ICCJ. Decizia nr. 1271/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1271/2004
Dosar nr. 1061/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr. 350/2002, a admis acţiunea introdusă de Fondul Proprietăţii de Stat (ulterior, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului) împotriva pârâtei SC E.L.P. SA şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 15.113.104 lei dividende pentru anul 1997 şi la suma de 8.269.329 lei daune moratorii, reţinându-se că pârâta nu a plătit dividendele la încheierea exerciţiului financiar, ceea ce face aplicabile şi dispoziţiile art. 43 C. com., cuantumul daunelor fiind stabilit în raport cu rata de scont a B.N.R.
După un prim ciclu procesual, cauza fiind casată de Curtea Supremă de Justiţie, cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat de pârâtă şi care greşit a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel Piteşti, în fond, după casare, prin Decizia 11 din 2 aprilie 2003, a admis apelul SC E.L.P. SA şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea.
S-a reţinut că dividendele solicitate sunt corespunzătoare anului 1997, iar pe de altă parte, că potrivit precizărilor reclamantei, la data de 17 aprilie 1998, a avut loc contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, reclamanta nemaifiind acţionară la pârâtă, care, de la această dată, figurează ca societate privatizată integral.
În raport cu această situaţie de fapt, necontestată de părţi, instanţa de apel a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că dividendele ce se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, cu condiţia ca părţile să nu fi convenit altfel.
Cum, în cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar instanţa a fost învestită după data de 17 iulie 1998, s-a considerat că reclamanta nu mai are calitatea de acţionar şi, deci, s-a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a făcut greşit în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, nu s-a modificat obiectul acţiunii, avându-se în vedere că, la data aprobării bilanţului contabil pentru anul 1997, recurenta era acţionar majoritar şi de atunci i se cuvin dividendele pe care are dreptul să le solicite, chiar dacă acţiunea a fost introdusă după data când nu mai era acţionară la intimată.
Se invocă în cadrul acestui motiv şi dispoziţiile art. 1 C. civ., referitor la principiul neretroactivităţii legii, cu referire la efectele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, considerându-se de către recurentă că a fost greşit interpretat actul dedus judecăţii, schimbându-se înţelesul argumentelor din apărare.
O altă susţinere din recurs se referă la interpretarea eronată de către instanţă a dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 31/1990, în sensul dobânzilor care sunt obligatorii pentru obligaţiile născute între părţi.
Se face, în cadrul acestui motiv, o amplă dezvoltare a noţiunilor de aport, capital social şi efectele retragerii asociatului din societate, fără, însă, să se finalizeze această critică printr-o cerere din partea recurentei.
În partea finală a recursului se face referire la scutirea recursului de plata taxei de timbru şi dispoziţiile legale în materie.
Recursul este nefondat.
Cu toate că recurenta nu face o delimitare a motivării recursului, în raport cu cele două dispoziţii legale invocate, se constată că nici una din acestea nu sunt incidente în cauză.
Astfel, pentru a opera dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ar fi trebuit să se dovedească că judecătorii au încălcat principiul înscris în art. 969 C. civ., referitor la puterea de lege a convenţiilor legal făcute între părţile contractante.
Cu alte cuvinte, instanţa nu poate să treacă peste termenii conveniţi de părţi în contract, stabilind alte drepturi şi obligaţii, interpretând greşit actul de voinţă al părţilor sau atribuindu-i un alt înţeles decât cel voit de părţi, denaturând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Or, o simplă lectură a dezvoltării motivelor de recurs, demonstrează că nici recurenta nu se referă la interpretarea vreunui contract încheiat de părţi, prin încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., critica referindu-se exclusiv la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) şi art. 68 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi la lipsa efectelor contractului de vânzare-cumpărare acţiuni asupra dreptului recurentei de a pretinde dividende.
Nici nu era posibilă o critică care să se întemeieze pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru că instanţa de apel nu a analizat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni sub aspectul procedurii drepturilor şi obligaţiilor părţilor prin prisma voinţei acestora, ci verificarea s-a limitat la existenţa sau nu a condiţiei finale, prevăzute de partea finală a textului, cu precizare expresă la dividende, constatându-se că această condiţie nu există.
