ICCJ. Decizia nr. 2878/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2878/2004
Dosar nr. 7663/2004
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursului se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Teleorman, sub nr. 2611/2003, reclamanta, SC E.L.O. SA, sucursala D.F.E.E. Alexandria, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu Primăria municipiului Alexandria, Administraţia Activităţilor Comerciale, Protecţie Social-Sanitar Veterinară Alexandria, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 368.574.633 lei, reprezentând penalităţi calculate pentru plata cu întârziere a energiei electrice furnizate, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 2651 din 10 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, acţiunea, reţinând că, între reclamantă şi Administraţia Activităţilor Comerciale Protecţie Sanitar Veterinară, nu a existat un contract de furnizare a energiei electrice şi, deci, nu poate fi obligată la penalităţi, iar, cu privire la Primăria municipiului Alexandria, motivarea este în sensul nedovedirii pretenţiilor pentru perioada 2000 - iulie 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 67 din 4 martie 20044, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Alexandria şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
SC E.L.O. SA, sucursala D.F.E.E. Alexandria, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 67 din 4 martie 2004.
A fost admisă excepţia, iar recursul a fost anulat pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ., recursul „va cuprinde numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, or, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar".
Recursul declarat de reclamantă nu menţionează sediul intimatelor, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, contul bancar, motiv pentru care s-a admis excepţia prevăzută de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi s-a anulat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţia prevăzută de art. 3021 C. proc. civ. şi anulează recursul declarat de reclamanta SC E.L.O. SA, sucursala D.F.E.E. Alexandria, împotriva deciziei comerciale nr. 67 din 04 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2884/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3001/2004. Comercial → |
---|