ICCJ. Decizia nr. 500/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 500
Dosar nr.1982/2002
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Consiliul Judeţean Sibiu, a chemat în judecată FPS Bucureşti, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2.513.931.657 lei reprezentând diferenţa până la cota de 90% din valoarea acţiunilor S.C. C. SA, vândute şi a majorărilor de întârziere în sumă de 565.634.625 lei.
Reclamantul a motivat prin contractul de vânzare cumpărare DS 33/1999 că au fost înstrăinate acţiunile deţinute de FPS, termenul de plată fiind 19 august 1999, iar vânzătorul avea obligaţia legală (OUG 88/1997 şi Legea 99/1999) de a vira la bugetul judeţean cota de 90% din veniturile încasate din vânzare.
Prin precizarea acţiunii, reclamantul solicită daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi până la îndeplinirea obligaţiei.
Pârâta a solicitat chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor, socotind că acesta poate face dovada vărsămintelor la bugetul de stat efectuate şi că el este beneficiarul drepturilor solicitate.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.56 din 18 februarie 2000, a respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie, reţinând că data încheierii contractului de vânzare cumpărare este anterioară intrării în vigoare a Legii 99/1999, iar aplicabile situaţiei de fapt sunt dispoziţiile OUG 59/1997.
În recursul declarat Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr.5014 din 12 iulie 2002, a admis cererea Consiliului Judeţean Sibiu, a modificat sentinţa instanţei de fond şi a admis acţiunea împotriva APAPS Bucureşti pe care a obligat-o la 2.512.931.657 lei, considerând că data la care obligaţia bugetară s-a născut a fost data plăţii, iar la acel moment dispoziţiile Legii 91/1990 erau în vigoare.
Prin cererea de revizuire înregistrată la 31 iulie 2002, APAPS a solicitat retractarea deciziei Instanţei Supreme întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut – chemarea în garanţie – şi suspendarea executării titlului executoriu.
Întâmpinarea formulată de Consiliul Judeţean Sibiu susţine că în mod judicios a fost respinsă, la instanţa de fond, cererea de chemare în garanţie, pentru că nu erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr.1511 din 11 martie 2003, a admis în principiu cererea de revizuire, constatând îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cu cererea principală iar instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra ei.
Reluând judecata recursului, se constată temeinicia acestuia, astfel încât va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Beneficiar al obligaţiei de plată la bugetul local a unei cote rezultate din vânzarea acţiunilor FPS, Consiliul Judeţean Sibiu avea dreptul de a primi 90% din preţul acţiunilor vândute iar stabilirea termenului la care obligaţia a devenit exigibilă (8-14 septembrie 1999) determina incidenţa legii în vigoare la acea dată. Astfel, situat în perioada în care Legea 99/1999 îşi producea efectele, raportul juridic obligaţional era cârmuit de această normă, fără a se putea pune în discuţie ultraactivitatea sau retroactivitatea unui act normativ.
Pe de altă parte, cererea de chemare în garanţie este o varietate de intervenţie forţată care tinde a proroga competenţa de soluţionare asupra persoanei împotriva căreia partea ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii.
Cererea de chemare în garanţie, considerată adevărată acţiune se depune odată cu întâmpinarea ori la prima zi de înfăţişare.
Sancţiunea nedepunerii în termen a acestei cereri constă în judecarea ei separată.
În privinţa condiţiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ., acestea sunt îndeplinite, chemarea în garanţie întrunind toate cerinţele stabilite de art. 112 C. proc. civ.
Ministerul Finanţelor, prin adresa nr.352063 din 16 decembrie 1999, ca de altfel şi O.P. 8896 din 25 ianuarie 1999 al FPS, confirma efectuarea vărsămintelor la bugetul de stat, în care au fost cuprinse şi sumele ce reveneau consiliului judeţean.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea principală, obligând pe APAPS la cota procentuală de 90% din veniturile încasate pe vânzarea acţiunilor S.C. C. S.A., va admite cererea de chemare în garanţie şi va obliga Ministerul Finanţelor la plata debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Sibiu, împotriva sentinţei nr.56 din 18 februarie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului.
Obligă pe pârâta APAPS Bucureşti la 2.512.931-657 lei.
Admite cererea de chemare în garanţie formulată de APAPS Bucureşti împotriva Ministerului de Finanţe şi obligă chematul în garanţie la plata debitului.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 485/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4489/2004. Comercial → |
|---|