De aceea, nelegalitatea hotărârii, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este consecinţa unei erori din partea recurentei, care, în recurs, raportează acest text la argumentele formulate de ea în apărare, ceea ce nu se cuprinde în conţinutul acestuia.
În ceea ce priveşte art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare, cât şi interpretare a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Aplicarea acestui text se impunea ca urmare a precizărilor scrise făcute chiar de recurentă, în sensul că, de la 17 iulie 1998, nu mai este acţionară la societatea pârâtă, acţiunea acesteia, pentru plata dividendelor pe anul 1997, fiind introdusă la 17 ianuarie 2000.
Susţinerea recurentei, că este fără eficienţă juridică, asupra obiectului acţiunii de faţă, existenţa contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 1998, este fundamental greşită, avându-se în vedere dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Textul este atât de clar în conţinutul său, încât nu lasă loc interpretărilor date de recurentă, stabilindu-se că dividendele ce se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în speţă, pârâtei.
Ar fi şi împotriva logicii afirmaţia recurentei că textul nu se referă la dividendele anterioare actului de cesiune, ci numai pentru viitor, deoarece, în acest caz, nu se mai justifica precizarea din acest alineat, fiind normal ca dividendele pentru viitor să revină acţionarului, dar nici la condiţia cerută de partea finală a acestui text „în afară de cazul în care părţile au convenit altfel".
Este evident că legea a avut în vedere dividendele cuvenite cedentului până la data cesiunii acţiunilor, acordându-se acestora posibilitatea de a conveni totuşi cu privire la persoana care să le încaseze.
Cum, în cauză, nu s-a prevăzut nimic expres, referitor la dividende (şi nu la drepturi şi obligaţii în general, cum se pretinde în recurs) corect s-a reţinut că, la data de 17 ianuarie 2000, deci la cca. 2 ani de când recurenta nu mai era acţionară la pârâtă, reclamanta nu mai justifica calitatea care, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, îi dădea dreptul să solicite dividende.
Recurenta face o confuzie între data naşterii dreptului la dividende (atunci fiind acţionară) şi dreptul de a le solicita după ce nu a mai fost acţionar în urma cesiunii acţiunilor şi în lipsa unei convenţii cu cesionarul.
În prezenţa unei dispoziţii legale exprese [art. 67 alin. (6) din Legea 31/1990 R] orice discuţie în legătură cu dreptul fundamental la dividende, care nu poate fi înstrăinat sau incidenţa prevederilor art. 1 C. civ., sunt fără relevanţă, cu precizarea că principiul neretroactivităţii se referă la norma legală şi nu la contracte care sunt expresia voinţei părţilor care stabilesc clauzele.
În ceea ce priveşte interpretarea art. 68 din Legea nr. 31/1990, republicată, invocarea acestuia nu are o finalitate, aşa cum s-a arătat, deoarece recurenta nu precizează ce urmăreşte prin această critică, cu atât mai mult, cu cât nu a format obiect de analiză din partea instanţei de apel, nu se face nici referire la acesta, iar soluţia pronunţată este de respingere în totalitate a acţiunii.
Mai mult, nu este nici o legătură între conţinutul art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată, care vorbeşte de cota parte din beneficiu şi al art. 68 din acelaşi act normativ, care se referă la aportul social.
Ultimul motiv de recurs, privind timbrajul acţiunii şi dispoziţiile OGU. nr. 208/2002, este fără obiect, deoarece instanţa de fond nu a obligat-o pe reclamanta recurentă să timbreze şi, chiar dacă ar fi făcut-o, nu s-a declarat apel împotriva acestei măsuri şi nici în recurs nu s-a dispus timbrarea acestuia (tocmai avându-se în vedere calitatea recurentei) astfel că discuţiile pe acest aspect sunt lipsite şi de interes.
Pentru considerentele arătate, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, împotriva deciziei nr. 11 A-C din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1269/2004. Comercial → |
|---|
