ICCJ. Decizia nr. 4021/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4021/2004

Dosar nr. 9159/2004

Şedinţa publică din 22 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea dată în Camera de consiliu din 17 martie 2004, Judecătoria sector 4 Bucureşti a încuviinţat executarea silită prin poprire a debitorului municipiul Bucureşti, prin primarul general, la cererea creditoarei SC R.T.I. SRL, adresată Biroului Executorului Judecătoresc S.N., pentru suma de 84.702,14 dolari S.U.A., în echivalent în lei la data plăţii şi 56.046.660 lei, în mâinile terţului poprit Trezoreria municipiului Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel debitoarea, invocând nerespectarea dispoziţiilor OG nr. 22/2002, privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice.

Prin Decizia comercială nr. 282 din 8 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la încuviinţarea executării silite s-au avut în vedere şi dispoziţiile OG nr. 22/2002, urmând ca executarea silită prin poprire de către terţ să se facă cu respectarea dispoziţiilor art. 1 din ordonanţă, astfel cum se menţionează în procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 9 aprilie 2004.

În contra acestei decizii a declarat recurs debitoarea municipiul Bucureşti, invocând motive de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susţine, de către debitoare, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate, că OG nr. 22/2002 instituie o procedură specială, privind executarea obligaţiei de plată a instituţiilor publice, ceea ce exclude competenţa generală a instanţelor judecătoreşti. Că plăţile se dispun de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare, a destinaţiilor aprobate potrivit legii, fără intervenţia instanţei.

Sub aspectul caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, recurenta susţine că nu sunt întrunite cerinţele art. 379 C. proc. civ., deoarece sentinţa civilă nr. 8615, din 23 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, a fost atacată cu recurs.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 373 şi 3731 C. proc. civ., încuviinţarea executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a celorlalte titluri executorii se dispune de instanţa de executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.

Prin urmare, competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, cu privire la încuviinţarea executării silite, este prevăzută expres de dispoziţiile egale evocate.

OG nr. 22/2002 instituie o procedură specială, în ce priveşte executarea în sine a obligaţiilor de plată a instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, dar nu cuprinde nici o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, referitoare la încuviinţarea executării silite, ca măsură prealabilă oricărei executări.

Nici critica referitoare la neîndeplinirea cerinţelor art. 379 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, rezultă din dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 8615/2003 a Tribunalului Bucureşti, ce constituie titlu executoriu.

Faptul că, împotriva sentinţei civile nr. 8615/2003, recurenta debitoare a declarat recurs, nu împiedică încuviinţarea executării silite, deoarece, potrivit art. 7208 alin. (1) în redactarea în vigoare la data pronunţării sentinţei, „hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de debitorul municipiul Bucureşti, prin Primar General T.B., împotriva deciziei nr. 282 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4021/2004. Comercial