ICCJ. Decizia nr. 1296/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1296/2004
Dosar nr. 1117/2002
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1389 din 15 noiembrie 2000, Tribunalul Bacău, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta, C.C.L. judeţul Bacău, împotriva pârâtului, D.I., şi a dispus evacuarea acestuia din bufetul P.A., comuna Livezi.
Totodată, a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 50.426.041 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă, în parte, şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant, şi, în consecinţă, a fost obligată reclamanta pârâtă să-i plătească suma de 27.624.718 lei, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului respectiv. A fost respinsă cererea privind dreptul de retenţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului, în baza probelor administrate (înscrisuri, declaraţii de martor, expertiză), a reţinut că pârâtul a ocupat spaţiul în litigiu în baza contractului nr. 4 din 13 aprilie 1994, încheiat cu reclamanta pentru perioada până la 31 decembrie 1994, apoi prin prelungire până la 31 decembrie 1995, dată de la care a refuzat să-l părăsească şi a refuzat şi plata contravalorii folosinţei.
S-a mai reţinut că, în toată perioada, a făcut îmbunătăţiri în valoare de 27.624.218 lei, conform expertizei, la a căror contravaloare are dreptul.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinţei prin care susţinea, în principal, că în faţa instanţei de fond reclamanta nu a dovedit că este proprietara spaţiului, pe de o parte, pe de altă parte că sub aspectul pretenţiilor, instanţa nu a stabilit adevăratele raporturi dintre părţi, s-a reţinut greşit contribuţia sa la îmbunătăţirile aduse spaţiului, a fost admis de Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 635 din 22 noiembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 1302/2001.
Ca urmare, sentinţa a fost schimbată în sensul reducerii sumei datorată de pârât de la 50.426.041 lei la 7.392.707 lei, contravaloare lipsă folosinţă. Au fost compensate obligaţiile reciproce dintre părţi în limita acestei sume, şi obligată reclamanta pârâtă la 20.231.511 lei, în loc de 27.624.290 lei.
A instituit, totodată, un drept de retenţie asupra terenului şi construcţiilor, precum şi a mijloacelor fixe aflate în incinta bufetului P.A., comuna Livezi.
S-a dispus respingerea cererii de evacuare.
Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, atât reclamanta, cât şi pârâtul.
Prin recursul pârâtului se formulează doar critici pe fondul cauzei, în schimb, primul motiv de recurs al reclamantei vizează greşit reţinere a instanţei de apel prin Decizia pronunţată, că dreptul său de a cere contravaloarea lipsei de folosinţă, pentru perioada 1 ianuarie 1996-1 februarie 1999, este prescris, nefiind vorba de prestaţii periodice asimilate chiriei, iar această contravaloare nu are la bază raporturi contractuale, cum greşit a reţinut instanţa.
Recursurile sunt întemeiate, şi, dat fiind caracterul de ordine publică a excepţiei prescripţiei (parţiale) a dreptului reclamantei de a cere contravaloarea lipsei de folosinţă pe care s-a întemeiat soluţia, Curtea va examina legalitatea şi temeinicia acesteia în raport de excepţia pusă în discuţie pro recursul reclamantei, însă nu pe fondul său, ci sub aspectul nepunerii ei în discuţia părţilor.
Se constată astfel că, deşi dat fiind caracterul său de excepţie de ordine publică, aceasta putea fi ridicat de oricare din părţile în proces, ori pusă în discuţie din oficiu de către instanţă în oricare fază a procesului, ea nu a fost pusă în discuţie, cum lesne se poate constata din cuprinsul preambulului deciziei recurate.
Cu toate că dispozitivul deciziei nu menţionează expres că soluţia a avut în vedere prescripţia parţială a dreptului la acţiune, din considerentele deciziei rezultă, neîndoielnic, că instanţa de apel a avut în vedere această excepţie. Astfel, la Decizia 635 (dosarul curţii de apel) instanţa reţine, cităm:„ Considerând lipsa de folosinţă ca daună, ea este prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 1996-1 ianuarie 1999", cu reducerea corespunzătoare a sumei. Or, procedând astfel, instanţa de apel, nepunând excepţia în discuţia părţilor, a privat-o pe reclamantă de posibilitatea de a-şi formula apărările în legătură cu aceasta şi, astfel, a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică.
Nelegalitatea nu putea fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei la instanţa de apel spre rejudecare, altfel, partea împotriva căreia a fost admisă ar fi privată de o cale de atac.
La rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere şi celelalte critici, formulate prin cele două recursuri.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta, C.C.L. judeţul Bacău, şi pârâtul, D.I., împotriva deciziei nr. 635 din 22 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 130/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1294/2004. Comercial → |
|---|
