ICCJ. Decizia nr. 520/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.520/2004
Dosar nr. 558/2002
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 22 noiembrie 2000, reclamantul, N.O.D., a chemat în judecată pârâta, SC .C.C. Ialomiţa, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 39.258.270 lei cu titlu de daune, precum şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor, reclamanta arată că la data de 11 şi respectiv 12 iulie 2000, a predat pârâtei prin silozul B., în depozit, cantitatea de 85.530 kg grâu de consum din producţia anului 1999, iar pârâta a procedat la vânzarea acestuia cu preţul de 1.200 lei/kg, fără acordul său, refuzând să-i elibereze adeverinţa corespunzătoare pentru a încasa de la bugetul statului prima de 300 lei/kg, conform OUG nr. 149/1999.
Procedând astfel, susţine reclamantul, pârâta i-a cauzat o pagubă de 25.659.000 lei, la care se adaugă şi procentul de inflaţie prin devalorizarea monedei naţionale în procent de 53 %, pe intervalul 1 octombrie 1999-1 noiembrie 2000.
Mai arată reclamantul, că prin sentinţa civilă nr. 52, din 24 ianuarie 2000, a Tribunalului Ialomiţa, pârâta a fost obligată să elibereze adeverinţa în baza căreia beneficia de subvenţia (prima) de la buget, dar aceasta a refuzat.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivând că grâul a fost vândut de către reclamant prin intermediul său, firmei R.I. S.R.L., şi, cum acesta a fost destinat exportului, nu poate beneficia de subvenţii de la stat.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 117, din 20 martie 2001, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, din probele administrate, nu rezultă că reclamantul a fost de acord cu vânzarea grâului către o firmă de export, şi că în aceste condiţii au fost încălcate dispoziţiile art. 1591 C. civ. şi art. 1602 şi 1604 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut, situaţie de fapt ce a condus la pronunţarea soluţiei date.
Astfel, se susţine că nu au existat între părţi raporturi comerciale de vânzare-cumpărare produse agricole, care să aibă ca efect eliberarea adeverinţei necesară pentru încasarea primei, instituită prin OUG nr. 144/1999, în realitate reclamantul vânzând din proprie iniţiativă grâul firmei S.C. R.I. S.R.L., care l-a valorificat la export.
De asemenea, precizează că i s-a respins nejustificat proba testimonială, şi că încuviinţând efectuarea expertizei contabile, instanţa de fond s-a antepronunţat, iar pe de altă parte, nu s-au avut în vedere susţinerile sale privind calculul procentului de inflaţie, fiind obligată nejustificat şi la plata cheltuielilor de expertiză, din moment ce această probă nu a fost folosită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, prin Decizia civilă nr. 1443, din 5 decembrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
La motivarea soluţiei date, instanţa de control judiciar a avut în vedere ansamblul probator al cauzei, inclusiv interogatoriul intimatului luat în această cale, reţinând că între părţile în litigiu s-au încheiat raporturi de depozit evidenţiate prin buletinele de recepţie, susţinerea apelantei potrivit căreia vânzarea mărfii la solicitarea reclamantului-intimat fiind înlăturată.
S-a mai reţinut că proba testimonială a fost justificat respinsă, fiind încălcate de către apelantă dispoziţiile art. 115, 132 cu referire la art. 167 C. proc. civ., că s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză, în raport de taxe de timbru achitată.
De asemenea, s-a avut în vedere sentinţa civilă nr. 52, din 24 ianuarie 2000, prin care pârâta a fost obligată să elibereze adeverinţa în vederea obţinerii subvenţiei, şi s-a apreciat că fiind parte căzută în pretenţii în condiţiile art. 274 C. proc. civ., suportă cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs un termen şi legal timbrat, pârâta, în prezent succesoarea în drepturi a acesteia fiind SC .C.C. S.A. Alexandria, sucursala Slobozia, criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că, instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate pentru dezlegarea pricinii, respectiv faptul că intimatul nu a avut nici o obiecţie privind cumpărarea grâului de către S.C. R.I., încasând preţul direct, fără nici o obiecţie, că nu a îndeplinit condiţiile pentru obţinerea primei.
De asemenea, recurenta precizează că în cauză s-a reţinut greşit că între părţi s-au născut raporturi de depozit, întrucât la predarea grâului nu a fost fixat un termen de păstrare sau restituire, şi nu s-a solicitat restituirea bunului sau al preţului, şi nu i se poate imputa neeliberarea adeverinţei, necesară obţinerii primei, întrucât nu întrunea condiţiile OUG nr. 149/1999.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, motivând că a îndeplinit condiţiile prevăzute de OUG nr. 149/2000, fapt stabilit irevocabil şi de instanţe, prin sentinţa civilă nr. 52 din 24 ianuarie 2000.
