ICCJ. Decizia nr. 508/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.508/2004
Dosar nr. 1572/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Primăria Municipiului Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta, S.C. S.R. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 247.342 dolari S.U.A., reprezentând suma minim garantată, şi a sumei de 3.921.930.622 lei penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta susţine că prin contractul de asociere s-a înţeles cu pârâta să construiască şi să exploateze o reţea de staţii de carburanţi. Pârâta, a beneficiat de folosinţa terenurilor puse la dispoziţie de primărie, însă nu a plătit locaţia stabilită conform art. 4 din contract.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 14866 din 6 decembrie 2002, a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulată, pârâta a evocat excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de sentinţa civilă nr. 51, din 30 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar pentru suma de 31.119 dolari S.U.A. plătită, aceasta trebuie restituită, întrucât reclamanta nu a îndeplinit obligaţia de predare a celor 12 terenuri în termen de 60 zile de la semnarea contractului.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 69, din 26 iunie 2003, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat pentru suma de 121.863 dolari S.U.A., reprezentând suma minim garantată pe anul 2001 şi suma de 3.141.225.559 lei penalităţi, a respins acţiunea pentru suma de 125.506 dolari S.U.A. rest de plată a sumei minim garantată pentru anul 2002 şi pentru penalităţile aferente, a admis cererea reconvenţională, obligând reclamanta la restituirea sumei de 31.119 dolari S.U.A., sumă plătită şi nedatorată, şi la plata sumei de 150.849.297 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că sentinţa civilă 51/2002 a Curţii de Apel Bucureşti întruneşte condiţiile triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi cu acţiunea prezentă, pentru pretenţiile în sumă de 121.863 dolari S.U.A. şi penalităţi aferente anului 2001; iar pentru cota minimă de profit şi penalităţile pe anul 2002 a apreciat neîndeplinită obligaţia reclamantei de a pune la dispoziţie cele 12 terenuri.
În privinţa cererii reconvenţionale, instanţa a considerat că plăţile efectuate prin ordinele de plată din lunile ianuarie-aprilie 2002 apar ca nedatorate, nerelevantă fiind contabilitatea separată pentru fiecare locaţie.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine inexistenţa autorităţii de lucru judecat, faţă de situaţia că sentinţa civilă 51/2002 nu este irevocabilă, iar pe fond greşit, s-a reţinut neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Art. 1.4 din contract stabilea posibile amplasamente, care puteau fi înlocuite, iar din 12 suprafeţe de teren, reclamanta a predat 10, aşa încât pârâta nu poate fi exonerată de plata obligaţiilor pentru exploatarea staţiilor de carburanţi funcţionale, cu atât mai mult cu cât plata nu era condiţionată de existenţa unui profit (art. 4.2).
Critica hotărârii atacate se referă şi la lipsa dovezilor privind absenţa profitului, în condiţiile în care urmărirea rezultatelor financiare pentru fiecare locaţie nu era posibilă, întrucât pârâta avea contabilitate unică pe toate staţiile de carburanţi, contrar prevederilor art. 4.5 din contract.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Capitolul II al Codului comercial stabileşte modalităţile şi condiţiile de fiinţarea asociaţiilor, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi raporturile dintre acestea.
Asocierea apare astfel ca o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni, prin care participanţii au numai dreptul de a li se restitui lucrurile ce au fost aduse sau la reparaţiunea daunelor, când restituirea nu s-ar putea face, şi de a li se da cont de beneficii şi pierderi.
Obiectul contractului nr. 2225/1996 îl constituia construirea şi exploatarea unei reţele de staţii de carburanţi, amplasate pe terenurile identificate în anexa 1, ce vor fi predate în maxim 60 zile de la semnarea contractului.
Obligaţia Consiliului Local era să elibereze 12 terenuri de orice sarcini şi să le predea în termenul stabilit, în timp ce pârâta se obliga să finanţeze programul de investiţii, să aprovizioneze staţiile, să întocmească documente contabile pentru activităţile din cadrul asocierii, să plătească suma de 30.000 dolari S.U.A. anual, pentru fiecare locaţie, în total 360.000 dolari S.U.A.
Contestând numai caracterul irevocabil al sentinţei civile 51/2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, recurenta nu a obiectat asupra celorlalte elemente ale lucrului judecat: obiect, cauză şi părţi. Însă caracterul irevocabil a fost stabilit odată cu respingerea recursului declarat împotriva acelei hotărâri judecătoreşti, prin Decizia 4389, din 13 noiembrie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, critica sentinţei atacate privind soluţionarea excepţiei autorităţii lucrului judecat, apare nefondată.
În legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, aceasta este recunoscută, nepredarea a două din terenurile ce făceau obiectul contractului. Iar pierderile generate pârâtei au fost evidenţiate, pe perioada 1998- 2001, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pierderi pentru care pârâta a formulat cererea reconvenţională şi pentru perioada ulterioară acelei judecăţi.
Asocierea în participaţiune este un contract de participare la beneficii şi pierderi, iar probele administrate, stabilesc culpa exclusivă a reclamantei, şi, mai mult, primirea unor plăţi nedatorate.
Contractul este, indiscutabil, legea părţilor, pacta sunt servanda, conferind drepturile fiecăruia în raport cu stipulaţiile convenite (969 C. civ.).
Pe de altă parte, însă, când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.). Iar dispoziţiile art. 4.2 şi 5.2.6 din contract apar neconcordante şi evidenţiază faptul că întocmirea documentelor contabile pentru venituri şi cheltuieli, legate de activitatea din cadrul asocierii, va fi asigurată de pârâtă. Fără alte precizări, clauza contractuală a fost corect interpretată de instanţa de fond: profitul şi pierderile se calculează la nivelul asociaţiei.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 69, din 26 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei nr. 69, din 26 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 488/2004. Comercial → |
|---|
