ICCJ. Decizia nr. 4064/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4064/2004
Dosar nr. 4130/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 91 din 2 februarie 2001, Tribunalul Mureş a respins acţiunea reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Mureş, împotriva pârâtei regionala C.F.R. Braşov, prin care se solicita plata sumei de 77.978.871 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea cantităţii de 6.400 kg benzină, sustrasă în timpul transportului.
Instanţa de fond a reţinut că OUG 12/1998 şi HG 581/1998, au stabilit societăţile de transport feroviar de mărfuri, iar pârâta nu este identificată printre aceştia, aşa încât nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, soluţionând apelul declarat de reclamantă, prin Decizia 38/ A din 16 mai 2002, a admis cererea, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre judecare instanţei de fond, considerând că succesoarea fostei regionalei C.F.R. Braşov este C.F.R. M. sucursala Braşov, iar aceasta nu a fost citată.
Prin Decizia 5820 din 10 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, a admis recursul declarat de pârâta C.F.R. regionala Braşov şi a casat Decizia curţii de apel, cu trimitere spre rejudecare, constatând că această instanţă a încălcat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Astfel instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, ea având obligaţia, potrivit textului de lege citat, să evoce fondul şi să judece procesul.
În rejudecare, prin Decizia 14/ A din 27 februarie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureş, a admis apelul SC P. SA sucursala Mureş, a modificat sentinţa 91 din 2 februarie 2001 a tribunalului şi a admis acţiunea obligând pe pârâtă la plata sumei de 77.798.871 lei despăgubiri şi la 397.154 lei cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de C.F.R. M. sucursala Braşov, a fost respins prin Decizia 4255 din 5 noiembrie 2003 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, care a considerat că potrivit art. 1 din OUG 17/2000, calculul valorii mărfurilor lipsă în timpul transportului include T.V.A. şi accizele, chiar dacă la data predării produsului pentru transport erau întocmite numai avizele de expediţie.
Împotriva acestei decizii, pârâta a formulat contestaţie în anulare susţinând că, instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare.
Astfel contestatoarea susţine că greşit a fost obligată la plata despăgubirilor de 77.978.871 lei, întrucât cu O.P. 2005/2000 şi O.P. 1311/2000 a plătit suma de 19.690.540 lei, care reprezintă contravaloarea mărfii sustrase în timpul transportului. Întrucât factura nu a fost întocmită dispoziţiile art. 85.2 din Regulament nu puteau fi aplicate, această normă prevăzând calculul despăgubirilor după factură, iar factura nu a fost emisă.
Mai susţine contestatoarea că valoarea despăgubirilor nu poate include accizele, T.V.A. şi taxele de drum.
Contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune:
Prevăzută ca o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă împotriva hotărârilor irevocabile, pentru motive care nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac, contestaţia în anulare capătă un caracter accesoriu, în raport cu acţiunea de fond şi cu motivele de reformare a hotărârii atacate.
Astfel, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., stabilesc motivele pentru care hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate: când dezlegarea este dată de o greşeală materială, sau când instanţa, din greşeală, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare.
Motivele de recurs, evocate de recurentă pentru modificarea deciziei 14/ A din 27 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, au privit greşita aplicare a legii respectiv a art. 85.2 din Regulament, motive pe care instanţa de recurs le-a analizat. Aceasta a motivat limitele aplicării dispoziţiilor art. 85.2 din Regulament, dar şi incidenţa prevederilor art. 1 din OUG 17/2000: valoarea mărfii lipsă incluzând taxele şi accizele chiar dacă la data predării mărfii pentru transport era întocmit numai avizul de expediţie.
Pe de altă parte ordinele de plată menţionate privesc plata altor debite, rezultate din scrisoarea de trăsură 1521/98.
Caracterul contestaţiei în anulare nu permite reanalizarea unor situaţii care, printr-o hotărâre irevocabilă au fost deja stabilite şi nici extinderea efectelor dincolo de considerentele pentru care textele de lege art. 317 – 321 C. proc. civ., fost elaborate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor susmenţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată, împotriva deciziei 4255 din 5 noiembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.F.R. M. SA, sucursala Braşov, împotriva deciziei nr. 4255 din 5 noiembrie 2003 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4077/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4063/2004. Comercial → |
|---|
