ICCJ. Decizia nr. 4940/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4940/2004
Dosar nr. 1248/2003
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 2368 la 1 noiembrie 2001, reclamanta C.C.C.H. Constanţa a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.N.D. Bucureşti, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 28.414.454.824 lei reprezentând cost de reziliere actualizat al contractului Lot 3 A/1992 pentru execuţia lucrărilor la tronsonul Drajna – Feteşti al autostrăzii Bucureşti – Constanţa.
În susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii reclamanta invocă faptul că pârâta A.N.D. în calitate de beneficiar a încheiat cu antreprenorii C.C.C.H. Constanţa şi C.F.D.P. Constanţa contractul Lot 3 A, execuţia lucrărilor de construcţie a tronsonului de autostradă în cauză fiind sistată de beneficiara pârâtă conform actului de reziliere DA/1311 din 24 noiembrie 1998.
Pentru a stabili valoarea costului de reziliere părţile au încheiat la 12 ianuarie 1999 un acord în baza căruia beneficiara A.N.D. s-a angajat a plăti această valoare, respectiv suma de 9.426.645.534 lei indexată corespunzător la data efectuării plăţii, valoarea actualizată fiind de 28.414.454.824 lei.
Beneficiara pârâtă, ulterior, nu a mai confirmat posibilitatea de plată, reclamanta antreprenoare nemaiputând emite facturile aferente.
Prin sentinţa nr. 30 din 31 martie 2003, secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a admis acţiunea astfel cum a fost majorată de reclamanta C.C.C.H. Constanţa şi a obligat pârâta A.N.D. R.A. Bucureşti să plătească reclamantei suma de 36.945.286.436 lei, reprezentând costuri reziliere contract LOT 3 A/1992 şi 454.097.864 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă reţine culpa pârâtei pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, aceasta fiind cea care a procedat la rezilierea contractului, dar fără a mai achita costurile de reziliere prevăzute în contract şi recunoscute ca fiind datorate cu prilejul încheierii acordului din 12 ianuarie 1999.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs pârâta A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A., actualmente C.N.A.D.N. DIN ROMÂNIA S.A. Bucureşti, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Pârâta invocă faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit culpa beneficiarei.
De asemenea, pârâta arată că în mod eronat prima instanţă a reţinut în sarcina sa obligaţia de a plăti costul rezilierii actualizat în condiţiile în care solicitarea sumei actualizate se realizează pe baza unui acord nul şi neavenit.
Recursul pârâtei A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului se constată că instanţa de fond corect a apreciat că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză LOT 3 A din 20 ianuarie 1992 pentru realizarea tronsonului Drajna – Feteşti al autostrăzii Bucureşti – Constanţa.
De asemenea, corect a constatat că antreprenorul potrivit contractului este, Asociaţia Română constituită din C.C.C.H. SA şi S.C.C.F.D. SA, iar mandatarul asocierii a fost desemnat intimatul (C.C.C.H.).
De asemenea, instanţa de fond corect a apreciat că faţă existenţa valabilă şi de netăgăduit a contractului încheiat între părţi şi natura juridică a pretenţiilor intimatei, acestea îşi au izvorul în acest raport obligaţional, şi reprezintă plata prestaţiilor contractuale până în momentul încetării acestuia, prestaţii care cuprind cheltuielile efectuate de antreprenor în contul beneficiarului contractual, plată definită de părţi sub denumirea de costuri de reziliere a contractului.
Instanţa de fond, analizând clauzele contractuale, art. 69 din condiţii generale şi art. 74 din condiţii particulare, constată că recurentul avea posibilitatea contractuală să solicite rezilierea contractului în situaţia în care se afla în imposibilitate de a mai susţine financiar lucrarea începută, ceea ce a şi făcut prin adresa de reziliere nr. DA/1311 din 24 noiembrie 1998, stabilind ca dată a încetării contractului data de 31 decembrie 1998.
Din aceleaşi clauze contractuale, rezultă că recurentul s-a angajat să achite costurile rezilierii, dimensionate de părţi, înainte de încetarea contractului respectiv la data de 30 iunie 1998 la suma de 8.036.623.920 lei sumă actualizată la data rezilierii contractului la 9.426.645.531 lei, confirmată de consultantul recurentei potrivit certificatelor de plată nr. 33 şi nr. 34/1999 (raportul de expertiză contabilă, răspunsul la întrebarea nr. 3) şi neachitate de către recurent.
Suma datorată la data de 31 decembrie 1998 a fost actualizată cu indicele creşterii preţurilor de consum, potrivit convenţiei părţilor şi dispoziţiilor legale în materie civilă potrivit cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligaţiei.
În aceste condiţii, obligaţia de plată este contractuală, iar cuantumul total de achitat a rezultat din aplicarea metodologiei impuse de părţi, cuantum confirmat atât de consultantul recurentului, cât şi de concluziile raportului de expertiză contabilă, validat de instanţă.
Susţinerile recurentului potrivit cărora acordul de reziliere este „nul şi neavenit" în condiţiile în care unul dintre membrii asocierii, antreprenor, ar fi contestat cuantumul costurilor de reziliere şi nu reziliere însăşi, au fost corect îndepărtate de instanţa de fond care a apreciat, motivat, că toate părţile semnatare ale acordului, direct sau prin mandatar, au fost de acord cu rezilierea contractului încă de la data de 12 decembrie 1997 când s-a încheiat minuta identificată cu nr. 6872.
Instanţa de fond corect a apreciat că voinţa părţilor rezultă din contract, care este legea părţilor în condiţiile art. 969 C. civ. şi, că potrivit clauzelor contractului nr. 74 din condiţiile particulare şi art. 69 din condiţiile generale, rezilierea contractului este la latitudinea beneficiarului recurent, fără intervenţia instanţei sau obţinerii acordului antreprenorului, cu obligaţia plăţii prestaţiilor contractuale efectuate.
Deşi obligaţia de plată a costurilor rezilierii rezultă din însuşi contractul reziliat, instanţa de fond, analizând acordul intervenit între părţi la data de 12 ianuarie 1999 l-a considerat, în mod temeinic, valabil, în condiţiile art. 1021 C. civ., reţinând corect că prevederile art. 7 teza a doua din Acord nu îndeplinesc condiţiile unui pact comisoriu de gradul patru pe de o parte, iar, pe de altă parte, că aceste prevederi nu devin incidente în condiţiile corespondenţei purtate de părţi ulterior încheierii acordului.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced instanţa de recurs va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A., actualmente C.N.A.D.N. DIN ROMÂNIA SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 30 din 31 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4982/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4937/2004. Comercial → |
|---|
