Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 576/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr. 576/2009

Ședința publică din data de 10 februarie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-au luat în examinare în vederea pronunțării hotărârii, recursurile declarate de în calitate de administrator special al debitoarei SC SA și creditoarea AVAS B împotriva sentinței civile nr.2136 /24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații: INSTITUȚIA PRIMARULUI T, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, SA, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, SC SA, SC, având ca obiect procedura insolvenței -contestație la creanțe.

S-a atașat dosarul de fond nr- în care s-a pronunțat sentința atacată cu recurs, în vederea exercitării controlului judiciar.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.02.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 2136 din 24.09.2008 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis contestația formulată de administratorul special împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC SA C privitoare la creanțele AVAS preluate de la SC NORD SA si CAS

S- respins ca neîntemeiată contestația formulată de administratorul special cu privire la creanțele AVAS preluate de la BANCA AGRICOLA SA.

S-a luat act de alegerea comitetului creditorilor compus din: AVAS B, DGFP C, SC SA.

S-a luat act de desemnarea președintelui comitetului creditorilor in persoana AVAS

În motivare se arată că, prin încheierea comercială nr.2336/2007 pronunțată la data de 3 aprilie 2007, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, fiind numit în calitate de administrator judiciar H & B SRL.

Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 1 octombrie 2007, administratorul judiciar a arătat că a notificat creditorii identificați în lista depusă de debitoare în vederea declarării creanțelor împotriva averii debitoarei, notificarea privind deschiderea procedurii fiind publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1719/2007.

Declarațiile de creanțe înregistrate până la termenul legal stabilit au făcut obiectul analizei administratorului judiciar din punct de vedere al legitimității, valorii și priorității, fiind astfel întocmit tabelul preliminar al creanțelor, care a fost afișat la ușa instanței, comunicat debitoarei prin administratorul special și administratorul statutar, cu indicarea faptului că împotriva acestuia pot fi formulate contestații cu cel puțin 10 zile înainte de termenul stabilit pentru soluționarea contestațiilor, respectiv 02.10.2007.

Cu privire la contestația formulată de administratorul special referitor la creanța preluată de de la Banca Agricolă, administratorul judiciar a arătat că prin sentința civilă nr.1225/1999 pronunțată în dosarul nr.3479/1993 al Tribunalului Cluj de închidere a procedurii de faliment a SC SA au fost respinse pretențiile Bancii Agricole privind plata dobânzilor acumulate după deschiderea procedurii de faliment, respectiv 17.11.1994, invocându-se disp. art.718 com.care prevăd că dobânzile creanțelor garantate nu pot fi cerute decât asupra sumelor provenind din vânzarea bunurilor suspuse privilegiului sau ipotecii. Administratorul judiciar apreciază că această hotărâre este justă și respectă dispozițiile Codului comercial aplicabil la data închiderii procedurii de faliment, însă așa cum se precizează și în cuprinsul acesteia, creditoarea Banca Agricolă nu mai este îndreptățită la distribuirea vreunei alte sume, în cadrul acestei proceduri, respectiv a procedurii de faliment în care s-a aflat debitoarea în intervalul anilor 1994-1999.

Referitor la creanța preluată de de la Casa de Asigurări de Sănătate C, administratorul judiciar a apreciat contestația formulată ca fiind întemeiată, având în vedere cap.IV pct.4.4 din Protocolul nr.02/23.02.2004 încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate C și AVAB, conform căruia după data predării efective, eventualele încasări în contul creanțelor ce fac obiectul cap.III, pct.3.2, vor fi virate de către CAS C în contul AVAS.

În ceea ce privește creanța preluată de de la SC NORD SA, administratorul judiciar a arătat că într-adevăr în anexa la Protocolul încheiat între și această societate, sediul debitoarei este indicat greșit, însă debitoarea este identificată prin codul fiscal și numărul de înregistrare la Registrul Comerțului C, respectiv - și J-, care corespund societății debitoare.

