Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1093/2009

Ședința publică din data de 24.03.2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Andrei Axente

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea CONSILIUL JUDEȚEAN O împotriva încheierii comerciale nr. 5313/18.12.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații: - ROMÂNIA SA, - SRL, - DIESEL SRL, ITALIA SUCURSALA C, - SRL, - LEASING ROMANIA SA, - ROMÂNIA SRL, -, - SRL, - INTERNATIONAL SRL, - SRL, - ROMÂNIA SA, - SA, - LEASING SA ( FOSTA ROMÂNIA SA ) CU.ALES, CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI C - N, - SRL, - SRL,- SRL, - SRL, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI C - N, - SRL, - SRL, - ROMÂNIA SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ. C, - LEASING SA, - INTERNATIONAL SRL, - SERV SRL, lichidator - H & B SRL, având ca obiect procedura insolvenței - contestație la creanță.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este viciată cu creditoarele - LEASING SA și - LEASING SA.

Recursul este timbrat cu 19,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ.

S-au înregistrat la dosar cereri din partea creditoarelor SA, - SRL pentru comunicarea unui exemplar din motivele de recurs și cerere de acordarea a unui de apărare formulată - SRL.

Instanța în urma deliberării, față de viciile de procedură constatate și cererile formulate de creditorii SA, - SRL, - SRL, dat fiind obiectul cererii, apreciază că soluționarea prezentului recurs nu lezează interesele creditorilor, motiv pentru care constată că procedura de citare este îndeplinită și respinge cererile ca neîntemeiate.

În lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin încheierea comercială nr. 5313 din 18 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis excepția tardivității formulării declarației de creanță înregistrată de creditorul CONSILIUL JUDEȚEAN O, excepția invocată de lichidatorul judiciar și în consecință:

S-a dispus înscrierea creanței formulată de CONSILIUL JUDEȚEAN O ca o creanță decăzută din drepturile prev. de art.76 din Legea nr.85/2006, în cuantum de 161.889,56 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art.103 alin.2 pr.civ. neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei.

Prin încheierea comercială nr. 6518/14 decembrie 2006 s-a stabilit de către judecătorul sindic termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15.01.2007, stabilindu-se în sarcina administratorului judiciar obligația de a proceda la notificarea debitoarei și a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoștință deschiderea procedurii și pentru declararea eventualelor creanțe împotriva averii debitoarei.

După cum în mod expres prevăd disp. art.61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prev. art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului d e procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prev. art.62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență nr.223/31.01.2007 și ulterior, după predarea documentelor contabile, prin notificarea nr.629/07.03.2007 trimisă tuturor creditorilor existenți în lista depusă de - SRL, societatea care a condus evidența contabilă a debitoarei.

În termenul limită stabilit de judecătorul sindic au depus declarație de creanță doar creditorii care au fost înscriși în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, creditorul CONSILIUL JUDEȚEAN O înregistrând declarația de creanță împotriva averii debitoarei la data de 21.10.2008, deci și după cea de a doua notificare făcută de lichidatorul judiciar urmare predării documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.

Se impune a se face precizarea că pe această listă creditorul CONSILIUL JUDEȚEAN O nu figura ca fiind creditor și, pe cale de consecință, în ceea ce-l privește legalitatea notificării se impune a se face raportat la prev. art.7 din Legea nr.85/2006.

Motivul invocat de creditor pentru admiterea declarației sale de creanță îl constituie faptul că nu a fost notificat de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Notificarea reglementată de prev. art.61 alin.3 din același act normativ s-a făcut de către administratorul judiciar prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație.

Această publicare a notificării privind termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță reprezintă, conform disp. art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, dovada îndeplinirii notificării prev. de art.61, începând cu data la care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut în cadrul Buletinului procedurilor de insolvență.

Altfel spus, de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, toți creditorii se consideră că au termenul în cunoștință în ceea ce privește termenele pentru care s-a făcut notificarea, având obligația să le respecte.

Nerespectarea acestor termene atrage decăderea din drepturile prevăzute de art.76 din Legea nr.85/2006.

