ICCJ. Decizia nr. 5055/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5055/2004
Dosar nr. 9195/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 septembrie 2003, reclamanta SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe numitul G.D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâtul să fie obligat să plătească acesteia suma de 4.154.846 lei, reprezentând diferenţa neachitată de asigurătorul SC A.Ţ.A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data naşterii obligaţiei, 13 septembrie 2000.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, la solicitarea pârâtului menţionat şi a asigurătorului de accidente şi avarii autovehicule, a reparat autoturismul.
În vederea încasării valorii reparaţiei, ulterior recepţiei lucrării, s-a emis factura nr. 4565435 din 13 septembrie 2000, în valoare de 16.215.662 lei, pe numele beneficiarului lucrării, G.D., cu posibilitatea plăţii de către asigurătorul SC A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea.
Asigurătorul a achitat în parte factura menţionată, rămânând o diferenţă neachitată în sumă de 4.154.846 lei. Suma menţionată a fost reţinută de asigurător în contul ratelor la prima de asigurare anuală datorată de asiguratul G.D.
Deşi somat în mai multe rânduri, atât de reclamantă cât şi de asigurător, asiguratul G.D. a refuzat plata sumei de 4.154.846 lei.
Prin sentinţa nr. 4718 din 2 octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins acţiunea reclamantei SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea, reţinând că suma trebuia recuperată de la societatea asigurătoare, care a acceptat plata daunelor.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 160/ A-C din 19 mai 2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că între reclamantă şi pârâtul menţionat există un raport juridic contractual. Astfel, pârâtul a emis o comandă, solicitând reclamantei să execute lucrările de reparaţii ale autoturismului proprietatea sa.
Lucrările au fost efectuate, pârâtul confirmând această împrejurare prin semnarea procesului verbal de recepţie. Totodată, aceasta a semnat şi devizul şi factura emisă pentru încasarea preţului.
Ca atare, reclamanta a executat lucrarea comandată, iar pârâtul, care a confirmat prestaţia, nu a achitat preţul convenit. Plata parţială făcută de asigurător nu influenţează nici restul debitului şi nici titularul acestuia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul G.D. a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 8 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, aşa încât în mod greşit completul de judecată, la Curtea de Apel Piteşti, a fost format din doi judecători.
Totodată recursul declarat de reclamantă era de competenţa Curţii Supreme de Justiţie şi nu a Curţii de Apel Piteşti.
Pârâtul a mai criticat hotărârea atacată şi cu privire la aplicarea greşită a legii, cu referire la neobservarea termenului de 2 ani privind prescripţia dreptului la acţiune în materie de asigurări.
În fine, pârâtul a mai susţinut că instanţa a stabilit greşit raporturile dintre părţi, în sensul că în discuţie ar fi raportul dintre acesta şi reclamantă privind repararea autoturismului şi plata valorii reparaţiei, când în fapt obiectul litigiului privea obligarea asigurătorului la plata daunelor, în temeiul contractului de asigurare.
În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin încheierea nr. 833 din 19 martie 2004, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a calificat calea de atac exercitată de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe ca fiind apel şi, în consecinţă, a trimis cauza instanţei competente.
Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în compunerea prevăzută de lege.
În concluzie, în raport de calificarea căii de atac ca fiind apel şi soluţionarea acestuia de către instanţa de apel competentă, în compunerea legal prevăzută, primele două critici formulate de pârât se constată a fi neîntemeiate.
Faţă de obiectul acţiunii, obligarea beneficiarului reparaţiei la plata diferenţei de preţ neachitate, aceasta este supusă termenului general de prescripţie. Între prestatorul de servicii şi beneficiar nu existau raporturi care să facă incident termenul de prescripţie a dreptului la acţiune prevăzut de art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Ca atare şi cea de a treia critică formulată de pârât se constată a fi neîntemeiată.
Din cererea comandă, procesul verbal de recepţie şi factura fiscală depuse la dosarul cauzei, toate semnate de pârâtul G.D., rezultă raportul contractual având ca obiect repararea autoturismului menţionat şi plata reparaţiei, iar ca părţi reclamanta, în calitate de prestator de servicii şi pârâtu, în calitate de beneficiar.
Mai rezultă totodată confirmarea de către pârât a efectuării lucrării comandate şi acceptarea preţului. Reclamanta a făcut dovada achitării parţiale a debitului, împrejurare necontestată de pârât.
Acesta susţine însă că nu datorează suma, obligat la plata diferenţei fiind asigurătorul.
Or, reclamanta nu este parte în contractul de asigurare. În măsura în care, la procurarea riscului asigurat, asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de asigurare încheiat cu pârâtul, acesta din urmă nu se poate prevala, vizând exonerarea de plată în raport de prestatorul de servicii, de această neexecutare ci să se îndrepte împotriva asigurătorului cu acţiune separată sau în condiţiile art. 60 din C. proc. civ. Ca atare, în raport de cele expuse, şi ultima critică formulată de pârât în recurs se constată a fi neîntemeiată.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G.D. împotriva deciziei nr. 160/ A-C din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5056/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5007/2004. Comercial → |
|---|
