ICCJ. Decizia nr. 4030/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4030/2004
Dosar nr. 836/2002
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8680 din 20 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC V.O.U. SRL Bucureşti, dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 301.698.336 lei, cu titlu de contravaloare a energiei termice consumată pe perioada februarie 1997 – noiembrie 1999, precum şi la plata sumei de 233.483.975 lei majorări de întârziere pe aceeaşi perioadă, cu cheltuieli de judecată aferente, în sumă de 20.398.646 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, între părţile în proces, s-au statornicit relaţii contractuale, care stabileau obligaţia de a nu modifica instalaţiile tehnice de încălzire fără acordul reclamantei, însă, pârâta nu a procedat la respectarea obligaţiilor sale contractuale, ceea ce a produs reclamantei pagubele pentru care s-a admis acţiunea.
În cauză s-a efectuat e expertiză tehnică.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond, pârâta SC V.O.U. SRL Bucureşti a declarat apel, susţinând că a operat prescripţia extinctivă pentru o serie de facturi emise în februarie 1997, dar instanţa de fond a respins neîntemeiat excepţia ridicată de pârâtă, cu toate că prevederile Decretului nr. 167/1958 erau clare în acest sens. A mai motivat pârâta şi că suma la care a fost obligată la plata este eronată faţă de situaţia reală existentă pe teren şi având în vedere specificul activităţii ce se desfăşoară de societatea pârâtă.
În apel, s-a dispus şi administrat un supliment de expertiză tehnică, în raport cu care, constatându-se că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă şi a făcut o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor în materie; s-a reţinut corect că termenul general de prescripţie, de 3 ani, nu a fost depăşit, caz în care nu sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958.
Prin Decizia nr. 27 din 30 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
La data de 21 februarie 2002, în termen procedural, pârâta a declarat recurs, motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea recursului său, a precizat că, prin hotărârea recurată, cum, de altfel, şi prin hotărârea instanţei de fond, s-a reţinut o situaţie de fapt eronată; instanţele menţionate au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv, contractul de furnizare a energiei termice nr. 137/11 T din 16 ianuarie 1997.
A susţinut că acest contract a fost încheiat pentru furnizarea energiei termice pentru spaţiul său situat în Bucureşti, sector 1, str. C.V., nr. 155, iar pentru spaţiul acesteia situat în str. G.E. nr. 36 – 42, sector 1, nu s-a încheiat între părţi contract de furnizare a energiei termice.
Faţă de situaţia de fapt, prezentată potrivit celor de mai sus, pârâta a susţinut în motivele de recurs că datorează reclamantei suma de 385.091.922 lei, iar nu suma la care a fost obligată la plată.
Recursul pârâtei este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că acest motiv de recurs s-a constituit şi în motiv de apel, care a fost analizat de instanţa de apel.
S-a reţinut corect în hotărârea recurată că suma ce s-a stabilit prin raportul de expertiză nu s-a raportat la suprafaţa prevăzută în contract, întrucât pârâta a efectuat modificări la instalaţiile termice, fără acordul R.A.D.E.T. şi fără înştiinţarea acestuia.
În suplimentul la raportul de expertiză depus de recurentă la dosarul de recurs, s-a făcut în mod expres precizarea că, pentru supermarketul din str. G.E., nr. 36-42, consumurile pentru energie termică şi sub formă de apă caldă menajeră s-au facturat separat şi se regăsesc în toate cele 45 de facturi în litigiu, aşa cum se prezintă în raportul de expertiză.
Din considerentele ce preced, rezultă că recursul pârâtei este nefondat şi se va respinge cu această menţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.O.U. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 27 din 30 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4031/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4028/2004. Comercial → |
|---|
