Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1703/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1703/COM
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial declarat de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, Bd. -. - nr.18, județ C, împotriva sentinței civile nr.4605/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC CEREREAL SRL, prin lichidator judiciar. - cu sediul în C,-, -M3,.A,.3,.49, județ C, intimatul creditor SC SRL, cu sediul procesual ales în B, sector 6, nr.6, Clădirea 59 și intimatul Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
La data de 15.05.2009 lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei SC Cereal SRL - - a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitoarei si neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
Prin sent.civ.nr.4605/COM din 26.06.2009 Tribunalul Constanța -judecător sindic a dispus închiderea procedurii falimentului aplicată față de debitorul SC Cereal SRL cu consecința radierii acesteia din Registrul Comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat Tribunalului Constanța - Secția comercială deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Cereal SRL.
Prin sentința nr. 225/28.01.2008 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei, a dispus deschiderea procedurii insolvenței și desemnarea doamnei în calitate de administrator judiciar.
Ulterior prin sentința nr. 1899/7.07.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment și desemnarea în calitate de lichidator judiciar.
În exercitarea atribuțiilor sale practicianul în insolvență nu a identificat în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile, iar creditorii nu au avansat sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Art. 131 din Legea nr. 85/2006 prevede că, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Cum, în patrimoniul falitei, nu s-au regăsit bunuri din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditorii nu au avansat sume de bani în acest scop, s-a reținut a fi îndeplinite condițiile închiderii procedurii falimentului.
Soluția a fost atacată cu recurs de către creditoarea DGFP
Prin motivele de recurs, creditoarea arată că nu le-a fost comunicat raportul prin care se solicită închiderea procedurii.
Administratorul nu a întreprins măsuri pentru limitarea debitelor, astfel că se impunea formularea unei acțiuni în temeiul art. 138 din legea nr. 85/2006. În acest sens lichidatorul judiciar nu a convocat comitetul creditorilor pentru a pune în discuție incidența art. 138.
În drept au fost invocate următoarele art.8 alin. 2 din legea nr. 85/2006, 299 și următoarele pr.civ.
Intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Totodată, potrivit art. 129 alin. 1 din legea insolvenței, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.
Acest ultim text de lege face referire la situația în care debitorul, având bunuri, acestea au fost lichidate.
Cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul art. 131 nu este un raport final în sensul art. 129 alin. 1 din legea nr. 85/2006, motiv pentru care, nu sunt aplicabile prevederile acestui text de lege, inclusiv în ceea ce privește comunicarea. Pe de altă parte, creditoarea a fost informată despre cererea lichidatorului de a fi închisă procedura, fiind notificată în vederea avansării sumelor de bani pentru continuarea procedurii.
Judecătorul sindic își poate exercita rolul activ numai în limitele sesizării, în speță fiind sesizat cu o cerere de închidere a procedurii insolvenței și nu cu o cerere de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare, pentru a administra probe care să identifice întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru atragerea răspunderii.
În consecință, judecătorul sindic era dator doar să verifice întrunirea cerințelor art. 131 din legea insolvenței pentru a putea dispune asupra închiderii procedurii.
Condițiile cerute de acest text de lege sunt îndeplinite. Astfel, lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Lipsa refuzului creditoarei de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative poate fi interpretat și în sensul lipsei ofertei de a avansa sumele corespunzătoare, aceasta din urmă fiind și interpretarea textului mai sus citat, creditoarea fiind aceea care trebuie să se ofere iar lipsa unei oferte face aplicabile prevederile art. 131 din legea nr. 85/2006. Lipsa ofertei creditoarei de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative alăturat lipsei bunurilor în averea debitoarei, reprezintă condițiile cumulative expres prevăzute de lege, în prezența cărora sunt aplicabile prevederile art. 131 din legea insolvenței.
Deși afirmă că lichidatorul nu a convocat comitetul creditorilor pentru a pune în discuție incidența art. 138 din legea insolvenței, legea prevede expres procedura de urmat în cazul în care lichidatorul nu a formulat o cerere în temeiul art. 138. Întrucât lichidatorul judiciar și-a exprimat opinia în ceea ce privește incidența art. 138 din legea nr. 85/2006, acesta nu avea obligația legală de a convoca comitetul creditorilor pentru a pune în discuție posibilitatea de antrenare a răspunderii administratorului, creditoarea în speță având la dispoziție mijloace legale pe care nu le-a folosit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul comercial declarat de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, Bd. -. - nr.18, județ C, împotriva sentinței civile nr.4605/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC SRL, prin lichidator judiciar. - cu sediul în C,-, -M3,.A,.3,.49, județ C, intimatul creditor SC SRL, cu sediul procesual ales în B, sector 6, nr.6, Clădirea 59 și intimatul Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect Legea 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
22 2009
Jud.fond-
Jud.red--/02.03.2010
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|