ICCJ. Decizia nr. 2812/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2812/2004

Dosar nr. 7349/2004

Şedinţa publică din 21 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 6 din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Botoşani a respins acţiunea reclamantei SC L.R. SRL Botoşani, împotriva pârâtului Consiliul Local Botoşani, având ca obiect anularea licitaţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu avea interes pentru a participa la licitaţia, care s-a organizat de pârât la 20 august 2003, pentru adjudecarea unui spaţiu comercial situat la parterul halei de carne, întrucât deţine deja două asemenea spaţii iar, din acest motiv, participarea sa ar fi contravenit regulamentului licitaţiei.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 42 din 25 martie 2004.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui şi modificarea celor două hotărâri, în sensul admiterii cererii sale şi anulării licitaţiei din 20 august 2003. Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.

În motivele de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că este contrară actelor pe care le-a depus la dosar. Se arată că licitaţia s-a ţinut fără o publicitate corespunzătoare, pe baza unui simplu anunţ pe uşa unităţii şi că, în mod nejustificat, comisia de licitaţie a refuzat înscrierea la licitaţie şi a reclamantei.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanţele făcând o corectă aplicare a legii şi pronunţându-se asupra tuturor dovezilor administrate şi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, în mod corect, s-a reţinut că reclamanta nu putea adjudeca spaţiul scos la licitaţie şi deci, justificat, comisia de licitaţie i-a refuzat înscrierea. Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice, aprobat prin Hotărârea nr. 155 din 31 iulie 2003 de către Consiliul Local Botoşani, nr. maxim de locuri ce pot fi adjudecate în spaţiile vizate, respectiv la parterul halei de carne, este de două spaţii. Or, la data licitaţiei, reclamanta deţinea două asemenea spaţii, fapt necontestat de ea. Faptul că reclamanta a propus ca, în cazul adjudecării de către ea a spaţiului licitat, să cedeze unul din spaţiile deţinute, nu este de natură să acopere condiţia prevăzută imperativ de art. 19 al Regulamentului invocat, condiţie ce trebuia îndeplinită la data înscrierii la licitaţie (art. 8 din Regulament).

În privinţa publicităţii licitaţiei, este de arătat că aceasta s-a realizat atât printr-un anunţ publicat în presa locală cât şi la sediul unităţii, iar reclamanta a cunoscut data ţinerii licitaţiei şi a solicitat, la 19 august 2003, înscrierea la licitaţie.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.R. SRL Botoşani, împotriva deciziei nr. 42 din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2812/2004. Comercial