Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 790/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 790

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de administratorul, în calitate de acționar al debitoarei - 93 SA și în nume propriu, împotriva sentinței nr. 124 din 27.02.2009, în contradictoriu cu intimatul - lichidator lichidator al DEBITOAREI - 93 SA TR S J/- CF - și intimații creditori DGFP M, BRD SUCURSALA M, D SA, - SRL TR S PRIN LICHIDATOR, - SRL TR S, - COM SRL TR S, PRIMĂRIA TR S, - SA, - DISTRIBUȚIE SA, ITM M, având ca obiect procedura insolvenței- incompatibilitate lichidator și obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul administrator -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul arhivă, la data de 22.05.2009, s-a depus de către intimatul - lichidator întâmpinare în 3 exemplare și de către intimatul - lichidator concluzii scrise, după care:

Se comunică un exemplar al întâmpinării depuse de intimatul - lichidator recurentului administrator -.

Recurentul administrator - depune dovada achitării taxei de timbru, conform chitanței nr. -/25.05.2009, precum și un înscris reprezentând o ordonanță de efectuare a unei expertize contabile.

Totodată, consideră că expertiza contabilă va stabili cuantumul creanței - SRL față de debitoarea - 93 SA și, în consecință, solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată după ce se va efectua această expertiză.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurentul - administrator -, cu motivarea că nu este utilă cauzei.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul administrator - solicită admiterea recursului, considerând că - SRL are o creanță certă față de debitoarea - 93 SA.

CURTEA:

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin contestația formulată la data de 23.01.2009, debitoarea - 93 SA, prin administrator societar -, a solicitat să se constate incompatibilitatea lichidatorului judiciar, conform art.30 pct.3 din OUG 86/2006, întrucât acesta nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor și al creditorului acestuia. Totodată, a solicitat desigilarea patrimoniului debitorului 93 SA, returnarea ștampilei și a registrului de angajări ridicate de lichidator și permisiunea de a angaja 6 oameni.

Prin sentința nr. 124/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ s-a respins contestația formulată de contestatoarea - 93 SA, prin administrator special -, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar DTS și cu creditorii BRD - - sucursala M, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, DTS, - SRL prin lichidator, - SRL DTS, - SRL DTS, Primăria D-T S, - Vânzare SA C, - Distributie SA DTS, Inspectoratul Teritorial d e Muncă

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că - 93 SA, prin administrator societar -, are calitatea de reclamantă. Dat fiind că această societate se află în procedura falimentului, a apreciat că nu poate fi reprezentată de administratorul societar, ci doar de lichidatorul judiciar desemnat în cauză. A considerat că acțiunea a fost formulată de o persoană juridică nereprezentată legal, întrucât - putea face acțiunea doar în nume propriu și nu în numele - 93 SA.

Pe fond, judecătorul sindic a observat și reținut că în tabelul creditorilor - SRL și în tabelul creditorilor - 93 SA nu sunt cuprinse creanțe reciproce între cele două societăți, deci nu se poate spune că - are o creanță la - 93 SA sau că - 93 SA are o creanță asupra - SRL.

S-a mai reținut că notificarea la care se referă reclamantul s-a formulat la un moment anterior, dar, în urma soluționării problemei creanței - SRL la - 93 SA, s-a constatat că ultima societate nu datora sume de bani la - SRL, situație în care - 93 SA nu a fost trecută pe tabelul definitiv al - și nici invers.

În concluzie, judecătorul sindic a reținut că în cauză nu există situația prevăzută de art.30 alin.3 din OUG 86/2006.

Cu privire la solicitarea de a fi ridicată sigilarea bunurilor, restituirea ștampilei și angajarea de oameni, potrivit art.107 alin.2 lit. a din Legea nr. 85/2006, prin intrarea în procedura falimentului se ridică și dreptul de administrare a debitorului de către administratorul societar și, prin urmare, nici această cerere nu a putut fi primită de către judecătorul sindic.

Împotriva sentinței a declarat recurs administratorul special -, în nume propriu și în calitate de acționar al - `93 SA, susținând că dovada incompatibilității lichidatorului judiciar, reprezentant al -, rezultă din următoarele înscrisuri, anexate cererii de recurs: buletinul procedurii de insolvență nr. 301/2007 referitor la data intrării în insolvență a - SRL și numirea administratorului judiciar - SPPI, reprezentată de; extras de cont nr. 1256/31.12.2006 emis de - SRL, creditor, societate în reorganizare din data de 04.09.2006, către debitorul - `93 SA; notificarea nr. 85/05.02.2007 a administratorului SPPI, reprezentată de către - `93 SA emisă ulterior extrasului de cont, anterior menționat, la un interval de două luni, perioadă în care deja se finalizaseră actele lunii decembrie 2006 unde - `93 SA a fost prinsă în continuare ca și debitor în balanța de clienți, debitul de 3.507,95 lei conform facturii nr. -/29.06.2005 a fost înregistrat în actele contabile la - SRL, pe debit, iar la - `93 SA apare și la ora actuală pe credit, conform fișei furnizori a - `93 SA poziția 276.

