ICCJ. Decizia nr. 5078/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5078/2004
Dosar nr. 9601/2004
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 august 2003, reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti a solicitat obligarea SC G. SA cu sediul în Buzău la plata sumei de 8.632.860.600 lei reprezentând rate şi penalizări calculate la plata cu întârziere a ratelor scadente conform convenţiilor nr. 855/1995, nr. 334/1996, nr. 745/1996 şi nr. 1342/1996.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin sentinţa nr. 15.488 3 decembrie 2003 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea reclamantei.
Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin Decizia nr. 272 din 4 iunie 2004, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond.
S-a reţinut de instanţă că termenele de 5 ani prevăzute de OG nr. 61/2002 şi OG nr. 1073/2003 acte normative invocate de apelantă vizează faza executării silite şi nu cea iniţială a formulării acţiunii în pretenţii ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii.
Termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în speţă s-a împlinit, că sumele solicitate erau scadente în raport de convenţiile încheiate în luna octombrie 1999 (ultima convenţie), iar acţiunea reclamantei a fost formulată la data de 31 iulie 2003 deci cu depăşirea acestui termen.
Apărarea recurentei că hotărârea 828 din 6 decembrie 1999 a întrerupt cursul prescripţiei conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 a fost înlăturată de instanţă cu motivarea că aceasta a devenit executorie la 3 aprilie 2000, dată în raport de care acţiunea reclamantei formulată la 31 iulie 2003 este prescrisă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că ambele instanţe au respins acţiunea ca prescrisă, fără însă a avea în vedere că prin art. 3 din convenţiile încheiate au stabilit calcularea penalităţilor de întârziere la nivelul celor care se aplică în cazul veniturilor bugetului de stat.
Că sumele acordate debitoarei pentru redresarea financiară conform acestor convenţii, constituie creanţe bugetare pentru care legea stabileşte un termen de prescripţie de 5 ani care nu s-a împlinit.
Critica nu este întemeiată.
Părţile au încheiat convenţiile nr. 855/1995, nr. 334/1996, nr. 745/1996 şi nr. 1342/1996 prin care recurenta a acordat intimatei credite fără dobândă din fondul de redresare financiară conform OG nr. 13/1995 şi a HG nr. 318/1995 şi nr. 948/1995 care urma să fie restituite în termen de cel mult 3 ani din veniturile realizate.
Faptul că la art. 3 părţile au stipulat clauza privind calculul penalităţilor la nivelul celor care se aplică în cazul veniturilor bugetului de stat nu poate schimba natura juridică a acesteia, convenţie care este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate.
În raport de aceste considerente urmează a se înlătura susţinerea recurentei în sensul că termenul de prescripţie este de 5 ani aplicabil creanţelor bugetare.
A precizat recurenta că şi în situaţia în care ar fi incidente dispoziţiile art. 3 din decretul 167/1958 privind termenul general de prescripţie de 3 ani, acţiunea nu este prescrisă.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 828 din 6 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău intimata a fost obligată către recurentă la plata sumelor datorate în baza unei alte convenţii şi penalităţi, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 335/2000 a Curţii de Apel Ploieşti. Că această ultimă hotărâre întrerupe cursul prescripţiei conform art. 16 din decretul 167/1958.
Nici această critică nu este întemeiată.
Prin sentinţa nr. 828 din 6 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău intimata a fost obligată la plata sumei de 3.207.100.000 lei împrumut nerambursat şi la 1.107.448.000 lei penalităţi de întârziere.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia nr. 335 din 3 aprilie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de SC G. SA Buzău.
Este adevărat că potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, această ultimă hotărâre constituie un act care întrerupe cursul prescripţiei şi de la data de 3 aprilie 200 încep să curgă conform art. 217 din acelaşi act normativ, o nouă prescripţie.
Cu toate acestea, în raport de data de 3 aprilie 2000, acţiunea reclamantei înregistrată la 31 iulie 2003, a fost formulată peste termenul general de prescripţie de 3 ani, aşa cum în mod corect au reţinut ambele instanţe.
Declaraţia dată de Directorul general al SC G. SA Buzău în dosarul de prezentare al societăţii întocmit în vederea privatizării şi datată 2002 nu constituie un act care întrerupe cursul prescripţiei, în sensul dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 aşa cum a susţinut recurenta.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, şi urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 272 din 4 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5080/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5067/2004. Comercial → |
|---|