În consecință, administratorul judiciar a solicitat judecătorului sindic admiterea în parte a contestației formulate de administratorul special al debitoarei în sensul diminuării creanței declarat de către B cu suma de 5.735,79 lei preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate C și înscrierea acestei creditoare în tabelul preliminar cu creanța în cuantum de 77.749,21 lei, admiterea la masa credală a creanței deținute de BCR C în cuantum de 19.282.989,89 lei în categoria creanțelor garantate, să se ia act de alegerea comitetului creditorilor compus din B - președinte, C și SC SA, încuviințarea retribuției administratorului judiciar negociată cu Comitetul creditorilor în sumă de 2.000 lei lunar și a onorariului de succes în sumă de 10% din sumele atrase în contul averii debitoarei.

Creanța preluată de B de la Casa de Asigurări de Sănătate C în valoare de 5.735,79 RON, echivalentul a 1.748,79 USD, a fost achitata de debitoare, potrivit documentelor justificative anexate in dosar -

De asemenea, referitor la creanța B preluată de la SC NORD SA, debitoarea nu a beneficiat niciodată de serviciile SC NORD SA, singura explicație pentru cererea formulată de creditoare fiind aceea a unei confuzii cu o altă societate cu denumire asemănătoare, dat fiind faptul că în zonă sunt înregistrate mai multe astfel de societăți.

Debitoarea nu este și nu a fost niciodată racordată la rețeaua de distribuție de gaze, asa cum rezulta si din adresa din 13.08.2008, depusa la dosar - 19, de catre SC GAZ ROMANIA.

In privința creanței preluate de AVAS de la BANCA AGRICOLA SA, prin sentința civilă nr.1225/1999 pronunțată în dosarul nr.3479/1993 al Tribunalului Cluj de închidere a procedurii de faliment a SC SA au fost respinse pretențiile Bancii Agricole privind plata dobânzilor acumulate după deschiderea procedurii de faliment, respectiv 17.11.1994, invocându-se disp. art.718 com.care prevăd că dobânzile creanțelor garantate nu pot fi cerute decât asupra sumelor provenind din vânzarea bunurilor suspuse privilegiului sau ipotecii.

In mod judicios a apreciat administratorul judiciar ca aceasta hotărâre respectă dispozițiile Codului comercial aplicabil la data închiderii procedurii de faliment, însă așa cum se precizează și în cuprinsul acesteia, creditoarea Banca Agricolă nu mai este îndreptățită la distribuirea vreunei alte sume, în cadrul acestei proceduri, respectiv a procedurii de faliment în care s-a aflat debitoarea în intervalul anilor 1994-1999.

Din interpretarea dispozițiilor Codului comercial, a hotărârii Tribunalului Cluj și ținând cont de faptul că după închiderea procedurii de faliment, societatea și-a continuat activitatea, dobânzile datorate creditorului garantat pentru perioada în care s-a derulat procedura de faliment conferă acestuia un drept de creanță care poate fi valorificat în cadrul actualei proceduri de insolvență a debitoarei, în categoria creanțelor chirografare.

Având in vedere aceste considerente, contestația formulata de către administratorul special, cu privire la creanța preluata de AVAS de la Banca Agricola SA a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs în calitate de administrator special al debitoarei SC SA, solicitând admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii contestației formulate de recurent împotriva creanței preluate de AVAS de la Banca Agricolă.

În motivarea recursului se arată că, în fapt, creditoarea AVAS a fost înscrisă în Tabelul de creditori cu o creanță în cuantum de 84.120,79 RON, compusă din creanțe preluate de la Nord, Banca Agricolă SA și CAS

Această creanță a făcut obiectul contestației formulate de administratorul special, admisă parțial de instanța de rejudecare. Astfel, judecătorul sindic corect a reținut că în ceea ce privește creanța preluată de AVAS de la Nord SA nu poate figura în tabelul de creditori, deoarece debitoarea nu beneficiat niciodată de serviciile acestui furnizor, singura excepție pentru cererea formulată de creditoare fiind aceea unei confuzii cu o altă societate cu denumire asemănătoare, dat fiind faptul că în zonă sunt înregistrate mai multe astfel de societăți.

Prin sentința nr.1225/1999 de închidere procedurii de faliment desfășurată pe perioada 1994-1999, instanța a dispus respingerea pretențiilor Băncii Agricole. Este nejustificată admiterea acestora în cadrul prezentei proceduri, deoarece, deși părțile nu mai sunt aceleași ca urmare cesiunii de creanță intervenită între Banca

Agricolă și AVAS, titlul în baza căruia se solicită această plată este același, respectiv contractul dintre Banca Agricolă și SA.

