ICCJ. Decizia nr. 1017/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1017/2004

Dosar nr. 3070/2001

Şedinţa publică din 17 martie 2004

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de S.A. B. din comuna Radovan, sat Târnava, judeţul Dolj, împotriva deciziei nr. 3483 din 5 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti a fost suspendat la data de 2 octombrie 2002, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi, de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispoziţiunilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că, în speţă, sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de pârâta S.A. B. Târnava împotriva deciziei nr. 3483 din 5 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1017/2004. Comercial