ICCJ. Decizia nr. 1645/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1645/2004
Dosar nr. 2367/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 260 din 4 februarie 2000, a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, SC R.T. SRL Mangalia, ca şi acţiunea formulată de aceasta împotriva pârâtei, SC J.R. SA, staţiunea Jupiter, Mangalia, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 47.367.800 lei, reprezentând contravaloare lucrări reparaţii, amenajare şi modernizare pentru G.Ş.A., prima instanţă reţinând, în fundamentarea acestei soluţii, că probele dosarului nu confirmă executarea lucrărilor al căror preţ a fost solicitat prin acţiune.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 396/COM din 19 aprilie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, cu motivarea că bine prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a putut proba că ar fi executat în beneficiul pârâtei lucrările a căror contravaloare a fost solicitată prin cerere, şi a procedat, în consecinţă, la respingerea acţiunii.
Prin Decizia nr. 3431 din 21 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanta, SC R.T. SRL Mangalia, împotriva deciziei susmenţionate, reţinând că deşi acesteia i s-a pus în vedere să timbreze cererea cu 1.743.534 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar, reclamanta nu a dat curs acestei obligaţii legale, şi ca urmare au devenit incidente în cauză dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru la care fac trimitere prevederile art. 9 din OG nr. 32/1995, care statuează că, într-o asemenea situaţie, acţiunea sau cererea se anulează ca netimbrată.
Decizia instanţei de recurs nr. 3431 din 21 mai 2002, a fost atacată în baza art. 318 C. proc. civ., de reclamanta, SC R.T. SRL Mangalia, cu contestaţie în anulare, susţinând că anularea recursului ca netimbrat s-a datorat unei erori materiale, întrucât, anterior termenului de soluţionare a căii de atac, a depus la dosar atât taxa de timbru cât şi timbrul judiciar, în cuantumurile solicitate de instanţă.
Prin Decizia nr. 4713 din 27 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis contestaţia în anulare formulată de petenta reclamantă, SC R.T. SRL Mangalia, a anulat Decizia atacată, şi a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 6 mai 2004, instanţa reţinând în fundamentarea soluţiei că, într-adevăr, la dosar fuseseră depuse anterior soluţionării recursului, taxele legal datorate pentru timbrarea acestei căi de atac.
Procedând la judecarea recursului pe fond, se constată că recurenta, SC R.T. SRL Mangalia, critică soluţia instanţei de apel de menţinere a sentinţei, prin care a fost respinsă acţiunea acesteia împotriva pârâtei, SC J.R. SA Mangalia, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de casare, reclamanta arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a reţinut, la fel ca instanţa de fond, că acţiunea în restituire fundamentată pe principiul îmbogăţirii fără just temei nu ar fi admisibilă, din moment ce probele administrate în cauză, respectiv adresa reclamantei nr. 4771 din 10 iunie 1998, către F.P.S., fotografiile efectuate înainte şi după executarea lucrărilor, administrarea probei cu 2 martori, şi, nu în ultimul rând, expertiza efectuată în cauză, confirmă că prin executarea lucrărilor de reparaţii asupra bunului care a făcut obiectul contractului, acesta şi-a sporit valoarea, ceea ce a condus, implicit, la mărirea patrimoniului pârâtei şi diminuarea corespunzătoare (cu sumele precizate în cerere), a patrimoniului reclamantei, situaţie de altfel atestată, în mod cert, de faptul că după terminarea lucrărilor pârâta a putut înstrăina într-un termen scurt imobilul, obţinând bine înţeles un preţ superior celui corespunzător valorii reale a construcţiei.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, admiterea acţiunii.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că între reclamantă, în calitate de locatară, şi pârâtă, prin antecesoarea sa, SC D.T. SRL, în calitate de locator, s-a încheiat contractul nr. 1641 din 24 iunie 1996, şi actul adiţional nr. 1/1996, privind obiectivul grup sanitar A. I şi A. II.
Ulterior, între aceleaşi părţi şi în aceleaşi condiţii, s-au încheiat pentru alte perioade, contractele de închiriere nr. 2558 din 3 iulie 1997 şi nr. 4990 din 18 iulie 1998, cu privire la acelaşi obiectiv.
Prin art. 9 lit. b) din contract, locatarul s-a obligat să execute la timp şi în bune condiţii lucrările de întreţinere şi reparaţii aferente spaţiului ce-i revin, şi potrivit lit. b) din acelaşi articol, să nu aducă nici un fel de modificări structurale spaţiului închiriat, fără acordul prealabil scris al locatorului.
Or, faţă de conţinutul acestor clauze, se constată că lucrările executate de reclamantă, chiar dacă valoarea lor se cifrează potrivit expertizei tehnice extrajudiciare (care în cauză nu poate constitui probă din moment ce nu a fost efectuată din dispoziţia instanţei de fond) la suma de 47.367.800 lei, fac parte din categoria acelora a căror contravaloare trebuia suportată de locatar, conform art. 9 lit. a) din contract, întrucât, dacă acestea îmbrăcau forma unor lucrări de investiţii, reclamanta trebuia să probeze, potrivit lit. b) din acelaşi articol, că a obţinut avizul prealabil al locatorului, în lipsa căruia nu putea proceda astfel, dovadă care nu s-a făcut, în speţă, şi ca atare, bine instanţele au considerat că pretenţiile reclamantei privind obligarea pârâtei la suma menţionată anterior, nu sunt întemeiate.
Această concluzie nu poate fi infirmată nici faţă de conţinutul adresei reclamantei nr. 4771 din 10 iunie 1998 către F.P.S., din moment ce, în aceasta nu se precizează, aşa cum prevăd clauzele contractuale, că lucrările de investiţii, constând în reparaţii şi modernizări, au fost executate cu avizul prealabil al locatorului, astfel că, faţă de această situaţie, nu se poate reţine decât că lucrările efectuate de reclamantă fac parte din categoria acelora care trebuiau suportate de locatar şi a căror contravaloare, părţile au convenit să fie suportată de acesta.
În consecinţă, se reţine că dacă reclamanta a executat lucrări asupra spaţiului închiriat fără acordul prealabil al locatorului, a făcut acest lucru pe propriul său risc şi, ca urmare, nu există temei în lipsa recunoaşterii necesităţii acestora de către locator, pentru obligarea acestuia la plata contravalorii unor lucrări executate fără consimţământul său.
Pe cale de consecinţă, bine a reţinut instanţa de apel, în esenţă, că atâta timp cât reclamanta şi-a asumat prin contract obligaţia de a executa pe propria sa cheltuială lucrările de reparaţii şi întreţinere necesare bunei desfăşurări a activităţii în spaţiul închiriat, nu poate pretinde că, în acest fel, patrimoniul pârâtei s-ar fi majorat prin diminuarea nejustificată a propriului său patrimoniu, deoarece această situaţie îşi găseşte temei în modul cum au fost stabilite raporturile contractuale dintre părţi, cu referire la art. 969 C. civ.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC R.T. SRL Mangalia, împotriva deciziei nr. 396 din 19 aprilie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1779/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1644/2004. Comercial → |
|---|