Creditorul CONSILIUL JUDEȚEAN O nu a depus declarație de creanță în termenul limită stabilit de judecătorul sindic, acesta nefiind de altfel notificat de administratorul judiciar în sensul de a-i fi fost comunicat un înscris în cuprinsul căruia practicianul în insolvență să-i fi adus la cunoștință termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță. Cu toate acestea, judecătorul sindic apreciază că notificarea tuturor creditorilor s-a făcut cu respectarea prev. art.61 din Legea nr.85/2006, deoarece s-a realizat într-un ziar de largă circulație și prin Buletinul procedurilor de insolvență mai sus menționat, fiind prevăzute în mod expres termenele pentru depunerea declarațiilor de creanță, pentru verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar, precum și termenul pentru definitivare a tabelului.

De altfel, disp. art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevăd faptul că citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și a notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, alineatul 3 teza finală a aceluiași articol statuând asupra faptului că pentru creditorii ce nu au putut fi identificați în lista prevăzută de art.28 alin.1 lit.c procedura notificării prevăzută de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Pe cale de consecință, publicitatea privind deschiderea procedurii fiind realizată, notificările prevăzute de art.61 fiind publicate prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație, există prezumția că toți creditorii debitoarei au luat cunoștință cu privire la termenele stabilite de judecătorul sindic în vederea depunerii declarațiilor de creanță și întocmirea tabelului definitiv și că orice declarație de creanță depusă după acest termen este tardivă.

Drept urmare, față de creditor sunt aplicabile prev. art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, publicarea termenelor de depunere a declarațiilor de creanță fiindu-i opozabilă, neputând invoca împrejurarea că nu a fost notificată, întrucât în lista ce i-a fost comunicată practicianului în insolvență de către debitor aceasta nu a figurat și nu a putut fi identificată ca și creditor.

Susținerea creditorului în sensul că a luat la cunoștință despre existența procedurii insolvenței împotriva debitoarei la data primirii adresei nr- a Primăriei Municipiului C-N nu are relevanță atâta timp cât nu s-a formulat o cerere de repunere în termenul legal de declarare a creanțelor, iar publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență are rolul de a face tuturor opozabile termenele stabilite de judecătorul sindic, conform prev. art.62 din Legea nr.85/2006 la data deschiderii procedurii.

Notificarea privind deschiderea procedurii s-a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență astfel cum s-a menționat mai sus și partea avea posibilitatea să verifice acest buletin și să formuleze declarație de creanță în termenul legal stabilit, accesarea publicației fiind gratuită, permițând verificarea stării de insolvență diferiților comercianți.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea CONSILIUL JUDEȚEAN O solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de creanță așa cum a fost formulată și precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că soluția a fost dată greșit, întrucât creditoarea nu are nici o culpă în depunerea peste termenul limită stabilit de instanță a declarației de creanță, culpa revenind altor instituții, respectiv persoane, care prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor ce le reveneau, au determinat un lanț cauzal generator de prejudicii pentru instituția recurentă.

Societatea comercială care a condus evidența contabilă a debitoarei - SRL a depus în mod nelegal o listă incompletă cu creditorii - SERV SRL între aceștia neregăsindu-se și creditorul Consiliul Județean O, deținătorul mai multor titluri executorii împotriva debitoarei.

- SRL avea obligația să prezinte în mod legal și corect toate elementele de activ și pasiv ale debitoarei, administratorului judiciar - H & B, numit prin încheierea comercială nr. 6518 din 14 decembrie 2006.

Administratorul judiciar avea ca principală atribuție, între altele, în conformitate cu prevederile art. 20 lit k din Legea nr. 85/2006, să "verifice creanțele și, atunci când este cazul, să formuleze obiecțiuni la acestea, precum și să întocmească tabelele creanțelor", lucru care nu s-a întâmplat și care a condus la depunerea declarației de creanță a Consiliului Județean O la un alt moment decât cel stabilit de judecătorul sindic și, ulterior, la consecințele ce decurg din aceasta.

