ICCJ. Decizia nr. 1779/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1779/2004
Dosar nr. 6795/2001
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 martie 2000, reclamanta, SC A.C. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta, SC T.T. SRL Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 75.404.000 lei cu titlu de cotă de asociere şi suma de 131.014.450 lei cu titlu de penalităţi, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 7627 din 13 noiembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei, şi a obligat pârâta la plata sumei de 4000 dolari S.U.A. cu titlu de cotă asociere şi penalităţi, plus suma de 7.870.938 lei cheltuieli de judecată, şi la evacuarea din spaţiul comercial situat în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, între părţi s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, în baza căruia reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei un spaţiu comercial, pentru care urma să achite contravaloarea cotei de asociere. Pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, astfel că a înregistrat un debit de 4000 dolari S.U.A., motiv pentru care s-a dispus şi evacuarea sa din spaţiul respectiv.
Apelul declarat de pârâta, SC T.T. SA Bucureşti, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 1026 din 25 iunie 2001, constatându-se că sentinţa atacată este temeinică şi legală.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat, pârâta, SC T.T. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu alte cuvinte că instanţele nu au cerut părţilor lămuriri şi înscrisuri privitoare la natura şi izvorul obligaţiilor, cererea pârâtei de completare a probatoriilor fiind refuzată.
Mai susţine recurenta că, la data introducerii acţiunii, creanţa era inexistentă şi că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de proprietar sau administrator al spaţiului în litigiu, şi astfel contractul de asociere este lovit de nulitate pentru lipsa obiectului, de vreme ce spaţiul nu se afla în deţinerea legală a reclamantei.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea deciziei atacate, desfiinţarea sentinţei civile nr. 7267 din 13 noiembrie 2000, a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărârea temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Astfel, intimata reclamantă, SC A.C. SA ,în baza titlului de proprietate asupra spaţiului în litigiu prezentat instanţei (dosar fond), cuprinzând Decizia 1071/1990, a P.M.B., în temeiul căreia ICL T.L., transformat în societate comercială pe acţiuni cu denumirea de SC A.C. SA, conform art. 20 din Legea 15/1990, a preluat toate spaţiile comerciale conform anexelor la decizie în care figurează şi spaţiul din Bucureşti, a încheiat cu recurenta pârâtă contractul de asociere pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale în comun; profitabile ambelor părţi, reclamanta având obligaţia de a-i pune la dispoziţie pârâtei spaţiul adecvat şi personal calificat pentru activitatea comercială ce avea de îndeplinit obligaţia care, aşa cum rezultă din actele dosarelor şi recunoaşterea pârâtei, această obligaţie a fost îndeplinită.
În schimb, pârâta recurentă nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract şi actul adiţional, de a achita până la data de 5 ale lunii pentru luna în curs o cotă de 15% din profitul lunar, dar nu mai puţin de 1000 dolari S.U.A. lunar.
Din analiza convenţiei părţilor nu rezultă, aşa cum susţine pârâta, ca reclamanta să emită facturi de plată a cotei părţi din profitul brut, întrucât, conform înţelegerii de art. 7 alin. (5) din contract, regularizarea plăţilor se face în baza balanţei contabile lunare, prezentată de pârâtă.
Pentru cele ce preced, criticile pârâtei fiind nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC T.T. SA Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 1026 din 25 iunie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1371/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1645/2004. Comercial → |
|---|
