Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 892/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.892/COM

Ședința publică de la 29 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de creditoarea P, cu sediul în C, B-dul - nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 1668/COM/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC ROȘIE SRL, cu sediul în localitatea, comuna, județul C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, intimat - lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județ C, intimat Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că se solicită judecata în lipsă, conform disp. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr. 1668/com/09.03.2009 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC ROȘIE SRL dispunând radierea debitoarei din registrul comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că, întrucât continuarea procedurii, în absența bunurilor din averea debitoarei care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând-o pentru următoarele motive:

În cauză nu există un raport final de închidere a procedurii care trebuie să fie supus analizei/aprobării adunării creditorilor și care să examineze activitatea debitorului și să prezinte cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență,cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.

Lichidatorul judiciar nu a formulat plângere penală împotriva fostului administrator al societății, pentru ca acesta să pună la dispoziția lichidatorului documentele prevăzute de lege pe baza cărora să fie stabilită incidența art.138.

Analizând legalitatea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prin încheierea 2637/com/22.09.2008 a fost deschisă procedura insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC ROȘIE SRL fiind desemnată în calitate de lichidator judiciar d-na.

Din actele dosarului se reține că în derularea procedurii insolvenței față de debitoarea SC ROȘIE SRL au fost parcurse toate etapele cerute de lege pentru a se încerca recuperarea creanțelor înregistrate împotriva falitei și pentru a depista cauzele care au condus la apariția stării de insolvență asupra debitoarei în cauză.

La termenul de judecată din 02.03.2009 a fost depus la dosar raportul lunar al lichidatorului judiciar cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC ROȘIE SRL,raport care,potrivit mențiunilor din încheiere,a fost comunicat creditorilor.

În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar precizează că nu a avut posibilitatea de a intra în posesia documentelor contabile și nu a putut concluziona asupra cauzelor reale ce au determinat intrarea în insolvență a debitoarei.

De asemenea, se arată că potrivit răspunsurilor primite de la -onstanța nici societatea și nici administratorul acesteia,nu figurează cu bunuri în patrimoniu sau alte surse de venit care să asigure plata obligațiilor sale sau a cheltuielilor aferente procedurii de lichidare.

Raportul este întemeiat pe dispozițiile art.131 și nu art.132 din Legea nr.85/2006 nefiind vorba deci, despre un raport final ce ar fi trebuit comunicat creditorilor și nici despre neîndeplinirea obligației privind convocarea creditorilor.

Neputând fi identificate persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării insolvenței nu se poate spune că lichidatorul judiciar ar fi rămas în pasivitate în ceea ce privește formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii materiale întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul judiciar, în exercitarea atribuțiilor conferite prin prevederile Legii nr. 85/2006, are facultatea de a sesiza judecătorul sindic cu a cerere de antrenare a răspunderii persoanelor din fosta conducere a societății comerciale, atunci când analiza cauzelor care au determinat starea de insolvență impun această cerință, dar sub rezerva de a fi asigurate fondurile necesare care să facă posibilă continuarea procedurii.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, "în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii."

În cauză se constată că propunerea făcută de lichidatorul judiciar are caracter fondat atâta timp cât în patrimoniul falitei nu se regăsesc bunuri din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani în acest sens.

În ceea ce privește nerespectarea de către lichidator a dispozițiilor art. 147 din legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceste demersuri ar fi putut fi exercitate de către lichidatorul judiciar doar în situația în care ar fi existat fondurile necesare pentru susținerea tuturor cheltuielilor administrative ce s-ar fi ivit pe parcursul derulării insolvenței asupra SC SRL

Mai mult, potrivit legii, lipsa acestor demersuri nu reprezintă impedimente pentru lichidator în a solicita închiderea procedurii și cum în speță nu a reieșit că s-ar fi încălcat norme imperative atunci când s-a dispus închiderea procedurii în temeiul disp. art. 131,nici această critică nu poate fi primită.

Față de toate aceste considerente, reținându-se că judecătorul sindic a apreciat legal și temeinic asupra îndeplinirii condițiilor cerute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii, va menține soluția recurată și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 cod procedură civilă raportat la prevederile art. 304. pct. 9 cod de procedură civilă, va respinge recursul formulat de DGFP C ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursulcomercial formulat de creditoarea P, cu sediul în C, B-dul - nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 1668/COM/09.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC ROȘIE SRL, cu sediul în localitatea, comuna, județul C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, intimat - lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județ C, intimat Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2009.

pt. Președinte de complet

- -

aflată în o, semnează cf. art.261 (2) cod pr. civilă,

Președinte instanță

Judecător,

- -

pt. judecător,

- -

aflată în o, semnează cf. art.261 (2) cod pr. civilă,

Președinte instanță

pt. grefier

- -

în o, semnează cf.

art.261(2) Cod pr.civilă

Prim grefier

02 iulie 2009

jud.fond. I

red.dec.jud./29.07.2009

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 892/2009. Curtea de Apel Constanta