Deși în declarația de creanță inițială, precum și în precizări, recurenta a menționat faptul că nu s-a depus declarația de creanță la data stabilită, deoarece instituția recurentă nu a fost notificată, încălcându-se astfel prevederile art. 7 și art. 61 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a respins susținerile acesteia.

Art. 61 alin (3) prevede clar în ceea ce privește procedura de notificare, și anume: "Notificarea prevăzută la alin 1 se realizează conform prevederilor Codului d e procedură civilă și se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență".

Nu se poate reține că publicarea notificării celorlalți creditori în Buletinul procedurilor de insolvență, buletin care se comunică părților, face ca această procedură să fie realizată și față de Consiliul Județean

Instanța de fond, în virtutea rolului activ, în conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 și art. 129 alin 4 și alin 5 din Codul d e procedură civilă, putea să dispună din oficiu, repunerea recurentei în termenul legal de declarare a creanțelor și nu să rețină, în mod eronat, că nu s-a formulat o cerere de repunere pe rol în termenul legal de declarare a creanțelor. Neexercitarea rolului activ al instanței constituie o încălcare a prevederilor legale și, deci, motiv de casare sau modificare a hotărârii pronunțate, conform art. 304 pct 9 din Codul d e procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.7 alin (3) teza finală raportat la art. 61 din Legea insolvenței atunci când a statuat asupra tardivității formulării declarației de creanță a creditorului recurent CONSILIUL JUDEȚEAN O și dispunând înscrierea acestei creanțe în cuantum de 161.889,56 lei ca o creanță decăzută din drepturile prevăzute de art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, față de debitorul - TRANS SERV SRL s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței la data de 14 decembrie 2006 iar prin sentința comercială nr. 6518/2006 a Tribunalului Comercial Cluj judecătorul sindic a stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15 ianuarie 2007.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006 notificarea creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prevederile art. 28, alin (3) al art. 61 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului d e procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

Administratorul judiciar a procedat la notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prevederile art. 62 din Legea nr. 85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență 223/31 ianuarie 2007 și ulterior, după predarea documentelor contabile, prin notificarea nr. 629/7 martie 2007 trimisă tuturor creditorilor existenți în lista depusă de societatea care a condus evidența contabilă a debitoarei.

Deoarece creditorul recurent CONSILIUL JUDEȚEAN O nu figura ca fiind creditor pe lista astfel depusă notificarea în ceea ce îl privește se impune a se face în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006.

Motivul invocat de creditorul recurent în sensul că nu a fost notificat de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, urmează a fi înlăturat deoarece notificarea reglementată de prevederile art. 61 alin (3) din legea insolvenței se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație.

Altfel spus, de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, toți creditorii se consideră că au termenul în cunoștință în ceea ce privește termenele pentru care s-a făcut notificarea, având obligația să le respecte.

Pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 alin (3) raportat la art. 61 din legea insolvenței așa încât concluzia care se desprinde este aceea că publicitatea privind deschiderea procedură în speță a fost realizată conform reglementărilor sus arătate existând astfel prezumția că toți creditorii debitoarei au luat cunoștință cu privire la termenele stabilite de judecătorul sindic în vederea depunerii declarațiilor de creanță.

Față de creditorul recurent CONSILIUL JUDEȚEAN O sunt incidente prevederile art. 7 alin (3), publicarea termenelor de depunerea declarațiilor de creanță fiindu-i opozabilă, neputând invoca împrejurarea că nu a fost notificat întrucât în lista ce i-a fost comunicată practicianului în insolvență de către debitor acesta nu a figurat ca și creditor.

Orice alte referiri la citarea acestui creditor potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă urmează a fi înlăturate deoarece în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 alin (3) din Legea insolvenței.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dis part 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul CONSILIUL JUDEȚEAN

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de CONSILIUL JUDEȚEAN O împotriva încheierii comerciale nr. 5313/18.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red./

2 ex./9.04.2009

Jud.fond.

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Andrei Axente

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Cluj