ICCJ. Decizia nr. 1395/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1395/2004
Dosar nr. 1115/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galaţi, la data de 8 septembrie 2000, sub nr. 7734, reclamantul, F.P.S. Bucureşti, a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta, SC I.V. SA, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 187.216.190 lei cu titlu de daune-interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru exerciţiul financiar al anului 1996, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, reclamantul invocă faptul că dreptul la plata dividendelor decurge din calitatea de acţionar a reclamantului, calitate conferită de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, şi ale OUG nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999.
Cuantumul şi distribuirea dividendelor către acţionarii societăţii se stabilesc de A.G.A., la data aprobării bilanţului contabil.
A.G.A. a aprobat bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar al anului 1996, din care rezulta suma cuvenită reclamantului cu titlu de dividende, respectiv 277.191.000 lei, din care s-a scăzut impozitul aferent şi sumele cuvenite reprezentanţilor F.P.S. în A.G.A., rămânând de plată suma de 247.472.744 lei.
Reclamantul a acordat un termen de graţie pârâtei pentru plata dividendelor, şi anume data de 30 septembrie 1997.
La data de 3 noiembrie 1997 şi la 6 martie 1999, pârâta a achitat dividendele datorate, deci cu întârziere, astfel că, pentru perioada 1 octombrie 1997-6 septembrie 1999, reclamantul a calculat daune moratorii.
Prin sentinţa nr. 7567 din 24 octombrie 2000, Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea comercială în pretenţii formulată de reclamantul, F.P.S. Bucureşti, împotriva pârâtei, SC I.V. SA Galaţi, ca fiind nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă reţine că, prin procesul verbal al A.G.A., aceasta a aprobat bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar al anului 1996, din care rezultă suma de 277.191.000 lei cuvenită reclamantului cu titlu de dividende, din care s-au scăzut impozitul aferent şi sumele cuvenite reprezentanţilor F.P.S., rămânând de plată suma de 247.472.744 lei.
Pârâta a achitat reclamantului suma sus-menţionată cu O.P. nr. 42 din 6 septembrie 1999.
Reclamantul a notificat pârâta şi a calculat daune moratorii, reprezentând dobânzi comerciale la nivelul dobânzilor acordate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, conform adreselor nr. 302/743 din 10 februarie 1999 şi nr. 4621 din 4 decembrie 1998.
Conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, dividendele se plătesc acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
În temeiul dispoziţiilor art. 111 lit. a) din actul normativ sus-evocat, cuantumul şi distribuirea dividendelor către acţionarii societăţii se stabilesc de A.G.A. la momentul aprobării bilanţului contabil.
Reclamantul a calculat daune-interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate de pârâtă pentru exerciţiul financiar al anului 1996, la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, deşi dividendele nu sunt generatoare de dobânzi.
În acest sens, dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevăd că raportul asociaţilor la capitalul social nu este generator de dobânzi.
De asemenea, reclamantul a calculat daune-interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., deşi, în baza dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 alin. (1) din OG nr. 9 /2000., dobânda legală se stabileşte în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat apel reclamantul, F.P.S., actualmente A.P.A.P.S., invocând dispoziţiile art. 43 C. com., art. 1088 C. civ., şi ale Legii nr. 31/1990, republicată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 128 din 27 februarie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantei, A.P.A.P.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel reţine că, în adevăr, A.P.A.P.S. este o autoritate publică, dar nu a dovedit că dobânzile solicitate constituie venituri publice, acest caracter avându-l numai dividendele care sunt vărsate la bugetul de stat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, a declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S., invocând dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată.
Prin Decizia nr. 5605 din 3 octombrie 2002, secţia comercială, a Curţii Supreme de Justiţie, a admis recursul, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs reţine că, potrivit OUG nr. 88/1997, aprobată şi completată prin Legea nr. 99/1999, s-a prevăzut expres că veniturile încasate de instituţiile publice, în speţă A.P.A.P.S., din vânzare de acţiuni şi dividende, se varsă la bugetul de stat, şi că daunele moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor urmează regimul juridic stabilit pentru acestea din urmă.
În rejudecare, secţia comercială şi de contencios administrativ, a Curţii de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2003, a admis apelul reclamantei, A.P.A.P.S., şi a schimbat sentinţa instanţei de fond, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 172.707.033 lei, cu titlu de daune interese moratorii.
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, scadenţa plăţii dividendelor o reprezintă data aprobării acestora de către A.G.A. în cursul trimestrului I al anului 1997, dar calculul, în acţiune, s-a făcut începând cu 1 octombrie 1997.
De asemenea, instanţa de apel reţine că, în cazul neplăţii sau întârzierii în plata dividendelor, este antrenată răspunderea societăţii în temeiul art. 43 C. com.
