ICCJ. Decizia nr. 2910/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2910/2004
Dosar nr. 1081/2002
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Harghita, la 18 septembrie 2000, reclamanta SC A.T.C. GmbH, cu sediul în Braşov, a cerut obligarea pârâtelor SC R.T.T. SRL Craiova, SC K.D.I. SRL Miercurea Ciuc şi SC A.S.T. SA, sucursala Miercurea Ciuc, la plata, în solidar sau în funcţie de culpa fiecăreia, a sumei de 8.227,46 mărci germane sau echivalentul în lei, la cursul oficial de schimb valutar practicat de B.N.R., la data plăţii, sumă compusă din 2.775 mărci germane, cu titlu de daune, la care a fost obligată ca urmare a nerespectării termenului de executare a contractului de transport şi 5.502,46 mărci germane cheltuieli de judecată şi conciliere suportate în litigiul cu societatea D.A.M. GmbH, cu cheltuieli de judecată (taxe de timbru, cheltuieli de deplasare şi onorariu de avocat).
Prin sentinţa civilă nr. 251 din 5 martie 2001, Tribunalul Harghita a respins acţiunea, cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, în cuantum de 10.008.000 lei, către SC R.T.T. SRL Craiova şi de 800.000 lei către SC A.S.T. SA, sucursala Miercurea Ciuc.
Prin Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 2002, pronunţată în dosarul nr. 726/2001, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC A.T.C. GmbH Germania, împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 32 din Convenţia C.M.R., termenul de prescripţie a dreptului la acţiune dintr-un contract de transport internaţional de mărfuri este de un an de la data când marfa a fost eliberată destinatarului cu întârziere, care, în speţă, este 18 sau 19 septembrie 1997, la Vama Bucureşti – Gara de Nord, după data de 12 septembrie 1997, termenul fix, conform dispoziţiilor expeditorului, în speţă nefiind vorba de un dol sau culpă gravă, în condiţiile în care reclamanta nici nu a făcut dovada că, prealabil sesizării instanţei, a făcut reclamaţia administrativă, ce trebuia rezolvată în 3 luni sau că a încunoştinţat pe pârâţi de existenţa procesului din Germania şi că de la eliberarea mărfii la destinatar, cu întârziere de 6-7 zile, ar fi făcut o rezervă în scris în 21 de zile.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta SC A.T.C. GmbH Germania a declarat recurs, susţinând că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinută în apel, nu ar fi fost invocată în faţa instanţei de fond şi, astfel, trebuie reţinut că se întrunesc condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum şi că, deşi a considerat ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, deci, conform art. 137 C. proc. civ., ar fi trebuit să nu intre în cercetarea fondului, instanţa de apel nu a procedat astfel, nesocotind – apreciază recurenta - dispoziţiile de drept procesual civil, fiind incident, prin aceasta, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea sa, recurenta solicită admiterea recursului şi, în baza art. 312 pct. 5 şi art. 313 C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, care urmează să soluţioneze apelul în fond, având în vedere că aceasta a respins apelul în baza unei excepţii nefondate.
Prin întâmpinarea depusă în termen, pârâta-intimată, SC R.T.T. SRL Craiova, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că este casă de expediţii – comisionară şi nu subtransportator, în cauză nefiind vorba de transportatori succesivi, ci de un contract de transport încheiat, sub incidenţa C.M.R., între expeditorul E.B.M.S. din Hamburg şi transportatorul unic SC K.D.I. SRL Miercurea Ciuc, contract încheiat prin intermediari, dispoziţiile art. 34 din C.M.R. nefiind, deci, aplicabile; de asemenea, mai arată intimata pârâtă, cele două motive de recurs invocate sunt nefondate, recurenta-reclamantă recunoscând chiar în cererea de recurs că prescripţia dreptului material la acţiune poate fi invocată chiar în căile de atac şi că „instanţa de apel a soluţionat apelul nu doar pe excepţie, ci şi pe argumentele de fond ale litigiului".
