Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3018/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 3018/2009
Ședința publică de la 24 2009
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului promovat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.1545 din 27.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, și PRO, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SA, având ca obiect procedura enței -închiderea procedurii falimentului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar în data de 20.11.2009, cerere din partea lichidatorului prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea comunicării motivelor de recurs formulate de AVAS, pentru a putea depune întâmpinare.
Curtea, analizând cererea formulată și cuprinsul citațiilor aflate la dosar, constată că s-a comunicat recursul cu lichidatorul, motiv pentru care respinge cererea de amânare ca fiind neîntemeiată. Întrucât constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar recursul se află în stare de judecată, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1565 din 27 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost aprobat raportul final depus la 22.04.2009 de către lichidatorul Pro.
S-a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea SA înmatriculată sub nr. J-, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și radierea societății din Registrul Comerțului.
S-a dispus predarea statelor de plată aferente perioadei 1984 - 2003 și a actelor contabile aferente perioadei 1998 - 2003 către acționarul semnificativ - Programul Acțiunii Salariaților - și distribuirea sumei de 7.400 lei aflată în contul debitoarei, astfel:
- 6.347,08 lei către lichidatorul Pro reprezentând retribuția acestuia conform devizelor din 19.02.2007 (parțial), 11.06.2007, 18.03.2008 și 28.04.2009;
- 773,54 lei către lichidatorul Pro reprezentând comision de 10% din sumele încasate;
- - 66,67 lei către Primăria BMr eprezentând impozit pentru mijloacele de transport aferent perioadei de lichidare;
- - 25,71 lei către reprezentând 1,5% din sumele recuperate;
-. 187 lei reprezentând restituire sume achitate de către lichidator în numele debitoarei pentru publicarea în Buletinul procedurilor de ență a documentelor privind debitoarea
S-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 1.330,41 lei pentru lichidatorul Pro reprezentând cheltuielile ocazionate cu procedura enței.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, lichidatorului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului M pentru publicarea în Buletinul procedurilor de ență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la 26.06.2003, reclamanta Administrația Finanțelor Publice B a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei Electroconstrucția B M
Debitoarea nu a formulat contestație la faliment în termenul legal de 5 zile de la comunicare astfel că prin sentința nr. 1906 din 18 iulie 2003 s-a dispus deschiderea procedurii generale de faliment fiind desemnat administratorul judiciar Pro, în prezent Pro.
Au fost înregistrate 15 declarații de creanță din partea creditoarilor: Primăria municipiului BM- 3.297,49 lei, Administrația Finanțelor Publice BM- 397.551,22 lei, B 8.075,68 USD și 7.554,43 lei, M - 50.000 lei, SC -Plast SRL - 1.484,16 lei, Registrul Independent Transilvania Tg. M - 2.786,01 lei, Grup SA B - 1.461,11 lei, SC SA Transilvania Nord - 12.239,27 lei, Corpul Gardienilor Publici M - 10.584,34 lei, SC SRL BM- 1.100 lei, Romtelecom SA BM- 1.573,14 lei, SC SA Sucursala BM- 323,38 lei, - 684,99 lei și Salariații debitoarei - 91.571,54 lei, totalul masei credale fiind de 582.175,08 lei și 8.075,68 USD, aspect ce rezultă din tabelul actualizat cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei aflat la fila 340 - 341.
Din rapoartele lichidatorului a rezultat că administratorii debitoarei au pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei iar din analiza acestora rezultă că ența debitoarei se datorează unor cauze obiective, generate de mediul economic, cum ar fi reducerea considerabilă a cererii pentru lucrările de natura celor executate de către debitoare, specializarea debitoarei într-un domeniu îngust de activitate, funcționarea greoaie și lipsa unei adaptabilități rapide la schimbările survenite în mediul economic, concurența neloială a foștilor salariați ai debitoarei, lipsa unui capital circulant propriu, întârzieri în încasarea lucrărilor executate, toate acestea neputând fi imputate persoanelor din conducerea societății.
Ultimul raport depus de lichidator la 22.04.2009, a fost comunicat creditorilor și administratorilor debitoarei conform borderoului de recomandate din 13.05.2009 depus la fila 17 volumul III și publicat în Buletinul procedurilor de ență nr. 2.278 din 13 mai 2009 - fila 19
Împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul casării cauzei și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de ență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Statul român, reprezentat în cauza de față prin AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral di averea debitorului".
Reaua-credință de care a dat dovadă administratorul debitoarei în exercitarea atribuțiilor sale, atunci când a dus SC SA spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și AVAS.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit.
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentrudamnum emergenscât și pentrulucrum cessans.
persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt ca veritabili administratori.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:
Obiectul analizei prezentului recurs îl constituie hotărârea judecătorului sindic de închiderea procedurii de faliment a debitoarei urmare a aprobării raportului final întocmit și depus de lichidatorul judiciar la data de 22 aprilie 2009.
Textul legal incident cauzei este art. 132 alin 2 potrivit căruia o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.
Deoarece din rapoartele lichidatorului rezulta că administratorii debitoarei au pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei iar din analiza acestora reiese că ența se datorează unor cauze obiective generate de mediul economic cum ar fi: reducerea considerabilă a cererii pentru lucrările de natura celor executate de către debitoare, specializarea debitoarei într-un domeniu îngust de activitate, concurența neloială a foștilor salariați ai debitoarei, precum și lipsa unui capital circulant propriu, fapte ce nu pot fi imputate persoanelor din conducerea societății.
Pornind de la premisele sus arătate, lichidatorul judiciar a apreciat în rapoartele întocmite că nu se impune formularea cererii de antrenarea răspunderii a membrilor organelor de conducere a debitoarei.
Cu toate acestea creditorii aveau posibilitatea formulării unei astfel de acțiuni însă, pe întreaga perioadă de derulare a procedurii nu au uzat de această posibilitate.
În aceste condiții, în mod întemeiat judecătorul sindic, cu respectarea prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 a procedat la aprobarea raportului final și a bilanțului general întocmit de lichidatorul judiciar constatând că nici unul dintre creditori nu au formulat obiecțiuni.
Toate aprecierile formulate de creditorul recurent AVAS B în sensul aplicării greșite a legii atâta timp cât lichidatorul era obligat să formuleze o astfel de acțiune, sunt străine de natura pricinii, care are ca obiect așa cum s-a arătat mai sus închiderea procedurii.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 1565 din 27.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.11.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
5 ex./3.12.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|