Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 432/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 432/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea -Cetate împotriva Sentinței comerciale nr. 172/F din 12 iunie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal, părțile lipsesc.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se constată că la dosar a fost depusă întâmpinare din partea creditoarei SC SA.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința comercială nr. 172/F/12 iunie 2008 fost respinsă ca tardivă contestația formulată de debitoarea
A fost admisă cererea formulată de creditoarea, s-a constatat că debitoarea se află în stare de insolvență conform art. 3 pct. 1 din Legea 85/2006, în baza art. 33 alin. 4 coroborat cu art. 1 alin. 1 pct. 1 din lege s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei, în baza art. 19 alin. 1 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din lege a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu pe practicianul, având atribuțiile prevăzute de art. 20, 21, 33 alin. 7 și 59 din Legea 85/2006. A fost stabilită remunerația administratorului judiciar în baza decontului de lucrări conform art. 4 din Legea 85/2006 și art. 37 din OUG 86/2006, în baza art. 35 fost obligată debitoarea să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 și art. 44 din lege, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în baza art. 42 alin. 2 din lege s-a dispus indisponibilizarea părților sociale în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrate electronic, în baza art. 47 alin. 1 din lege a fost ridicat debitoarei dreptul de administrare, s-a dispus tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar, conform art. 48 alin. 1 din lege, în baza art. 37 din lege s-a dispus comunicarea sentinței Judecătoriilor A I, A, B, Câmpeni și S și tuturor băncilor la care debitoarea are conturi.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că deși debitoarea a formulat contestație nu se încadrează în categoria debitorilor descriși în alineatul 2 al articolului 1 motiv pentru care în temeiul art. 33 alin. 4 din Legea 85/2006 s-a deschis procedura generală împotriva debitorului A I și intrarea în perioada de observație.
S-a reținut că debitoarea datorează suma de 23.479,88 lei conform facturilor anexate cu titlu de chirie și utilități, debit preluat de creditoare de la Contractor General SA prin divizare, sumă pe care nu a achitat-o până în prezent.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea care solicită casarea sentinței recurate și în rejudecare să fie respinsă cererea privind declanșarea procedurii.
În motivele de recurs arată în esență că instanța de fond nu a ținut cont de apărările invocate și dovedite. S-a arătat că facturile fiscale nu întrunesc cerința că ele să constate o creanță certă, lichidă și exigibilă nefiind semnate, ștampilate și nefiind trecute în evidența contabilă.
Susține că debitul nu a fost plătit deoarece creditorul nu a respectat clauzele din contract.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 304, 304 indice 1 și 306 Cod procedură civilă se constată că recursul este întemeiat.
În speță, judecătorul sindic nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale mai sus enunțate când a calificat creanța reclamantei ca fiind certă, lichidă și exigibilă în condițiile în care facturile fiscale pe care reclamanta și-a sprijinit cererea nu sunt semnate și ștampilate de primire.
Pe de altă parte facturile fiscale fac dovada raporturilor comerciale și în nici un caz a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, caracter pe care îl poate avea numai titlu executoriu căruia legea îi conferă această calitate.
Față de cele de mai sus se constată că sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, situație în care Curtea va admite recursul debitoarei și va modifica în tot hotărârea recurată în sensul că va respinge cererea formulată de împotriva pârâtei
Va înlătura toate măsurile dispuse de judecătorul sindic față de societatea pârâtă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DISPUNE
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL Cetate împotriva sentinței comerciale nr. 172/F din 12 iunie 2008 pronunțată de judecător sindic desemnat în Dosar - al Tribunalului Alba și în consecință:
Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea reclamantei SC SA împotriva pârâtei SC SRL pentru declanșarea procedurii insolvenței față de aceasta.
Înlătură toate măsurile dispuse de judecătorul sindic față de SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 sept 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Ex.2/21.10.2008
Jud fond
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|