Împotriva sentinței a formulat recurs și AVAS, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii cu consecința respingerii contestației administratorului special al SC SA.

În motivarea recursului se arată că, conform evidenței contabile recurentei, contribuția restantă către ce a fost predată acesteia în sumă de 5.735,67 RON la data deschiderii procedurii figura și figurează și în prezent neachitată. Recurenta nu are nici o culpă pentru eventuala plată către CAS, întrucât la data semnării Protocolului nr. 2/23.02.2004, titularul creanței este recurenta și nu CAS

C mai important aspect care trebuia avut în vedere de instanța de fond, este acela că în evidențele contabile ale AVAS nu este înregistrată achitarea creanței preluate de la CAS

Cu privire la creanța preluată de la SC Nord SA, recurenta arată că, conform OUG nr.37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, reglementat preluarea de către AVAS unor creanțe comerciale ale Societății Comerciale de Distribuție " Nord" SA, ale Societății Comerciale de Distribuție " Sud" SA asupra consumatorilor de gaze naturale, ale Societății Comerciale Filiala de Distribuție și Furnizare Energiei Electrice " " SA și ale Societății Comerciale Filiala de Distribuție și Furnizare Energiei Electrice " D" SA.

Conform art.6 alin. 1 și 2 din OUG nr.51/1998 republicată, astfel cum fost modificat prin OUG nr.23/2004, valoarea nominală a creanței preluate de AVAS față de SC CALOR SA P N de la Societatea Comercială de Distribuție " Nord" SA este de 9.065,41 RON, valoare pentru care aceasta a solicitat înscrierea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în creditorilor.

Administratorul special al SC SA, prin întâmpinare, solicitat respingerea recursului formulat de AVAS, deoarece debitul reprezentând creanța preluată de AVAS de la CAS C fost achitat de debitoare. De asemenea, debitoarea nu beneficiat niciodată de serviciile SC Nord SA.

Administratorul judiciar al debitoarei SC H & B, prin întâmpinare, solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței judecătorului sindic.

Examinând recursul formulat de administratorul special al debitoarei, instanța constată că este fondat, din următoarele considerente:

Prin sentința nr. 1225/1999 pronunțată în dosarul nr. 3479/1993 a Tribunalului Clujs -a dispus închiderea procedurii de faliment debitoarei SC SA C-N; constatând că au fost achitate toate creanțele din tabelul creditorilor prin distribuirile făcute din vânzarea parțială bunurilor. Urmare celor reținute în sentința nr. 1225/1999, AVAS, care deține o creanță preluată de la Banca Agricolă SA, nu poate figura pe tabelul creditorilor SC SA, deoarece litigiul dintre Bancă și debitoare fost soluționat urmare a închiderii unei proceduri de faliment anterior deschisă, iar continuarea activității debitoarei după închiderea procedurii de faliment, adică după anul 1999 nu este un argument care să justifice plățile solicitate de către AVAS.

Recursul AVAS este nefondat, din următoarele considerente:

Referitor la creanța AVAS preluată de la CAS C, acest debit a fost achitat de către debitoare, existând documente justificative în acest sens, depuse la dosar (ordinele de plată, filele 109-137), prin care se atestă plata efectuată de debitoare în contul bugetului asigurărilor sociale de sănătate. Având ca beneficiar acest buget, plățile sunt legal efectuate, indiferent de cesiunea intervenită între CAS și AVAS.

Referitor la creanța preluată de AVAS de la Nord SA, s-a dovedit că debitoarea nu a fost niciodată racordată la rețeaua de gaz, neexistând un contract de furnizare, aceasta nefiind consumatoare de gaz, astfel că, nu se poate plăti contravaloarea gazului, din moment ce acesta nu a fost consumat de debitoare.

Pentru aceste considerente instanța în baza art.312(3), 308(9) Cod proc.civ. va admite recursul administratorului special al debitoarei SC SA, iar în baza art.312(1) Cod proc.civ. va respinge recursul declarat de AVAS.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de în calitate de administrator special al debitoarei SC SA împotriva sentinței civile nr. 2136 din 24.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în parte, în sensul că admite contestația formulată de administratorul special cu privire la creanțele preluate de la Banca Agricolă SA.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat recursul declarat de împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

3 ex/6.03.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 576/2009. Curtea de Apel Cluj