Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1207/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1207/2009
Ședința publică din 31 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE. - -
JUDECĂTOR 1: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta SC SRL PRIN LICHIDATOR PRO împotriva sentinței civile nr. 86 din 14 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței - completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 26 martie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
În cursul dimineții, înainte de începerea dezbaterilor, s-a înregistrat la dosar, trimise prin fax, note de ședință din partea recurentei, prin care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Curtea, după deliberare, în lipsa unor cereri prealabile a părților și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 86 din 14 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis în parte cererea formulată de - în faliment prin PRO B M,-/3 în contradictoriu cu pârâta B
A fost completat dispozitivul sentinței civile nr.2722/24.09.2008 dată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș în sensul că reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei - în faliment, suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată sub aspectul acordării cheltuielilor de judecata având în vedere că acestea au fost solicitate și dovedite, iar chitanța prin care se dovedește plata a fost depusă la dosar înainte de pronunțarea sentinței.
În ceea ce privește cuantumul onorariului solicitat instanța a constatat că pârâta s-a prezentat prin apărător doar începând cu termenul de judecata din 06.05.2008 în condițiile în care cererea de anulare a fost înregistrată la data de 31.01.2008, motiv pentru care a considerat întemeiată cererea reclamantei privind reducerea cuantumului onorariului de avocat în condițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC SRL prin PRO solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 5.000,00 RON, conform chitanței nr. 89/29 august 2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs, petenta arată că la termenul de judecată din 14 ianuarie 2009, la a doua strigare a cauzei, în lipsa intimatei reclamante SC SRL cauza a fost luată, s-a dat cuvântul pe fond petentei pârâte, judecătorul sindic lăsând cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor și lăsarea cauzei în pronunțare, în lipsa petentei-pârâte SC SRL în faliment, prin PRO lichidator judiciar, reprezentanta SC SRL se prezintă și pune concluzii de fond, instanța încălcând astfel normele de procedură cât și principiul contradictorialității, pronunțând o sentință vădit nelegală.
În dosarul nr-, deși au fost solicitate cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, și depusă chitanța care face dovada achitării acestuia, instanța a omis să se pronunțe.
Din documentele de la dosar, se poate observa complexitatea și vastitatea cauzei, multiplele cereri și precizări de acțiune formulate de către reclamantă, pe care reprezentanta pârâtei a trebuit să le studieze și să formuleze întâmpinări, note de ședință care justifică cuantumul onorariului achitat, fapt pentru care solicită admiterea recursului.
Reclamanta începând cu termenul din 8 aprilie 2008 și-a precizat de mai multe ori acțiunea și a formulat mai multe cereri care necesitau studiu, confruntări, identificări de bunuri și liste, precizări, formulări de apărări, întâmpinări, note de ședință, etc, fapt pentru care consideră cuantumul cheltuielilor de judecată, în speță onorariu avocațial, justificat.
Intimata SC SRL prin întâmpinarea depusă la data de 26 martie 2009 solicită respingerea recursului formulat ca nefondat (8-9).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea recurată prima instanță a procedat la reducerea onorariului avocațial apelând la aplicarea dispozițiilor art. 274 alin (3) Cod procedură civilă și reținând în esență că acesta este nejustificat de M în raport de faptul că apărătorul ales s-a prezentat și a formulat concluzii doar începând cu termenul din 6 mai 2008 în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2008.
În speță, cheltuielile de judecată au fost formulate printr-o cerere separată și au fost justificate de către pârâta SC SRL prin lichidator judiciar, cu chitanța depusă în dosarul nr- a Tribunalului Maramureș și depusă odată cu concluziile scrise la fila 308 din acest dosar.
În raport de cele solicitate de pârâtă privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2722/24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către aceasta și dovedite cu chitanța nr. 89 din 29 august 2008 (308 dosar sus menționat), reclamanta a solicitat cenzurarea cuantumului acestor cheltuieli în considerarea faptului că apărătorul ales al pârâtei s-a prezentat în instanță la o dată mult ulterioară formulării acțiunii introductive.
Potrivit art. 274 alin (3) Cod procedură civilă "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Așadar, ceea ce este esențial în aplicarea acestui text legal este aceea de a se stabili valoarea pricinii și munca depusă de avocat.
Din analiza dosarului nr- se poate observa complexitatea și vastitatea cauzei, multiplele cereri și precizări de acțiune formulate de către reclamantă pe care pârâta prin apărător ales a trebuit să le studieze și în raport de care s-au formulat întâmpinări, note de ședință, etc. care justifică cuantumul onorariului achitat.
De asemenea, Curtea mai reține că acțiunea a fost înregistrată la 31 ianuarie 2008, pârâta s-a prezentat prin apărător doar începând cu termenul de judecată din 6 mai 2008 însă, primul termen de judecată a fost fixat la data de 26 februarie 2008 când pârâta a depus întâmpinare iar începând cu termenul din 8 aprilie 2008 aceasta a fost reprezentată de avocat, activitatea ei justificând onorariu achitat și solicitat instanței conform art. 274 Cod procedură civilă. Începând cu termenul din 8 aprilie 2008 reclamanta și-a precizat de mai multe ori acțiunea și a formulat mai multe cereri care au necesitat studiul și formularea apărărilor așa încât cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial a fost pe deplin justificat de pârâtă și nu se impunea reducerea acestuia.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat de pârâta SC SRL iar în conformitate cu prevederile art. 304 pct 9 Cod procedură civilă raportat la art. 274 Cod procedură civilă hotărârea primei instanțe se va modifica în sensul acordării în integralitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 5000 Ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC PRO SRL prin PRO împotriva sentinței civile nr. 86 din 14.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 5000 Ron.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./M:N:
3 ex./23.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|