creditoarea - SRL Z împotriva sentinței comerciale nr. 398 din 21.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 6 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./9.05.2008

Jud.fond.-

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1062/2008. Curtea de Apel Cluj