Recurentul a precizat că lichidatorul nu a mai continuat procedura pe cale amiabilă, întrucât s-a dorit introducerea societății în stare de insolvență, pentru a putea astfel valorifica patrimoniul debitoarei.

A mai susținut că practicianul în insolvență nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor și al creditorului acestuia, iar cu excepția dovedirii intenției frauduloase a debitorului în sensul art. 80 alin. 1 lit. g, nici un lichidator sau, după caz, nici o instanță judecătorească nu poate împiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operațiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinirea unui acord de netting, realizate în baza unui contract financiar calificat, invocând dispozițiile art. 30, pct. 3 din OUG nr. 86/2006 și art. 51 pct. 5 din Legea nr. 85/2006.

La data de 02.05.2009, lichidatorul judiciar a depus o întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul lichidator judiciar a apreciat că în mod legal prima instanță a respins contestația reclamantei, reținând că acesta nu avea calitatea de a formula contestație.

A susținut că nu există incompatibilitatea prevăzută de legea specială a insolvenței, din moment ce niciuna dintre cele două societăți nu este înscrisă în tabelul definitiv consolidat al celeilalte.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, n cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, dispozițiile art. 19, 21, 22, 23 și ale art. 102 alin. (5) din același act normativ.

Art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 prevede că desemnarea lichidatorului judiciar se poate decide, la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, de către creditorii care dețin cel puțin 50 % din valoarea totală a creanțelor, iar potrivit alin. 21al art. 19 din Legea nr. 85/2006, creditorul care deține cel puțin 50 % din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui lichidator judiciar în locul lichidatorului judiciar provizoriu, ori să confirme lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remunerația.

Art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 dă posibilitatea creditorilor să conteste, pentru motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. 2 și 21,în termen de 3 zile de la data publicării în și, dacă decizia adunării creditorilor sau a creditorilor ce dețin cel puțin 50 % din valoarea creanțelor nu este contestată, judecătorul sindic desemnează lichidatorul judiciar numit de aceștia.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, se reține că au calitatea de a decide desemnarea lichidatorului judiciar doar creditorii societății în insolvență.

Cum pentru pornirea acțiunii civile, cât și pentru dobândirea calității de parte în procesul civil este necesar să fie îndeplinită condiția calității procesuale active, iar reclamantul - 93 SA nu îndeplinește această condiție de exercițiu a acțiunii, instanța de fond a procedat corect la respingerea acțiunii, reținând că a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Excepția lipsei de calitate procesuală este o excepție de fond, peremptorie (pentru că tinde la respingerea acțiunii) și absolută (pentru că normele care reglementează această condiție au caracter imperativ).

Deci, admiterea acestei excepții face de prisos cercetarea fondului dreptului.

Date fiind considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca nefondat, criticile recurentului fiind străine de motivele avute în vedere de judecătorul sindic la respingerea acțiunii pe cale de excepție, vizând aspecte ce țin de analiza pe fond a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de administratorul acționar al debitoarei - 93 SA cu domiciliul în DTS,-, - 4, 7, județul M, împotriva sentinței nr. 124 din 27.02.2009, în contradictoriu cu intimatul - lichidator lichidator al DEBITOAREI - 93 SA TR S J/- CF - cu sediul în DTS,-, județul M și intimații creditori DGFP M cu sediul în DTS,-, județul M, BRD SUCURSALA M cu sediul în DTS, str.-, județul M, D SA cu sediul în DTS,--108, - parter, județul M, - SRL TR S PRIN LICHIDATOR cu sediul în DTS,-, - 3, 5, județul M, - SRL TR S cu sediul în DTS,-, - 4, 7, județul M, - COM SRL TR S cu sediul în DTS,-, - 4, 7, județul M, PRIMĂRIA TR S cu sediul în DTS,-, județul M, - SA cu sediul în DTS, județul M, - DISTRIBUȚIE SA cu sediul în DTS, județul M, ITM M cu sediul în DTS,-, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 mai 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red - DL/3/ex.

Jud sindic -

Tehnored - DM/ 18.06.2009

27 Mai 2009

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 790/2009. Curtea de Apel Craiova