Recursul este nefondat.
Potrivit OUG nr. 149, din 14 octombrie 1999, şi a Normelor metodologice date în aplicare, „producătorii agricoli care au livrat grâu de panificaţie din recolta anului 1999, începând cu 20 iunie 1999, agenţilor economici cu activitate de morărit sau panificaţie pentru consumul intern, beneficiază de o primă de 300 lei/kg grâu stas".
În vederea obţinerii acestei prime una din condiţii era aceea de a obţine o adeverinţă eliberată de agentul economic căruia i-a fost livrat grâul, din care să rezulte că acesta este destinat consumului intern.
Probele administrate cauzei relevă faptul că între părţi au existat raporturi contractuale, mărturie fiind contractul privind aprovizionarea cu materiale de producţie şi livrarea de produse agricole pe anul 1999.
Din situaţia grâului predat către recurentă, fapt confirmat şi de aceasta, rezultă că intimatul şi-a îndeplinit obligaţia contractuală predând cantitatea totală de 202 tone grâu valorificat de aceasta.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia grâul a fost vândut cu consimţământul său, este nedovedită aşa cum rezultă din interogatoriul intimatului. Faptul că acesta a primit fără obiecţiuni preţul contravalorii celor 85.530 kg grâu nu are relevanţă, cu atât mai mult, cu cât preţul este cel practicat la intern la data de 27 iulie 1999.
În situaţia în care ar fi avut acceptul vânzătorului, recurenta avea obligaţia achitării preţului plus prima de export.
Ori, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, faptul că pe buletinele de recepţie s-a inserat menţiunea „destinaţia prestare" nu poate fi luată în consideraţie, atâta timp cât încheierea contractului de mandat cu plată cu societatea cumpărătoare a avut loc după trecerea a 2 luni faţă de data predării grâului, nefiind detaliat conţinutul acestei menţiuni.
Din conţinutul buletinelor de analiză recepţie, rezultă că grâul a fost predat în custodie depozit în vederea vânzării, la cererea proprietarului sau cu acceptul său.
Ori potrivit art. 1602 C. civ., recurenta nu putea să dispună de grâul proprietatea intimatului decât cu acceptul său.
În aceste condiţii, justificat, instanţele au obligat recurenta la plata daunelor provocate, urmare vânzării grâului la export, fără să-i deconteze preţul de export, dauna reprezentând prima acordată de OUG nr. 149/2000, precum şi procentul de inflaţie.
Faţă de cele arătate, Curtea apreciază că soluţia pronunţată este temeinică şi legală, bazată pe probele administrate cauzei, cu respectarea normelor legale, situaţie în care potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, iar în considerarea art. 274 C. proc. civ., intimata obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu opinie majoritară: Respinge recursul declarat de pârâta SC. C.C. S.A. Alexandria, sucursala Slobozia, împotriva deciziei nr. 1443, din 5 decembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti ca nefondat.
Obligă recurenta SC. C.C. S.A. Alexandria să plătească intimatului 2.000.000 lei onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10 februarie 2004.
Cu opinia separată a d-nei judecător E.C., în sensul admiterii recursului declarat de pârâta SC. C.C. S.A. Alexandria, sucursala Slobozia, modificării deciziei recurate, admiterii apelului declarat de pârâtă, schimbării în tot a sentinţei nr. 117 F, din 20 martie 2001, a Tribunalului Ialomiţa, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Opinie separată
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:
1) Obiectul acţiunii, promovate de reclamant, l-a format obligaţia de despăgubire cu suma de 25.659.000 lei, actualizată, ca urmare a neîncasării primei de 300 lei/kg grâu, aferentă cantităţii de 85.530 kg, din culpa pârâtei.
Potrivit acţiunii, izvorul obligaţiei de plată îl formează contractele de depozit încheiate în 11, 12 iulie 1999, pentru cantitatea de grâu în speţă, şi fapta ilicită a pârâtei, constând în refuzul eliberării adeverinţei, privind preluarea grâului la intern, conform unei hotărâri judecătoreşti, acţiunea fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 480, 969, 970, 1073, 1074, 1082, 1591 C. civ.
