ICCJ. Decizia nr. 4041/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4041/2004
Dosar nr. 3485/2003
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.G.P.D.I.F.N.I. Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâţii F.N.I., reprezentat de Consiliul de Încredere şi S.O.V.I. SA, pentru a fi obligaţi la plata sumei de 37.680.026.640 lei, precum şi pe A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) Bucureşti, pentru a fi obligat la executarea contractului de fidejusiune/cauţiune nr. 2205 din 6 decembrie 1999 şi să plătească valoarea titlurilor de participare, sume actualizate în raport de rata inflaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 136 din 17 octombrie 2003, a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamantei, ca prematur introdusă.
În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că procedura de conciliere a fost începută după sesizarea instanţei, materializată prin încheierea unor procese verbale, cu nesocotirea art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, litigiul fiind de natură civilă, iar pe de altă parte, fiind greşită respingerea acţiunii sale ca prematură.
În cauză, la data de 18 decembrie 2003, în faţa instanţei de recurs, V.M. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu.
Având în vedere dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., se constată că cererea de intervenţie în nume propriu, formulată direct în recurs, este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
Aceasta, întrucât, potrivit dispoziţiei legale menţionate cererea de intervenţie în interes propriu se face în forma prevăzută de lege, pentru cererea de chemare în judecată şi numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.
În legătură cu recursul declarat de reclamantă, se reţin următoarele:
În ceea ce priveşte competenţa materială, excepţia a fost examinată şi soluţionată corect, prin hotărârea ce se atacă, întrucât litigiul este comercial şi nu civil, întrucât una din părţi este comerciant, instanţa fiind investită legal înainte de modificările aduse codului de procedură civilă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea ce se atacă a fost soluţionată numai pe excepţia de prematuritate a introducerii ei, în raport de prevederile art. 7201 C. proc. civ.
Este adevărat că, potrivit art. 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului, prin conciliere directă cu cealaltă parte, raţiunea acestei dispoziţii legale este să asigure soluţionarea cu celeritate a litigiilor comerciale.
Pornind de la faptul că dreptul la acţiune este independent de dreptul subiectiv şi nici obiectul acţiunii nu se confundă cu dreptul subiectiv, ci numai încălcarea acestuia din urmă deschide dreptul la protecţia sa, prin cererea de chemare în judecată, trebuie reţinut că, din felul în care a fost reglementată concilierea prealabilă, prin dispoziţiile procedurale speciale, privind soluţionarea litigiilor comerciale cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ., nu rezultă în nici un fel vreo îngrădire formală a comercianţilor, privind accesul liber la justiţie.
Având în vedere mobilitatea şi complexitatea raporturilor juridice comerciale, din dispoziţia legală menţionată, nu rezultă că reclamantul ar avea obligaţia să depună la dosar documentaţia de care înţelege să se folosească, în legătură cu concilierea sau că neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile ar avea o sancţiune legală expresă, iar instanţa poate refuza primirea acţiunii.
În speţă, se constată că litigiul dintre părţi s-a bucurat de o notorietate publică, cu implicaţii sociale ample, în care era binecunoscută poziţia procesuală a părţilor, a pretenţiilor şi poziţiei lor juridice reciproce, în raport de prăbuşirea fondului F.N.I., care a generat numeroase procese de mare răsunet public, între care şi cel de faţă.
Faţă de această împrejurare, se constată că reclamanta a încercat totuşi concilierea directă cu S.O.V.I., la data de 16 mai 2003, chiar anterior introducerii acţiunii şi cu celelalte părţi la 6 iunie 2003, situaţie necontestată.
În consecinţă, nu se poate reţine, aşa cum eronat s-a constatat prin hotărârea atacată, că felul în care s-a desfăşurat concilierea ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. menţionate şi scopului acestora, acţiunea fiind greşit respinsă ca prematură.
Întrucât hotărârea atacată s-a soluţionat numai pe excepţie, recursul reclamantei va fi admis, se va casa hotărârea şi se va trimite cauza pentru soluţionare pe fond la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în nume propriu formulată de V.M.
Admite recursul declarat de reclamanta A.G.P.D.I.F.N.I. Cluj-Napoca, împotriva sentinţei nr. 136 din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite dosarul pentru soluţionare pe fond la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4062/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4031/2004. Comercial → |
|---|
