ICCJ. Decizia nr. 130/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.130/2004

Dosar nr. 8301/2001

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâţii, B.A. şi B.E., împotriva deciziei civile nr. 661/COM din 27 iunie 2001, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, a fost suspendat la data de 28 februarie 2003, prin încheiere, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., şi, de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

În conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Potrivit art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Raportând textele citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că, în speţă, sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâţii, B.A. şi B.E., împotriva deciziei civile nr. 661 din 27 iunie 2001, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 130/2004. Comercial