Practica judiciara insolventa. Încheierea /2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința camerei de consiliu din data de 06.05.2008
Instanța este constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea formulat de recurenta- debitoare SC SRL C N având ca obiect suspendarea executrii hotrii nr. 342 pronunțat la data de 13.02.2008 de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- privind și pe intimata -creditoare SC 2005 SRL.
La apelul nominal, se prezint avocat în reprezentarea intereselor debitoarei SC SRL, lips fiind reprezentantul creditoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
Pentru timbrarea cererii de suspendare, debitoarea a achitat taxa judiciar de timbru în valoare de 10 lei și a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, dup care se constat c s-a înregistrat la dosar în data de 25 aprilie 2008 dovada achitrii taxei judiciare de timbru pentru cererea de suspendare și dovada achitrii cauțiunii în valoare de 500 lei conform recipisei CEC nr. -/1/24.04.2008, originalul recipisei fiind depus la Registrul de Valori al instanței.
Reprezentanta recurentei învedereaz instanței c susține cererea de suspendare a executrii hotrârii nr. 342 pronunțat la data de 13.02.2008 de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- formulat în temeiul art. 300 alin. 2 și 3. civ coroborat cu prev art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, pentru a împiedica consecințele declanșrii procedurii faț de societate, care nu se afl în încetare de plți, iar condițiile de publicitate a sentinței sunt de natur s prejudicieze societatea.
Instanța las cauza în pronunțare pe cerea de suspendare formulat de ctre debitoarea SC SRL C
CURTEA,
Prin cererea formulat de debitoarea SC SRL C în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 342 pronunțat la data de 13.02.2008 de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, s-a solicitat ca în contradictoriu cu creditoarea SC 2005 SRL, în temeiul prevederilor art. 8 alin (5) din Legea nr. 85/2006 s se dispun suspendarea executrii hotrârii atacate pân la soluționarea recursului declarat împotriva aceleiași sentințe.
În esenț, în motivarea cererii se arat c se impune suspendarea hotrârii pronunțat de Tribunalul Comercial Cluj deoarece debitoarea nu se afl în stare de insolvenț iar creditoarea și-a exprimat acordul de a susține recursul și de a renunța la cererea sa, creanțele deținute de ctre aceasta fiind integral achitate, motiv pentru care a declarat recurs iar pentru a împiedica efectele extrem de grave ale declanșrii procedurii insolvenței împotriva acesteia, a formulat cerere de suspendarea executrii în temeiul art. 300 alin (2) și (3) Cod procedur civil coroborat cu art. 8 alin (5) din Legea nr. 85/2006.
La data de 22.04.2008 instanța investit cu soluționarea recursului și implicit a cererii de suspendare a fixat o cauțiune în cuantum de 500 RON în sarcina debitoarei recurente potrivit art. 300 alin (3) Cod procedur civil.
Analizând cererea de suspendare formulat, Curtea constat c aceasta este întemeiat pentru urmtoarele considerente:
Prin sentința comercial nr. 342 din 13.02.2008 pronunțat de judectorul sindic al Tribunalului Comercial Clujs -a respins contestația formulat de debitoarea SC SRL și s-a admis cererea formulat de creditoarea SC 2005 SRL dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 33 alin (6) din Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs debitoarea, recurs ce face obiectul dosarului cu nr- cu termen de soluționare pentru data de 13.05. 2008.
Odat cu recursul formulat împotriva hotrârii sus amintite debitoarea a solicitat și suspendarea executrii acestei hotrâri pân la soluționarea recursului și a contestației aferente întemeiat pe prevederile art. 8 alin (5) din Legea insolvenței.
Potrivit acestui text legal hotrârile judectorului sindic vor fi suspendate atunci când vizeaz printre altele și sentința de respingere a contestației debitorului introdus în temeiul art. 33 alin (4) din Legea nr. 85/2006.
În cazul de faț cererea de suspendare formulat de debitoare se încadreaz în aceste dispoziții legale.
Totodat, prevederile art.8 alin (5) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței se completeaz cu prevederile art. 300 alin (2) și (3) și respectiv art. 403 alin (4) Cod procedur civil.
În acest sens Curtea a stabilit plata unei cauțiuni în sarcina debitoarei, a crei dovad s-a fcut prin recipisa CEC nr. -/1/24.04.2008
Constatând c sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 8 alin (5) din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 300 alin (2) și (3) și respectiv art. 403 alin (3) Cod procedur civil, Curtea urmeaz s admit cererea și va dispune suspendarea executrii hotrârii nr. 342 din 13.02.2008 pân la soluționarea recursului ce face obiectul dosarului nr-.
Pentru a pronunța aceast soluție s-a avut în vedere împiedicarea efectelor grave ce decurg din declanșarea procedurii insolvenței, pân la soluționarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea de suspendare formulat de debitoarea SC SRL C și în consecinț dispune suspendarea executrii hotrârii nr. 342 din 13 februarie 2008 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pân la soluționarea recursului formulat împotriva hotrârii.
Pronunțat în ședința public din 6 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red. //2ex.
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț, Claudia Idrceanu, Danusia Pușcașu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 628/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 85/2008. Curtea de Apel... → |
---|