Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 191/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 191
Ședința publică de la 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Gilica
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea SA B împotriva Sentinței comerciale nr. 336/F din 13 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta creditoare B prin consilier juridic, fiind lipsă intimata debitoare A
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic depune la dosar împuternicire juridică, în reprezentarea recurentei creditoare B și declară că nu are cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei creditoare solicită admiterea recursului și respingerea soluției pronunțate de Tribunalul Alba, având în vedere că înscrisurile depuse la dosar reprezintă dovada clară a faptului că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, de necontestat împotriva SRL. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând deplasarea și serviciile hoteliere în cuantum de 5 milioane lei (vechi).
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 336/F/13.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Alba - Secția Comercială și contencios Administrativ în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de creditoarea - SA (fostă - INTERNAȚIONAL SRL) B, în contradictoriu cu debitoarea - SRL A I, pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva acesteia.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut, raportat la dispozițiile art. 3 al. 1 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și art. 379 al. 3 pr.civ. și la actele depuse la dosar de către creditoare, că aceasta nu are o creanță certă împotriva debitoarei.
Astfel, a arătat că în dovedirea creanței sale, creditoarea a invocat un contract de intermediere susținând că debitoarea nu a realizat baza de calcul stabilită prin actul adițional nr. 1/5.12.2006, astfel că trebuie să îi restituie diferența dintre suma achitată cu titlu de avans și c/val bunurilor comercializate de către debitoare în calitate de vânzător și comisionul conform actului adițional nr. 7 la contractul de intermediere.
Creditoarea a făcut dovada că a achitat debitoarei suma de 100.000 de lei cu titlu de avans la data de 19.09.2008 conform OP nr. 25490 depus în copie la dosar (fila 9).
Pentru a stabili cuantumul sumei pe care creditoarea este îndreptățită să o solicite de la debitoare ca urmare a nerealizării bazei de calcul s-a apreciat că este necesar să fie cunoscut cu exactitate nivelul vânzărilor realizate de debitoare ca urmare a intermedierilor efectuate de creditoare potrivit contractului, aspecte ce nu pot fi însă verificate pe calea sumară a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței.
depus de creditoare (fila 11-13) a fost înlăturat cu motivarea că nu s-a făcut dovada că ar fi fost însușit de către debitoare în vreun fel, acesta purtând doar ștampila creditoarei și o semnătură indescifrabilă.
În ceea ce privește facturile invocate pentru plata comisionului datorat de debitoare (fila 91-98) s-a arătat că nu poartă ștampila și semnătura debitoarei, astfel că nu pot fi considerate acceptate în sensul prevăzut de art. 46 Cod comercial și în consecință nu pot fi considerate ca acte doveditoare ale creanței.
S-a conchis că nu s-a făcut dovada unei creanțe certe împotriva debitoarei, astfel că nu se mai pune problema examinării caracterului lichid și exigibil al acesteia.
În consecință, în baza art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 cererea formulată de creditoare a fost respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește cererea de admitere a creanței depuse de creditoarele LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE asigurare SRL s-a arătat că nu poate fi examinată în condițiile în care nu s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta - Bad eclarat recurs, în termen, motivat și legal timbrat solicitând să fie modificată în tot, în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei și, după caz, de intrare a acesteia în faliment prin procedura generală, urmând să fie desemnat și administratorul judiciar, să fie înscrisă recurenta în tabelul preliminar și în cel definitiv al creditorilor societății - SRL, aflată în insolvență, cu suma totală datorată, de 76.550,62 lei și să se lichideze averea debitoarei pentru acoperirea pasivului și pentru îndestularea creanței recurentei, urmată de radierea debitoarei din Registrul comerțului, cu cheltuieli de judecată.
A motivat recurenta că în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu poate fi cunoscut cu exactitate nivelul vânzărilor realizate de debitoare, acesta rezultând din actele contabile depuse și fiind reflectat în valoarea bazei de calcul, că debitoarea nu a contestat suma pretinsă, nedepunând nici contestație.
A susținut că, și în ceea ce privește comisionul cuvenit în legătură cu " de creditare 0 %", debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de achitare a facturilor emise pentru contractele de credit încheiate în luna calendaristică respectivă.
A arătat că lista contractelor încheiate de debitoare este operată în evidențele sale contabile și nu trebuie însușită de debitoare, că n-au fost depuse copii ale contractelor de credit din considerente de confidențialitate a informațiilor, că din actele depuse rezultă că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar judecătorul sindic era ținut să analizeze toate aspectele legate de caracterul juridic al creanței.
Sub aspectul facturilor a motivat că au fost comunicate vânzătorului prin poștă, iar cea cu nr. -/28.02.2007 poartă ștampila societății.
Examinând actele și lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs invocate, precum și prin prisma dispozițiilor art. 3041pr.civ. se constată următoarele:
Așa cum însăși recurenta își motivează cererea, temeiul pretențiilor sale îl constituie contractul de intermediere nr. 2577/03.07.2006, având ca obiect intermedierea de către debitoarea - SRL - în calitate de vânzător - a încheierii de contracte de credit între autoarea recurentei - - Internațional SRL și împrumutat, în vederea cumpărării de aceștia de bunuri de consum vândute de vânzătorul-debitor și agreate de cealaltă parte, contract modificat succesiv prin 4 acte adiționale încheiate în perioada 2006-2008.
Din acestea susține recurenta că decurg toate obligațiile scadente ale debitoarei, care pretinde că a făcut plăți înavanscătre debitoare, ce trebuiau regularizate periodic în raport cu baza de calcul (contravaloarea bunurilor comercializate de debitoare, finanțate de creditoare).
În plus, pretinde creditoarea că debitoarea îi datorează și sume reprezentând comision convenit în legătură cu promovarea "ui Financiar de Creditare 0 %", facturate debitoarei.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta se prevalează de un număr mare de înscrisuri - acte contabile - contracte de credit, facturi, situații financiare -o parte depuse doar în recurs - 16-178- pentru determinarea bazei de calcul, respectiv a comisionului ce susține că i se datorează, menționând că actele depuse reflectă nivelul vânzărilor, astfel că sumele ce i se cuvin pot fi determinate.
Dată fiind modalitatea de determinare a sumelor ce-i revin reclamantei, convenită convențional, prin raportare la multiplele vânzări realizate, ce-au fost finanțate de reclamantă, nu i se poate pretinde judecătorului sindic, în limita prerogativelor sale, să procedeze la cercetarea în fond a înscrisurilor pe care este fundamentată cererea pentru a calcula valoarea creanței, pentru că acesta nu se poate transforma într-o instanță de drept comun.
În mod judicios a apreciat judecătorul sindic că depunerea unei lise cu contractele încheiate de debitoare, întocmită de creditoare -act intern al acesteia nu poate fi opusă debitoarei și nu înlocuiește contractele de credit la care se referă, nedepuse în fața judecătorului sindic.
Câtă vreme a înțeles să solicite deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, deci să se prevaleze de existența creanței rezultată din anumite contracte de credit, recurenta nu poate invoca în același timp confidențialitatea informațiilor cuprinse în acestea. Apoi, verificarea nivelului creanței se impune chiar dacă debitoarea nu a depus contestație.
În consecință, față de cele expuse, în baza art. 312 al. 1 pr.civ. va fi respins recursul de față, urmând a fi menținută sentința atacată ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea - SA împotriva sentinței nr. 336/F/13.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Th.-4 ex./31.03.2010
Jud fond
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
