ICCJ. Decizia nr. 2561/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2561/2004
Dosar nr. 4225/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 519 din 29 iunie 1998, a admis acţiunea reclamantei R.A.P.D.S. Ploieşti şi a obligat pe pârâta SC V.I. SA Bucureşti, la plata sumei de 269.789.662 lei, preţ şi 539.479 lei, penalităţi de întârziere, respingând cererea reconvenţională formulată de pârâtă, ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 150 din 4 mai 1999, Curtea de Apel Braşov a respins apelul pârâtei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 4647 din 5 octombrie 2000, a admis recursul pârâtei, a casat Decizia de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare.
După casare, Curtea de Apel Braşov a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 69 din 14 ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtă, împotriva ultimei soluţii pronunţate de instanţa de apel.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâta a formulat o contestaţie în anulare, solicitând, în esenţă, reluarea judecării recursului său, întrucât, a solicitat eşalonarea plăţii taxei de timbru, de către organele financiare.
În legătură cu contestaţia în anulare de faţă, se reţin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. proc. civ.).
Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită, ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care pot deschide calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, susţinerile pe care petenta îşi întemeiază contestaţia în anulare, privind împrejurarea că a solicitat eşalonarea plăţii taxei de timbru organelor financiare, nu se constituie într-o situaţie de eroare materială, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile art. 318 C. proc. civ., pentru a se putea dispune anularea soluţiei atacate, prin care s-au aplicat corect dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunându-se anularea recursului pârâtei, ca insuficient timbrat.
În consecinţă, contestaţia în anulare de faţă se priveşte ca nefondată, potrivit art. 318 C. proc. civ. şi va fi respinsă, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare, formulată de contestatoarea SC V.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 1221/2003, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3163/2004. Comercial → |
|---|
