ICCJ. Decizia nr. 4026/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4026/2004
Dosar nr. 7907/2001
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 5789/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială reclamanta SC D.I. SRL Bucureşti, a acţionat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL Bucureşti, pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată la plata sumei de 13.669.030 lei contravaloarea facturilor 250/5043708 din 30 septembrie 1999 şi 240/5034597 din 15 septembrie 1999, cu dobânda legală calculată la suma de mai sus şi cheltuielile de judecată aferente.
În susţinerea pretenţiilor sale reclamanta a arătat că a efectuat pentru pârâtă transporturi interne ce nu i-au fost achitate integral.
Prin sentinţa civilă nr. 1561 din 27 februarie 2001, acţiunea reclamantei a fost admisă şi pârâta a fost obligată la plata sumelor de 13.669.030 lei diferenţă contravaloare facturi, 11.242.776 lei dobânzi şi 2.130.274 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere probele admise în cauză şi faptul că pârâta a recunoscut plata penalităţilor a contravalorii facturilor, dar a motivat că întreaga culpă aparţine şoferului ce i s-au încredinţat transporturile.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, pronunţată de instanţa de fond a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1180 din 11 septembrie 2001, reţinând că pârâta a adus critici neîntemeiate sentinţei menţionate.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Din examinarea susţinerilor ce se fac în recurs în raport de actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârilor atacate, întrucât nu se încadrează în nici una dintre situaţiile prevăzute la punctele 1 – 10 ale art. 304 C. proc. civ.
Cum din examinarea cauzei nu rezultă existenţa nici a unor motive de ordine publică, care să poată fi luate în considerare, din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul ca fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.T. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1180 din 11 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4027/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4025/2004. Comercial → |
---|