2) Art. 1 din OUG nr. 149, din 14 octombrie 1999, privind aprobarea primei de 300 lei/kg producătorilor agricoli pentru grâul de panificaţie livrat din recolta anului 1999 prevede:
"Producătorii agricoli, care au livrat grâu de panificaţie din recolta anului 1999, începând cu data de 20 iunie 1999, agenţilor economici cu activitate de morărit şi/sau panificaţie şi agenţilor economici de tip "Comcereal", "Cerealcom" şi "Romcereal", pentru consumul intern, beneficiază de o primă de 300 lei/kg grâu STAS".
Potrivit art. 7 din Normele Metodologice, privind modul de acordare şi decontare a primei de 300 lei/kg, decontarea primei de face pe baza unei cereri însoţită de acte justificative, printre care şi "adeverinţa eliberată de agentul economic căruia i-a fost livrat grâul, din care să rezulte că acesta este destinat consumului intern".
3) Sentinţa nr. 52, pronunţată la 24 ianuarie 2000, de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 1185, din 17 aprilie 2000, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, a cărei nerespectare de către pârâtă o invocă reclamantul, a fost pronunţată în condiţiile art. 581 C. proc. civ., pe cale de ordonanţă preşedinţială, şi obliga pârâta la eliberarea adeverinţei pentru cantitatea de grâu livrată şi recepţionată prin adeverinţele din 11 iulie 1999 şi 12 iulie 1999, fără a antama natura raportului juridic dintre părţi şi nici condiţiile impuse de OUG nr. 149/1999, ea vizând aparenţa dreptului.
4) Urmare sentinţei menţionate, pârâta a eliberat adeverinţa, la 27 ianuarie 2000, care atestă însă că reclamanta a vândut grâul ce i-a fost predat, la S.C. R.I., de la care a încasat preţul, afirmaţia cu privire la refuzul eliberării adeverinţei nefiind deci susţinută probator.
5) Dovadă în acest sens este şi faptul că Direcţia pentru Agricultură, organul abilitat prin lege cu decontarea primelor, comunică reclamantului, la 24 iulie 2000, că dosarul pentru primă grâu producţie 1999 a fost respins, pentru că în adeverinţa nr. 132, din 27 ianuarie 2000, nu este specificat folosirea grâului la consum intern, iar nu pentru lipsa adeverinţei.
6) Conform art. 1591 C. civ., invocat de reclamant, depozitul este un contract prin care o persoană, numită deponent, încredinţează un lucru altei persoane, numită depozitar, care se obligă să-l păstreze pe o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere în natură.
Prin urmare, contractul de depozit, pe care reclamantul intimat şi-a întemeiat acţiunea, reţinut şi de instanţe ca izvor al obligaţiilor dintre părţi, nu are în obiectul său o obligaţie de livrare grâu pentru consumul intern, condiţie impusă de OUG nr. 149/1999 pentru acordarea primei, şi care este specifică unui act juridic de dispoziţie cum ar fi vânzarea-cumpărarea, ci o obligaţie de păstrare a bunului încredinţat, specifică unui act juridic de conservare.
7. Pe fondul multiplelor relaţii comerciale dintre părţi, la care referă şi intimatul reclamant în întâmpinarea depusă, în realitate contractul de depozit a fost dublat de un contract de mandat pentru vânzare, aceasta fiind semnificaţia menţiunii din buletinele de predare "destinatar prestare", iar în buletinele în speţă, cele din 11, 12 iulie 1999, fiind înscris, în această calitate S.C. R.I. S.R.L., grâul respectiv a fost valorificat la export, spre deosebire de situaţiile în care în buletinele de predare fiind înscris un agent economic sau o societate din cele la care referă art. 1 din OUG nr. 149/1999, grâul a fost valorificat la intern, iar reclamantul intimat a încasat primele prevăzute de actul normativ enunţat.
Prin încasarea preţului (anterior edictării OUG nr. 149/1999), reclamantul a ratificat actul juridic încheiat de recurentă, în sensul menţiunii înscrise în buletinul de predare, şi acest fapt explică de ce reclamantul nu a solicitat restituirea grâului în temeiul contractului de depozit, atitudine pe care acesta şi-o justifică, de altfel, în întâmpinarea depusă.
8) Aşa fiind, cum nu se poate reţine culpa recurentei în neîncasarea de către reclamantul intimat a primei de 300 lei/kg, se constată că instanţele au făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi o greşită aplicare a legii, situaţie în care, în raport de prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul trebuie admis, modificată Decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă, schimbată în tot sentinţa tribunalului, iar acţiunea respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 532/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 514/2004. Comercial → |
|---|
