ICCJ. Decizia nr. 2795/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2795/2004
Dosar nr. 4126/2004
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 13370 din 28 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC R.L. SA Bucureşti, împotriva pârâtei C.N.C.F.R. SA Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între reclamantă, în calitate de operator transport feroviar şi pârâtă, în calitate de gestionar al infrastructurii feroviare, a intervenit contractul nr. 1/3207 din 25 iulie 2002, de acces pe infrastructura feroviară, contract prin care s-a prevăzut un tarif de 5,8 Euro/tren km. pentru prestaţiile efectuate, pentru perioada de valabilitate a contractului, urmând ca nivelul tarifelor să fie modificat în funcţie de prevederile cu caracter obligatoriu cuprinse în actele normative.
S-a mai reţinut că nivelul tarifului de 3,6 Euro/tren km, stabilit prin Ordinul nr. 901 din 21 iunie 2002, invocat de reclamantă, este anterior încheierii contractului, urma să se aplice începând cu luna august, dispoziţiile sale reiterând sub incidenţa art. 30 alin. (2) din contract, părţile referindu-se la actele normative ulterioare încheierii contractului. S-a constatat, de asemenea, că pârâta a facturat corect valoarea serviciilor prestate, în perioada august-octombrie 2002.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2004.
În contra acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui şi modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii sale, astfel cum a fost formulată. În drept, reclamanta îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, reclamanta invocă următoarele motive:
Contractului încheiat între părţi i se aplică prevederile Ordinului M.L.P.T.L. nr. 901 din 21 iunie 2002, în ce priveşte noul tarif de 3,6 Euro/tren km.mrf., întrucât la art. II se precizează: „tarifele din prezentul ordin se aplică începând cu luna august a anului 2002". Deşi a cerut aplicarea acestui tarif şi a plătit facturile la nivelul acesteia, reclamanta a fost obligată ulterior să achite tariful cerut de pârâtă, întrucât aceasta i-a interzis accesul la infrastructura feroviară, prin Dispoziţia nr. 29 din 19 noiembrie 2002.
În aceleaşi condiţii de presiune din partea pârâtei, au semnat actul adiţional nr. 1 din 9 ianuarie 2003, cu tariful de 5,8 Euro şi, abia ulterior, prin actul adiţional nr. 2 din 1 iunie 2003, pârâta a acceptat să aplice tariful de 3,6 Euro.
Instanţa a ignorat caracterul obligatoriul al Ordinului M.L.P.T.L. nr. 901/2002 şi a interpretat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (3) al HG nr. 581/1998, potrivit cărora pârâta poate negocia tariful, fără a ţine seama că această negociere se poate face doar în limitele fixate prin ordinul ministrului, care conduce forul tutelar.
În subsidiar, se motivează recursul şi cu aceea că instanţa, în mod greşit, a apreciat că, prin încheierea actelor adiţionale de prelungire a contractului fără a modifica tarifele, reclamanta şi-a manifestat liber voinţa de a achita în continuare tariful iniţial convenit. Această susţinere a instanţei este greşită, pe de o parte, pentru că actul adiţional nr. 1 nu poate retroactiva pentru perioada vizată de contract iar, pe de altă parte, pentru că actul adiţional nr. 2 cuprinde un alt tarif decât cel anterior, instanţa făcând o confuzie asupra conţinutului celor două acte adiţionale.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 1/3207/2002, încheiat de reclamantă şi pârâtă, prevedea în art. 30 tariful de 5,8 Euro/tren km mtf, tarif aplicat la data încheierii contractului, conform Ordinului M.L.P.T.L. nr. 900 din 20 iunie 2002. Acesta urma să fie pus de acord cu eventualele prevederi cu caracter obligatoriu, cuprinse în acte normative, ce pot grava ulterior încheierii acestui contract.
Deşi Ordinul M.L.P.T.L. nr. 901/2002, care prevedea un tarif de 3,6 Euro/tren km mtf, se aplica începând cu luna august a anului 2002, instanţele, în mod greşit, au considerat că el nu se aplică şi contractului dintre reclamantă şi pârâtă.
Prevederile Ordinului nr. 901/2002, emis în temeiul art. 10 lit. p) din OG nr. 19/1997, au caracter imperativ, se aplicau din august 2002 şi, deci, sunt incidente şi raporturilor juridice stabilite între reclamantă şi pârâtă, prin contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 1/3207/2002, conform celor cuprinse în art. 30 alin. (2) al acestui contract.
Actul adiţional nr. 1/2003, încheiat între părţi la începutul anului 2003, se referă la o perioadă ulterioară celei vizată de contract, aşa încât nu poate influenţa aplicarea şi interpretarea contractului şi, deci, nici nu poate face aici obiectul examinării lui sub aspectul condiţiilor în care a fost încheiat şi prevederilor sale.
În consecinţă, prevederile Ordinului nr. 901/2002, cu privire la tariful de 3,6 Euro/tren km.mrf., pentru utilizarea infrastructurii feroviare, se aplică şi raporturilor dintre părţi, începând cu luna august 2002, aşa încât, reclamanta are dreptul, în temeiul art. 969 şi următoarele C. civ., la restituirea sumelor achitate pârâtei în plus, prin aplicarea greşită a tarifului şi la despăgubiri.
Faţă de motivul expus şi care justifică admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, nu se mai impune analizarea şi a celorlalte motive de recurs invocate de recurentă „în subsidiar".
Pentru cele de mai sus şi în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de SC R.L. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care să o modifice, admiţând apelul şi schimbând în tot sentinţa, în sensul admiterii acţiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.L. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică Decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentinţa nr. 13370 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia VI comercială, în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta la plata sumelor 990.701.834 lei şi 28.258.474 lei despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2796/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2790/2004. Comercial → |
|---|
