Act autentic. Contract de ipotecă. Prezumţie de validitate. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
În lipsa constatării notarului, în sensul că s-a consemnat consimţământul părţilor, contractul de ipotecă este nul absolut, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea că s-a depus în instanţă un exemplar al înscrisului semnat de procuristul unei părţi nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, fiind imperativ necesară semnarea în faţa notarului a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat. Prin urmare, în acest caz nu este incidentă prezumţia de valabilitate a înscrisului autentic, prin neîndeplinirea celor două condiţii esenţiale, consimţământul şi forma autentică, urmând ca înscrisul să fie lovit de nulitate absolută.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 339 din 29 Ianuarie 2004
Prin sentința civilă nr. 921/COM din 10 aprilie 2001, Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta B.R.D., sucursala Constanța, și a admis acțiunea reclamanților R.N și R.M., constatând nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 1996.
Apelul declarat de pârâta B.R.D., a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 920/COM din 1 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, instanța reținând în motivarea soluției, la fel ca prima instanță, că susținerea privind lipsa obiectului cererii pentru justificarea excepției inadmisibilității acțiunii nu este fondată, din moment ce reclamanții au precizat expres că obiectul acțiunii îl formează constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă din 1996, iar pe fond, că, deși, în principiu, înscrisul autentic se bucură de prezumția de valabilitate, în speță, o asemenea ipoteză este exclusă în lipsa constatării notarului în sensul că s-a luat consimțământul părților la încheierea actului, situație care constituie, potrivit art. 65 lit. a) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, un motiv de nulitate absolută a contractului de ipotecă, întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale precizate.
împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta a declarat recurs, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel este criticabilă, deoarece această instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității relative, având în vedere că, din moment ce procuristul a semnat contractul de ipotecă, în baza unei procuri autentificate, nu se putea reține că actul ar fi lovit de nulitate absolută, ci eventual de nulitate relativă. De asemenea, pârâta, printr-o altă critică, a susținut că instanța de apel nu trebuia să respingă excepțiile privind lipsa obiectului cererii, precum și aceea a realizării unui drept, prin încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., ca și excepția suspendării judecării pricinii, până la soluționarea cauzei penale, respectiv a plângerii penale formulată de reclamanți împotriva procuristului B.A., potrivit principiului că penalul ține în loc civilul. în sfârșit, printr-o ultimă critică, pârâta a mai susținut că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare, cu caracter de probă, cu referire la faptul că nu i-a admis proba cu interogatoriul procuristului, prin care tindea să dovedească că acesta a semnat actul în fața notarului; în această situație, fiind îndeplinită una din condițiile esențiale a consimțământului dat.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului în constatarea nulității relative a actului încheiat de părți, s-a constatat că aceasta nu a fost invocată în fața instanțelor și, ca atare, nu se poate reproșa instanței de apel că nu s-a pronunțat asupra unei excepții, care nu a fost invocată în fond și nici prin motivele de apel.
Cu privire la excepția potrivit căreia obiectul cererii nu ar exista, s-a constatat că aceasta a fost invocată formal, din moment ce, din examinarea acțiunii, rezultă expres că reclamanții au promovat cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă din 1996 și constatarea inexistenței unui drept real de ipotecă asupra apartamentului proprietatea lor, în favoarea pârâtei. Prin urmare, obiectul cererii este precis determinat și, ca atare, susținerile contrare ale pârâtei nu sunt întemeiate.
Cu privire la susținerea potrivit căreia, prin promovarea acțiunii, reclamanții ar tinde la realizarea unui drept iar nu constatarea existenței sau inexistenței acestuia, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., s-a constatat că nici această critică nu este întemeiată, deoarece reclamanții nu au urmărit constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă, pe motiv că înscrisul ar fi fals, ci pe motivul că ar fi nul absolut, prin neîndeplinirea condițiilor cerute ad validitatem, privind consimțământul valabil al părților și forma autentică a actului, condiții în lipsa cărora instanța de apel a reținut, în mod corect, că înscrisul este nul absolut.
Nici critica privind refuzul instanței de a suspenda pricina, până la soluționarea plângerii penale formulată de reclamanți împotriva procuristului, nu poate fi primită, întrucât constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă a fost solicitată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a înscrisului și nu pentru că acesta ar fi fals, pentru a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și aplicarea principiului că penalul ține în loc civilul.
Nu poate fi reținută nici critica prin care s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui fapt cu caracter de probă, că nu a admis proba cu interogatoriul procuristului, prin care pârâta tindea să dovedească că în realitate a existat un consimțământ valabil exprimat de reclamanți prin semnarea înscrisului de mandatarul acestora, procurist, deoarece nici o dovadă din dosar nu confirmă că pârâta ar fi formulat o astfel de cerere, fie în fond, fie în apel, cum de asemenea nu există nici textul interogatoriului.
în ceea ce privește fondul pricinii, s-a reținut că instanța de apel a apreciat, în mod corect, că, în lipsa constatării notarului, în sensul că s-a luat consimțământul părților, contractul de ipotecă, încheiat în 1996, este nul absolut, în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea că pârâta a depus la dosar un exemplar al înscrisului semnat de procuristul reclamanților nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, în contextul în care prevederile legale menționate au caracter imperativ și impun, sub sancțiunea nulității, semnarea în fața notarului public a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat. Or, cum în speță, exemplarul contractului depus de reclamanți nu este semnat nici de aceștia și nici de procurist, iar cel depus de pârâtă poartă numai semnătura reprezentantului pârâtei, rezultă că instanța de apel a reținut, în mod corect, că, dacă în principiu, înscrisul autentic se bucură de prezumția de valabilitate, în speță, nu este incident acest principiu, din moment ce înscrisul este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea a două condiții esențiale, pentru nașterea validă a unui asemenea act juridic civil, și anume consimțământul și forma autentică.
în consecință, recursul pârâtei a fost respins ca nefondat.
| ← Obligativitatea contractului. Buna-credinţă în executarea... | Contracte interdependente. Contract de vânzare-cumpărare.... → |
|---|
