ICCJ. Decizia nr. 3936/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3936/2004
Dosar nr. 5214/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 18 august 2003, reclamanţii B.A. şi B.V. au solicitat instanţei să dispună modificarea contractului de închiriere nr. 285 din 15 ianuarie 1999, încheiat cu Primăria oraşului Slănic, în ceea ce priveşte cuantumul chiriei lunare stabilite în sarcina reclamanţilor.
Prin sentinţa nr. 3705 din 20 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge acţiunea formulată de reclamanţi.
Prin Decizia nr. 133 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge cererea de completare a probatoriilor formulate de reclamanţi şi respinge, ca nefondat, apelul declarat de aceştia din 20 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Primăria oraşului Slănic.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând cererea reclamanţilor, de completare a probatoriilor cu o expertiză contabilă, având ca obiect calcularea cuantumului chiriei lunare pentru terenul ocupat de construcţiile - moară şi dependinţe anexă - o respinge ca nefiind utilă şi concludentă cauzei faţă de obiectul cererii de chemare în judecată.
Trecând la soluţionarea în fond a cauzei, instanţa de apel reţine că, prin contractul de închiriere intervenit între părţi, s-a convenit, de comun acord, cuantumul chiriei, diferenţiat în funcţie de destinaţia de utilizare a terenului, modificarea destinaţiei tarifelor putând a se face cu acordul proprietarului. Cum reclamanţii-apelanţi nu au făcut dovada schimbării destinaţiei terenului în litigiu, pe acesta existând în continuare şi dependinţele sale şi, deci, terenul nefiind eliberat, conform prevederilor contractului, ei nu pot pretinde proprietarului modificarea acestuia în sensul diminuării cuantumului chiriei, modificare condiţionată de proprietar de demolarea legală a respectivelor construcţii, astfel încât instanţa de apel apreciază că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.A. şi B.V., reluând, sub forma criticilor, susţinerile avansate la fond şi care au constituit ulterior şi motive de apel şi invocând, în fundamentarea nelegalităţii şi netemeiniciei deciziei, dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, reclamanţii-recurenţi susţin că instanţa de apel a respins cererea lor de a se efectua o expertiză contabilă, care ar fi urmat să stabilească nivelul chiriei şi, deci, ar fi fost determinantă în soluţionarea cauzei şi, de asemenea, nu a luat în considerare şi, deci, nu s-a pronunţat asupra mijlocului de apărare reprezentat de dispoziţia nr. 290 din 20 iunie 2003, prin care reclamantului, B.A., i s-a anulat autorizaţia în baza căreia desfăşura activitatea comercială în cadrul morii, aceasta reprezentând, în concepţia reclamanţilor, tocmai dovada modificării situaţiei destinaţiei terenului, care ar conduce la modificarea cuantumului chiriei conform contractului, modificare neacceptată de către Primăria oraşului Slănic, proprietara locator al terenului în litigiu, cu încălcarea clauzelor contractuale convenite la 15 ianuarie 1999.
În consecinţă, reclamanţii solicită casarea hotărârilor anterioare şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea expertizei contabile cerute.
Recursul reclamanţilor nu este fondat.
În ceea ce priveşte respingerea solicitării efectuării unei expertize contabile, care să stabilească cuantumul chiriei, aceasta a fost corect decisă de instanţa de apel, întrucât chiria – element esenţial al contractului de locaţie - se stabileşte de către părţi, de comun acord, aşa cum s-a şi făcut în contractul de închiriere nr. 285 din 15 ianuarie 1999, cuantumul fiind acceptat şi de reclamanţi. Mai mult, conform contractului menţionat, numai proprietarul avea dreptul să actualizeze tarifele de închiriere în funcţie de evoluţia preţurilor, actualizare care nu a operat.
Este adevărat că în contract se prevede: „chiriaşul se obligă să folosească terenurile conform destinaţiilor din prezentul contract, iar schimbarea acestora se va face cu acordul proprietarilor şi reconsiderarea tarifelor", dar anularea autorizaţiei în baza căreia reclamantul-recurent B.A. desfăşura activitatea comercială în cadrul morii sau încetarea funcţionării utilajelor acesteia nu pot fi calificate ca reprezentând schimbarea destinaţiei terenurilor stabilită în contract, care să atragă reconsiderarea tarifelor de către proprietar, astfel că, în mod întemeiat, instanţa de apel, care a apreciat corect obiectul acţiunii reclamanţilor, a respins apelul promovat de aceştia împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Sibiu, considerând-o legală şi temeinică.
Cu această motivare, Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi, pe cale de consecinţă, recursul îndreptat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul reclamanţilor B.A. şi B.V. împotriva deciziei nr. 133 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3949/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3934/2004. Comercial → |
|---|
