ICCJ. Decizia nr. 3925/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3925/2004

Dosar nr. 5039/2004

Şedinţa publică din 21 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 31 iulie 2002, reclamanta SC A.N.D. SRL solicită instanţei obligarea pârâtelor M.M., M.F. şi C.M. la plata sumei de 30.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând beneficiul nerealizat pentru punctul de lucru „Magazin S.", prin împiedicarea folosinţei spaţiului comercial închiriat pentru perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002.

Prin sentinţa nr. 3733 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea comercială în pretenţii formulată de reclamanta SC A.N.D. SRL Vălenii de Munte, respingând, de asemeni, ca neîntemeiată şi cererea reconvenţională formulată de sus menţionatele pârâte.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A.N.D. SRL Vălenii de Munte, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin Decizia nr. 116 din 6 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul declarat de reclamanta SC A.N.D. SRL împotriva sentinţei nr. 3753 din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ şi, în consecinţă, schimbă în parte sentinţa sus menţionată, în sensul că admite în parte acţiunea comercială formulată de reclamantă şi obligă pârâtele la plata sumei de 17.215.000 lei despăgubiri, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, cu cheltuieli de judecată de 730.000 lei.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reclamanta deţine, în baza contractului de închiriere nr. 95/1993, prelungit succesiv, un spaţiu, proprietatea pârâţilor şi a autorului lor, M.Gh., situat în comuna Cerasu, sat Slon, în vederea desfăşurării unor activităţi comerciale în acea localitate, dar că, în perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002, folosinţa acestui spaţiu a fost împiedicată de pârâte, reclamanta fiind îndreptăţită, conform raportului de expertiză contabilă, la daune în valoare de 17.215.000 lei.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs, acesta fiind semnat numai de una dintre ele, respectiv, de M.F.

La 11 octombrie 2004, intimata-reclamantă depune întâmpinare, prin care cere respingerea recursului, în principal pentru că, încălcând dispoziţiile art. 3021 pct. 4 C. proc. civ., cerere pe care o susţine şi oral, la termenul de dezbateri în fond, solicită şi cheltuieli de judecată.

Examinând excepţia nulităţii, prevăzută de art. 3021 pct. 1 C. proc. civ. şi verificând îndeplinirea condiţiilor de formă a cererii de recurs, Curtea reţine:

Potrivit art. 3021 pct. 1 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura recurentei sau a recurenţilor. Deşi legal citate, la termenul de dezbatere din 21 octombrie 2004, recurentele-pârâte M.M. şi C.M. nu au fost prezente, ele fiind şi cele care nu au semnat cererea de recurs.

De altfel, din examinarea tuturor actelor dosarului, se constată că atât acţiunea, cât şi întâmpinarea au fost semnate tot numai de către M.F., deşi au fost formulate împreună cu M.M. şi C.M.

Ca urmare, în temeiul art. 3021 C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul pârâtelor M.M., M.F. şi C.M.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele-pârâte urmează a fi obligate să plătească intimatei-reclamante suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul pârâtelor M.M., M.F. şi C.M., declarat împotriva deciziei nr. 116 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, SC A.N.D. SRL Vălenii de Munte.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3925/2004. Comercial