Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 294/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.294/COM
Ședința publică de la 02 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -, nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.3864/COM din 10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar cu sediul în C,-, județul C, intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, intimat creditor MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și - C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru intimata debitoare SC Import Export SRL prin lichidator judiciar consilier juridic în baza delegației nr.68 din 26.02.2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. asupra recursului formulat de DGFP C care este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Învederează instanței că s-a formulat întâmpinare de către intimata creditoare, în dublu exemplar.
Consilier juridic precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul reprezentantul intimatei debitoare prin lichidator judiciar solicită respingerea recursului formulat de creditoarea DGFP și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Cas olicitat Tribunalului Constanța - Secția comercială deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC " Import Export" SRL.
Prin sentința civilă nr.6037/com/19.11.2007 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței și desemnarea în calitate de administrator judiciar, iar prin sentința nr.1110/com/29.04.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment și desemnarea în calitate de lichidator judiciar.
La 10 11 2008 lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii în temeiul disp. art. 131 din Legea 85/2006.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr.3864/COM din 10.11.2008 Tribunalul Constanța, în baza art.131 din legea nr.85/2006 dispus închiderea procedurii falimentului aplicată față de debitoarea SC Import Export SRL și radierea acesteia din registrului Comerțului.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță că practicianul în insolvență nu a identificat în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile, iar creditorii nu au avansat sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor administrative, fiind îndeplinite în speță condițiile închiderii procedurii falimentului.
3. Recursul
Împotriva acestei soluții a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice invocând ca motive de recurs, următoarele aspecte:
Lichidatorul judiciar nu a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor ce le-ar fi imputabilă; nu a convocat adunarea creditorilor pentru pune în discuție incidența art.138 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic nu a solicitat lichidatorului judiciar să facă dovada convocării creditorilor pentru a-i informa despre situația dosarului și a preciza dacă aceștia înțeleg să formuleze cererea prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006.
Scopul legii este acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență iar lichidatorul judiciar trebuia să acționeze în numele creditorilor nu să urmărească radierea unei societăți aflată în insolvență, fără a se consulta cu creditorii despre problemele apărute.
4. Curtea
La 29 09 2008 fost depus la dosarul cauzei, de către lichidatorul judiciar al debitoarei SC Import SRL raportul privind închiderea procedurii insolvenței.
Potrivit acestui raport, administratorul social al debitoarei nu a răspuns notificării emise de lichidatorul judiciar astfel că acesta nu a avut posibilitatea de a intra în posesia documentelor contabile și nu a putut concluziona asupra cauzelor reale ce au determinat intrarea în insolvență a debitoarei; s-a mai arătat și faptul că în averea debitoarei nu există bunuri.
Prin raportul întocmit s-a solicitat de către lichidator aplicarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, în sensul închiderii procedurii.
În speță, sunt incidente dispozițiile art.131 și nu art.132 din Legea nr.85/2006 nefiind vorba deci despre neîndeplinirea obligației lichidatorului de a întocmi raportul final ce ar fi trebuit comunicat creditorilor și nici despre neîndeplinirea obligației privind convocarea creditorilor.
Față de cele arătate prima critică va fi respinsă ca neîntemeiată.
Nici următoarea critică privind necomunicarea de către lichidator dacă există persoane responsabile conform art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi primită avându-se în vedere cele arătate de lichidator în raportul său potrivit cu care neputând intra în posesia documentelor contabile nu a putut stabili cauzele insolvenței și nici persoanele vinovate de această situație.
Neputând fi identificate persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării insolvenței nu se poate spune că lichidatorul judiciar ar fi rămas în pasivitate în ceea ce privește formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii materiale întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
În cauză se constată că propunerea făcută de lichidatorul judiciar are caracter fondat atâta timp cât în patrimoniul falitei nu se regăsesc bunuri din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani în acest sens.
Faptul că prezenta recurentă apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii materiale a organelor de conducere nu pot îndreptăți în a solicita
obligarea practicianului în insolvență să introducă cererea, atât timp cât are la dispoziție pârghiile promovării unor astfel de cereri.
Introducerea unei cereri în răspundere reprezintă pentru practicianul în reorganizare o facultate și nu o obligație legală fiind astfel expresia principiului
disponibilității în formularea unei cereri de chemare în judecată în accepțiunea dreptului procesual civil.
Conform textului alin.1art.138 judecătorul sindic poate fi investit de administratorul judiciar, de lichidator sau de comitetul creditorilor.
Însă judecătorul sindic nu poate legal auto-învesti cu stabilirea răspunderii în temeiul dispozițiilor art.138, iar sfera persoanelor abilitate să-l învestească că este limitată așa cum s-a arătat mai sus.
Faptul că prezenta recurentă-creditoare opinează că sunt întrunite cerințele răspunderii materiale a organelor de conducere al societății nu pot îndreptăți în solicita practicianului în reorganizare în introduce cererea, atât timp cât are la dispoziție pârghiile promovării unor astfel de cereri.
În cauză nu se poate vorbi despre neexecutarea rolului activ al judecătorului întrucât din dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu rezultă că această măsură poate fi luată din oficiu de judecător.
Cum o astfel de cerere de antrenare a răspunderii administrative nu a fost dedusă judecății, legal prima instanță a soluționat cauza cu respectarea principiului disponibilității părții.
De aceea, față de toate cele arătate Curtea va reține că recursul este nefundat, urmând a fi respins, iar hotărârea recurată păstrată ca temeinică și legală urmare a respectării de către judecătorul sindic a normelor imperative ce consacră închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul comercial formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -, nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.3864/COM din 10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar cu sediul în C,-, județul C, intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, intimat creditor MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și - C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond: jud.
Red.dec.jud.-/13.03.2009
Tehnored.
2 ex./16.03.2009
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|