ICCJ. Decizia nr. 4983/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4983/2004

Dosar nr. 8139/2004

Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4874 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 1844/2003 s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC S. SA Cluj Napoca împotriva pârâtei SC V.P. SA Râmnicu Vâlcea.

S-a dispus ieşirea din indiviziune potrivit variantei I completată, din expertiza întocmită de ing. Expert M.D., asupra imobilului înscris în CF 2296 Baciu şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 4813 mp., ca majorare de capital.

S-a dispus, totodată, diminuarea suprafeţei de teren înscrisă în CF 2296 Baciu, proprietatea pârâtei, în suprafaţă de 4813 mp. şi intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei cu această suprafaţă.

S-a respins capătul de acţiune privind obligarea la daune cominatorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC V.P. SA Rm. Vâlcea, sucursala Cluj.

Intimata reclamantă a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală activă a SC V.P. SA Rm. Vâlcea, sucursala Cluj care a declarat apelul, în nume propriu şi nu în numele pârâtei şi a solicitat respingerea apelului pentru acest motiv, cât şi pe fond.

Curtea de Apel Cluj Napoca a pronunţat Decizia civilă nr. 155 din 16 martie 2004 în dosarul nr. 746/2004, a admis apelul şi a schimbat sentinţa instanţei de fond în sensul că a respins acţiunea.

S-a reţinut în privinţa excepţiei că, pârâta SC V.P. SA Râmnicu Vâlcea a împuternicit la 14 aprilie 2003, sucursala Cluj Napoca să o reprezinte în litigiul de faţă, respectiv să formuleze cereri, să propună probe şi să exercite orice cale de atac pentru apărarea intereselor societăţii, fiind respectate astfel condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fond, s-a reţinut, în esenţă, că majorarea capitalului social potrivit art. 207 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, statuează cu caracter imperativ că această operaţiune presupune adoptarea unei hotărâri a adunării generale extraordinare conform art. 113 lit. e), hotărâre care nu există.

Reclamanta a formulat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ., invocând greşita soluţionare a excepţiei, apelanta nefiind parte în cauză, cât şi în raport cu dispoziţiile art. 67 şi art. 68 C. proc. civ., privitoare la reprezentarea procesuală şi art. 70, art. 71, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 31/1990 republicată privitoare la mandatul administratorilor.

Pe fond, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru pricină respectiv, procesele verbale şi hotărârile A.G.E.A. semnate de pârâtă.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Aşa cum s-a arătat în precedent, la data de 14 februarie 2003, reclamanta SC S. SA Cluj a formulat acţiune împotriva pârâtei SC V.P. SA Rm. Vâlcea pronunţându-se sentinţa civilă nr. 487/C/2003.

La data de 23 decembrie 2003, sucursala Cluj a pârâtei SC V.P. SA Rm. Vâlcea a formulat apel depunând ca acte în justificarea calităţii sale Decizia nr. 5 din 19 decembrie 2001 prin care directorul executiv al sucursalei a fost împuternicit să reprezinte societatea SC V.P. SA Rm. Vâlcea în faţa instanţelor judecătoreşti şi împuternicirea nr. 2500 din 14 aprilie 2003 a directorului executiv al SC V.P. SA Rm. Vâlcea prin care reprezentanţii legali ai sucursalei Cluj sunt împuterniciţi să reprezinte interesele pârâtei în litigiul cu SC S. SA.

Cele două scripte nu sunt însă de natură a face dovada calităţii în care apelanta a promovat apelul în nume propriu împotriva unei sentinţe care nu îi este opozabilă, nefiind parte la fond şi nu ca împuternicită a pârâtei.

Calitatea procesuală activă presupune identitate între persoana reclamantului şi titularul dreptului, iar în căile de atac între persoana apelantului şi a recurentului şi una dintre părţile litigiului în faţa instanţei de fond, adică se referă la elementul subiectiv al acţiunii civile şi nu se confundă cu calitatea juridică în care părţile stau în judecată atunci când nu stau în nume propriu şi de care este legată calitatea de reprezentare.

Această distincţie rezultă chiar din lege, în acest sens, enumerând dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 1 şi 2, art. 287, art. 3021 şi art. 67, art. 68 şi art. 161 C. proc. civ., şi în căile de atac, iar din Legea nr. 31/1990 republicată a societăţilor comerciale, art. 71 şi art. 75 privind mandatul administratorilor.

Prin urmare, nefăcându-se dovada transmiterii legale sau convenţionale a drepturilor şi obligaţiilor ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel, în mod nelegal, a considerat că apelul este regulat introdus din punct de vedere al calităţii procesuale active şi a respins, pe cale de consecinţă, excepţia invocată de recurenta pârâtă făcând nejustificat trimitere la dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

Considerând întemeiat motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, acesta va fi admis în aceste limite, fiind inutilă cercetarea motivului de recurs încadrat în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., care vizează soluţia pe fond.

Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Decizia recurată va fi modificată în sensul că apelul va fi respins, fiind promovat de o persoană fără calitate.

Văzând şi art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Cluj Napoca prin lichidator P.G. împotriva deciziei nr. 155 din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Obligă intimata pârâtă SC V.P. SA Râmnicu Vâlcea către recurenta reclamantă la 27.768.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4983/2004. Comercial