ICCJ. Decizia nr. 2627/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2627/2004
Dosar nr. 8143/2004
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 25 august 2003, reclamanta A.P. Cluj Napoca a chemat în judecată SC I.C. SRL Cluj Napoca, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să remedieze lucrările de hidroizolaţie constatate defecte, să plătească daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de la data notificării şi până la executare şi să suporte şi toate cheltuielile de reparaţii executate de locatarii care au suferit prejudicii de pe urma acestor lucrări defecte.
Prin sentinţa civilă nr. 10543 din 21 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a respins acţiunea, ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului nr. 11 din 1 iulie 1996, pârâta a executat lucrări de hidroizolaţii la imobilul reclamantei.
Începând cu anul 2001, reclamanta a sesizat de mai multe ori executantul asupra infiltraţiilor de apă, solicitând remedierea defecţiunilor.
Acţiunea în instanţă a fost, însă, formulată în anul 2003, încât, faţă de data descoperirii viciilor ascunse, s-a constatat că termenul de prescripţie de 6 luni, prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, s-a împlinit.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta, invocând că, la data examinării prescripţiei, nu se putea determina dacă defecţiunile sunt datorate unor vicii ascunse cu sau fără viclenie, decât pe calea unei expertize tehnice.
Totodată, instanţa nu a aplicat corespunzător dispoziţiile legale prevăzute de art. 5 şi art. 11 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, din moment ce între părţi s-a stabilit prin convenţie un termen de garanţie a lucrărilor de 10 ani, care înlătură incidenţa celorlalte termene de prescripţie, de 6 luni, respectiv de 3 ani.
Prin Decizia nr. 154 din 16 martie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelul, ca nefondat.
A reţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a legislaţiei în domeniu, în raport de starea de fapt, termenul de garanţie de 10 ani neînlăturând prescripţia care, în cauză, este de 6 luni şi a început să curgă de la data descoperirii viciilor ascunse, respectiv din anul 2001, încât, în mod justificat, instanţa de fond a constatat ca prescris dreptul la acţiune.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta, pe care l-a întemeiat în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A reiterat motivele din apel şi a susţinut în plus, faţă de cele arătate în precedent, că instanţa a nesocotit şi dispoziţiile legale, referitoare la întreruperea termenului de prescripţie, care operează în cazul recunoaşterii obligaţiei, aşa cum s-a întâmplat şi, în cauză, pârâta remediând o parte dintre defecţiuni în aprilie 2003, încât acţiunea a fost introdusă în termen.
A depus, în susţinerea recursului, o expertiză tehnică extrajudiciară.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a invocat prin acţiune existenţa unor vicii drept cauză a infiltraţiilor, iar potrivit raportului de expertiză depus în recurs a precizat că se datorează schimbării tehnologiei din proiectul de execuţie.
Este vorba, deci, de vicii ascunse existente încă de la momentul predării lucrării şi cum cauza infiltraţiilor nu a fost aparentă, reclamanta era obligată şi recunoaşte chiar prin acţiune că a consultat un specialist, încât era în măsură să acţioneze executantul pentru antrenarea răspunderii pentru vicii ascunse.
În privinţa termenului legal incident, în cauză, se constată că instanţele au aplicat corect legea.
Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau al unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. per a contrario, dacă viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul aplicabil este termenul general de prescripţie de 3 ani.
Potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune, privind viciile ascunse, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an, pentru lucru ori lucrare şi 3 ani, pentru construcţii de la predare.
Prin art. 11 alin. final, se mai prevede că prin dispoziţiile de mai sus nu se aduce nici o atingere termenelor de garanţie legale sau convenţionale.
Deci, în principiu, legea fixează ca data de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune un moment subiectiv: data când au fost cunoscute viciile. Din acest moment, cel ce beneficiază de garantarea lucrului, lucrării sau construcţiei este în măsură să introducă acţiunea pentru vicii ascunse.
Legiuitorul a fixat şi un moment obiectiv, de la care începe să curgă prescripţia, care coincide cu împlinirea unui termen calculat de la data predării: 1 an pentru lucru şi 3 ani pentru construcţii (respectiv de 10 ani, potrivit Legii nr. 10/1995), dacă legea sau părţile nu au stabilit alte termene de garanţie.
Textele de lege sus citate nu trebuie însă interpretate, în sensul că prin acestea s-au stabilit alte termene de prescripţie, ci că descoperirea viciilor ascunse, de la care curge prescripţia, trebuie să aibă loc cel mai târziu în termenul legal sau convenţional de la predarea bunului.
Totodată, data de la care curge prescripţia pentru viciile ascunse este aceeaşi, fie la momentul subiectiv fie la momentul obiectiv, indiferent dacă ele au fost ascunse cu viclenie sau nu, ceea ce diferă este doar termenul de prescripţie de 6 luni sau 3 ani.
Aplicând în acest sens legea, în mod corect, s-a apreciat în cauză că termenul de prescripţie a început să curgă din 2001, care este data descoperirii viciilor, iar termenul incident, în cauză, este cel de 6 luni şi nu cel de 3 ani, nefăcându-se dovada ascunderii cu viclenie a pretinselor vicii.
Schimbarea tehnologiei de construcţie, nu este prin ea însăşi o dovadă a relei credinţe.
Nu se poate susţine nici că a intervenit o întrerupere a acestui termen de prescripţie, deoarece pârâta nu a recunoscut niciodată existenţa unor vicii ascunse, de natura celor precizate.
Aşa fiind, hotărârea instanţelor este legală, iar recursul este nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.P. cu sediul în Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 154 din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2739/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2599/2004. Comercial → |
|---|
