ICCJ. Decizia nr. 1025/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1025/2004
Dosar nr. 8975/2001
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 608, pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 1998, Judecătoria Orşova a declinat competenţa de soluţionare a litigiului comercial dintre reclamanta, Primăria Orşova, şi SC U.C. SRL cu sediul în Orşova, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială.
Prin sentinţa nr. 25/C din 27 ianuarie 1999, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta, Primăria oraşului Orşova, împotriva pârâtei, SC U.C. SRL Orşova, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 18.255.994 lei către reclamantă, precum şi la suma de 1.669.633 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză, a stabilit că suma pe care o datorează pârâta reclamantei este în cuantum de 18.255.994 lei, că părţile nu au formulat obiecţiuni, iar în executarea contractului de chirie încheiat între părţi, potrivit ratei inflaţiei şi penalităţilor pentru neachitarea în termen a chiriei datorate, această sumă datorată este cea reală.
Prin Decizia nr. 552 din 30 iunie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta, SC U.C. SRL Orşova, împotriva sentinţei civile nr. 25 C din 27 ianuarie 1999, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că pârâta datorează chirie pe perioada cât a folosit terenul, iar contractul de închiriere a fost, într-adevăr, încheiat până la data de 31 decembrie 1996, dar, prin tacita relocaţiune, a fost prelungit, pârâta continuând să folosească terenul. Observând şi concluziile expertului s-a reţinut că, pentru perioada analizată, au fost luate în considerare toate plăţile efectuate şi că s-a făcut corect calculul chiriei datorate în raport cu clauzele contractuale, ţinându-se seama şi de inflaţie. Corect a reţinut instanţa că, în urma depunerii raportului de expertiză, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 18.255.994 lei, reprezentând chirie şi penalităţi de întârziere, astfel că instanţa a judecat şi a acordat în limitele învestirii.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2028, pronunţată în Şedinţa publică din 13 aprilie 2000, a admis recursul declarat de pârâta, SC U.C. SRL, a casat Decizia nr. 552 din 30 iunie a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, şi a trimis, la aceiaşi instanţă, cauza spre rejudecare.
În esenţă, s-a stabilit că, în mod greşit, instanţele anterioare au acceptat că operează tacita relocaţiune pentru perioada fără contract, între 1 ianuarie - 20 august 1997, bazându-se doar pe raportul de expertiză efectuat în cauză, fără să administreze probe cu acte şi martori pentru a stabili pentru ce perioadă s-a achitat chiria administratorului pieţei (chitanţele de plată a chiriei pe acea perioadă, audierea administratorului pieţii, etc.). Ambele instanţe au reţinut că, în mod eronat, culpa contractuală a recurentei-pârâte care nu a achitat chiria majorată conform ratei inflaţiei, fără a efectua probe pentru a stabili dacă suma de plată care trebuia calculată trimestrial de reclamantă i-a fost comunicată chiriaşului, pentru a putea fi pus în întârziere, ca să poată opera clauza penală prevăzută la art. 6 din actul adiţional la contract.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 900, pronunţată în Şedinţa publică din 17 septembrie 2001, rejudecând cauza, a admis apelul declarat de pârâta, SC U.C. SRL, împotriva sentinţei nr. 25 din 27 ianuarie 1999, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.003.855 lei cu titlu de chirie restantă, la 1.436.969 lei cu titlu de penalităţi şi la 335.265 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, s-a apreciat că pârâta datorează chirie pe perioada cât a folosit terenul, în condiţiile contractului de închiriere încheiat până la 31 decembrie 1996, prelungit ulterior prin tacita relocaţiune. La data de 20 august 1997, prin act adiţional, contractul a fost prelungit expres până la 31 decembrie 1997, astfel încât pârâta datorează chirie pentru întreaga perioadă în care a folosit terenul. Expertul B.M., pentru perioada analizată, a luat în consideraţie toate plăţile efectuate de pârâtă şi a raportat calculul chiriei la clauzele contractuale (art. 4 şi 6 capitolul V din actul adiţional încheiat la data de 20 august 1997). Din concluziile raportului de expertiză s-a reţinut că pârâta datorează o chirie restantă de 2.003.885 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 1.436.696 lei.
Împotriva deciziei nr. 900 din 17 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a declarat recurs reclamanta, Primăria municipiului Orşova, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul că, în realitate, pârâta datorează suma totală de 18.255.994 lei, din care 11.531.231 lei cu titlu de chirie şi 6.724.763 lei cu titlu de penalităţi, fiind făcută o interpretare eronată a clauzelor contractuale, invocându-se, ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă, SC U.C. SRL Orşova, a depus întâmpinare motivată, prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport cu criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel, rejudecând cauza, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului de închiriere, răspunderea care se instituie în cazul nerespectării clauzelor contractuale, precum şi dispoziţiile legale aplicabile litigiului de natură comercială. Rejudecându-se cauza, au fost respectate recomandările instanţei de recurs, stabilite prin Decizia nr. 2028 din 13 aprilie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, în sensul că au fost suplimentate probele iniţiale prin audierea administratorului pieţii I.A., depunerea documentelor de plată a chiriei, iar în baza rolului activ al instanţei, prin încheierea din Şedinţa publică din 1 martie 2001, cu acordul părţilor a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cuantumul chiriei şi a penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă, conform contractului nr. 123/1995 şi actelor adiţionale.
Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil B.M., este bine documentat şi amplu motivat, fiind analizate toate documentele de plată prezentate de pârâtă, în concordanţă şi cu toate clauzele contractuale, din concluzii rezultând cu certitudine că valoarea chiriei restante, datorată de pârâtă, este de 2.003.855 lei, iar penalităţile calculate pentru neplata chiriei la termenele stabilite prin contract însumează 1.436.969 lei.
Nu poate fi primită critica recurentei, în sensul că expertul B.M. a făcut o interpretare eronată a clauzelor contractuale şi numai experta L.C., la instanţa de fond, a apreciat corect sumele datorate, deoarece în faza procesuală a rejudecării apelului au fost avute în vedere, la efectuarea expertizei, noile probe administrate, respectiv, acte noi şi declaraţia administratorului pieţii I.A. Relevanţa juridică deosebită prezintă şi aspectul că, la obiecţiunile la expertiza contabilă, formulate de reclamantă, fiind admise de instanţă, expertul contabil B.M. a răspuns detaliat, menţinându-şi opinia exprimată iniţial, cu argumente de necontestat.
Cadrul juridic expus anterior, în contextul probator administrat în cauză, a condus la o justă apreciere a situaţiei de fapt şi de drept făcută de instanţa de apel în rejudecarea apelului, astfel încât urmează a respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta, Primăria municipiului Orşova, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând, ca legală şi temeinică, Decizia nr. 900 din 17 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului Orşova, împotriva deciziei nr. 900 din 17 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1022/2004. Comercial → |
|---|
