ICCJ. Decizia nr. 5007/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5007/2004
Dosar nr. 1901/2003
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 mai 2003, creditoarea SC A.I.I. SRL Bucureşti a chemat în judecată SC M. SRL Bacău solicitând somarea debitoarei să-i plătească suma de 173.804.676 lei reprezentând contravaloare marfă, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În susţinerea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei copii certificate ale facturii fiscale şi avizului de însoţire a mărfii.
Prin sentinţa nr. 9904 din 28 august 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia competenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa sesizată a reţinut că între părţi nu există un contract de vânzare-cumpărare, iar actele de livrare nu conţin date care să releve o convenţie privind locul executării obligaţiei de livrare şi a plăţii. Prin urmare, în raport de starea de fapt expusă, în lipsa unei clauze exprese contractul trebuie executat, conform art. 59 alin. (2) C. com., în locul unde cel ce s-a obligat îşi are stabilimentul său comercial şi, ca atare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ.
Împotriva hotărârii primei instanţe, creditoarea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod eronat s-a reţinut în cauză o competenţă teritorială exclusivă, în raport de împrejurarea că actele anexate somaţiei de plată probează că obligaţia a luat naştere la sediul său.
Totodată, în mod greşit competenţa soluţionării cauzei a fost declinată în favoarea tribunalului, atâta timp cât potrivit art. II alin. (2) din OG nr. 58/2003, aceasta aparţine judecătoriei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând factura fiscală nr. 316 din 13 noiembrie 2001 şi avizul de însoţire a mărfii nr. 0936702 din 15 septembrie 2001, se constată că acestea nu conţin date certe privind locul naşterii obligaţiei, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 2 din OG nr. 5/2001 care stabilesc competenţa tribunalului în materie comercială, cu referire la procedura specială a somaţiei de plată, se constată că recursul este nefondat şi sub aspectul celei de a doua critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de creditoare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 9904 din 28 august 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5055/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5227/2004. Comercial → |
|---|