Instanţa de apel a stabilit că, prin acţiune, în mod greşit au fost calculate daunele-interese moratorii la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D., fiind fluctuante şi, totodată, că în perioada anterioară stabilirii dobânzii legale prin OG nr. 9/2000, la calculul daunelor interese moratorii putea fi avută în vedere doar taxa scontului stabilită de B.N.R., în raporturile sale cu toate băncile comerciale, care, spre deosebire de dobânzile practicate de bănci, nu are caracter fluctuant.
Potrivit calculului refăcut de către reclamantă în funcţie de taxa scontului B.N.R. pentru perioada în litigiu, valoarea daunelor-interese moratorii reprezintă 172.707.033 lei, sumă la care instanţa de apel a obligat pârâta să o plătească reclamantei.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, şi pârâta, SC I.V. SA Galaţi.
1.Privitor la recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti.
Reclamanta, A.P.A.P.S., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei, SC I.V. SA, la plata sumei de 187.216.190 lei, calculată la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, ca urmare a plăţii cu întârziere a dividendelor cuvenite A.P.A.P.S.-ului pentru anul 1996.
Reclamanta îşi întemeiază recursul pe pct. 9 şi 10 C. proc. civ., şi critică, în esenţă, Decizia recurată, arătând că art. 26 din Legea nr. 58/1999, stabilea că F.P.S. funcţionează pe principii comerciale, astfel încât veniturile F.P.S. trebuiau depuse în conturi bancare purtătoare de dobânzi. În continuare, recurenta reclamantă apreciază că, potrivit art. 6.2 din OUG nr. 37/1999, care a modificat art. 9 din OUG nr. 88/1997, şi în baza convenţiei încheiată între Ministerul Finanţelor şi A.P.A.P.S., la bugetul statului, în contul „Venituri din privatizare", se varsă sumele aflate în conturi curente şi în depozite bancare pe care F.P.S. le-a deschis sau le-a constituit la bănci, pentru aceste sume urmând a se plăti dobânda, care, la data intrării în vigoare a convenţiei (8 aprilie 1999) era de 10% pe an.
Reclamanta arată că, în opinia sa, instanţa de apel, în mod eronat, reţine că A.P.A.P.S.-ului i se cuvin daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 1996, calculate în funcţie de dobânda de referinţă a B.N.R., A.P.A.P.S.-ul comunicând calculul în funcţie de dobânda de referinţă a B.N.R., la solicitarea Curţii de Apel, cu precizarea că îşi menţine punctul de vedere, în sensul că este îndreptăţită la daune interese moratorii în raport cu dobânda bonificată de B.R.D. la depozitele constituite de persoane juridice pe termen de un an, A.P.A.P.S.-ul apreciază că, întrucât a avut un cont de colectare a dividendelor la B.R.D., este evident că pârâta datorează daune-moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 1996, în sumă de 187.216.190 lei, calculate la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D. la depozite constituite de persoane juridice pe termen de un an.
Recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S., fost F.P.S. Bucureşti, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului, se constată, privitor la modul de calcul al daunelor-interese moratorii că, în mod corect, instanţa de apel a considerat eronată modalitatea de calcul de către reclamantă a acestora la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D.
Anterior stabilirii dobânzii legale prin O.G nr. 9/2000, la calculul daunelor-interese moratorii putea fi luată în considerare numai taxa de scont stabilită de B.N.R. în raporturile sale cu toate băncile comerciale, care, spre deosebire de dobânzile practicate de bănci, nu are caracter fluctuant, aşa cum bine a reţinut instanţa de apel.
Totodată, instanţa de apel constată în mod corect, că potrivit calculului refăcut de către reclamantă în funcţie de taxa scontului B.N.R. pentru perioada în litigiu, daunele-interese moratorii sunt de 172.707.033 lei, sumă la care pârâta a fost obligată de către instanţa de apel.
În consecinţă, instanţa de recurs nu va putea primi criticile aduse deciziei pronunţată în apel de către recurenta-reclamantă, A.P.A.P.S., acestea fiind fără suport legal, aşa încât, pentru considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat de A.P.A.P.S., fost F.P.S. Bucureşti, să fie respins, ca nefondat.
2. Privitor la recursul declarat de pârâta, SC I.V. SA Galaţi.
Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 21 aprilie 2004, cu menţiunea de a timbra recursul cu 5.531.641 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, a Guvernului României, art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997, şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 21 aprilie 2004, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20, pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30, pct. 1 şi 5 din normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtei, SC I.V. SA Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta, SC I.V. SA Galaţi, împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1397/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1394/2004. Comercial → |
|---|