Intimata-pârâtă, SC A.S.T. SA, sucursala Miercurea Ciuc, solicită, prin întâmpinare, respingerea recursului, arătând că în mod corect a reţinut instanţa de fond că neefectuarea operaţiunilor de vămuire se datorează instrucţiunilor greşite ale expeditorului, privind ordinea vămuirii şi descărcarea mărfurilor, neproducându-se nici unul din cazurile asigurate de către intimată din pachetul de asigurare C.M.R. [art. 11.1 lit. h) şi art. 11.2 lit. b)] care – conform contractului încheiat cu transportatorul – nici nu are obligaţia de plată pentru întârzierea transportului.
Intimata-pârâtă, SC K.D.I. SRL Miercurea Ciuc, solicită respingerea recursului, motivele invocate de recurentă nefiind fondate, dat fiind că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune poate fi invocată şi din oficiu, în orice stare a pricinii, iar instanţa de apel a acceptat excepţia, era obligată să examineze şi toate motivele de apel formulate spre a nu oferi, astfel, motiv de recurs.
Din actele dosarului se reţine că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Este adevărat că instanţa de apel a ridicat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu prilejul judecării apelului, aceasta nefiind ridicată mai întâi în faţa instanţei de fond. Dar, aşa cum chiar recurenta recunoaşte, fiind o excepţie de ordine publică, aceasta putea fi ridicată şi în apel (art. 136 C. proc. civ.). În mod judicios, a arătat instanţa de apel că, în conformitate cu contractul de transport în cauză, încheiat sub incidenţa Convenţiei C.M.R., marfa trebuia predată destinatarului la 12 septembrie 1997, a fost eliberată destinatarului cu întârziere, respectiv, la 18 sau 19 septembrie 1997, iar acţiunea în pretenţii a fost formulată împotriva transportatorului de către reclamanta recurentă la 18 septembrie 2000, după ce firma germană beneficiară D.A.M. acţionase firma D.E.L. – al cărei comisionar este reclamanta – pentru recuperarea pagubelor rezultate din executarea transportului cu întârziere, la data de 05 octombrie 1998, aşa cum recurenta, însăşi, precizează.
Cum, din examinarea litigiului în fond şi în apel, nu s-a reţinut culpa sau dolul transportatorului, eliberarea cu întârziere a mărfii la destinaţie având drept cauză instrucţiunile greşite, date de expeditorul german şi menţionate în documentele de transport, urmează a se aplica – cum corect a făcut instanţa de apel – dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Convenţia C.M.R., conform cărora termenul de prescripţie este de un an şi curge din ziua în care marfa a fost eliberată, nefiind incidente dispoziţiile art. 39 – cum greşit susţine recurenta – aceasta, deoarece recurenta este un intermediar de transport – aşa cum ea, însăşi ,precizează în cererea de recurs - transportatorul fiind SC K.D.I. SRL Miercurea Ciuc, iar acţiunea în pretenţii, formulată în Germania, a fost îndreptată împotriva intermediatului D.E.L. şi nu împotriva transportatorului. Faţă de aceste dispoziţii, urmează a se consta că primul motiv de recurs nu poate fi încadrat în situaţiile avute în vedere de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aşa cum greşit apreciază recurenta şi nici în situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind încălcate dispoziţiile legii şi neaplicându-se dispoziţii legale străine cauzei şi, urmează, deci, a nu fi primit.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, se reţine că dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. nu interzic instanţei de judecată să cerceteze în fond pricina, dacă a admis mai întâi o excepţie de procedură, ci doar că această cercetare este de prisos. Faptul că instanţa de apel, admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a examinat fondul pricinii, pentru a-şi argumenta mai bine soluţia [conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ.] nu poate fi considerată ca o încălcare a Codului de procedură civilă, cum greşit apreciază recurenta, urmând a se reţine că al doilea motiv de recurs nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind neîntemeiat.
Cât priveşte critica formulată de recurentă, în sensul că instanţa de apel a respins apelul în baza unei excepţii nefondate şi nu a cercetat fondul, aceasta nu poate fi primită, deoarece, din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel, spre a pronunţa Decizia recurată, a examinat toate motivele invocate de apelanta-reclamantă – recurentă în cauza de faţă – fapt recunoscut şi criticat chiar de recurentă în primul motiv de recurs.
Aşa fiind, Decizia atacată este temeinică şi legală şi recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, A.T.C. GMBH Germania, împotriva deciziei nr. 6 din 24 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2911/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2884/2004. Comercial → |
|---|
