ICCJ. Decizia nr. 533/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.533/2004
Dosar nr. 6802/2001
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, D.J.A.R. Neamţ, a chemat în judecată pe pârâta, SC. U.R. SA Piatra Neamţ, şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să o oblige pe aceasta din urmă să execute lucrarea contractată, să plătească penalităţile prevăzute de art. 13 din contractul nr. 39/1999,în sumă de 249.481.002 lei şi majorările de întârziere în sumă de 116.093.369 lei, potrivit Legii nr. 72/1996,cu motivarea că pârâta s-a obligat să execute lucrarea de investiţie „Centru de reproducţie şi selecţie a animalelor Tg. Neamţ", şi că termenul de 90 de zile nu a fost respectat deşi s-a asigurat finanţarea în termenii contractului.
Tribunalul Neamţ prin sentinţa nr. 178 din 8 martie 2001, a admis acţiunea precizată şi a obligat-o pe pârâtă să termine investiţia, prin remedierea lucrărilor din anexa 3 la procesul verbal nr. 1353 din 20 octombrie 2000.
În ce priveşte penalităţile de întârziere s-a reţinut că acestea sunt datorate conform clauzei penale din contract, iar majorările de întârziere conform Legii nr. 72/1996.
Apelul declarat de pârâta, SC. U.R. SRL, împotriva sentinţei fondului, a fost respins de Curtea de Apel Bacău, care prin Decizia nr. 491 pronunţată la data de 9 iulie 2001, a reţinut că procesul verbal din 20 octombrie 2000, confirmă faptul că remedierile lucrărilor de investiţie nu au fost făcute, iar raportul de expertiză a stabilit cuantumul penalităţilor şi majorărilor de întârziere, cele două sancţiuni fiind aplicate pentru nerespectarea termenului de execuţie şi respectiv pentru avansul achitat pentru procurarea materialelor, în vederea construcţiei „sediu Centru de reproducţie şi selecţie a animalelor", conform Legii nr. 72/1996.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta, SC. U.R. SA, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului ce viza nulitatea sentinţei nr. 178/2001, prin care instanţa de fond a admis precizarea de acţiune fără să-i comunice actele depuse de intimată pentru a-i asigura dreptul la apărare.
- Prin Decizia nr. 491/2001, instanţa a soluţionat apelul fără să acorde cuvântul pe fond, din încheierea din 5 iulie 2001, rezultând cu claritate că s-au pus concluzii numai pe excepţie;
- Şi pe fond soluţia este greşită, întrucât s-au luat în calcul pentru stabilirea penalităţilor 427 zile în loc de 194 de zile care au început să curgă de la data punerii în întârziere, prin notificarea nr. 513, situaţie în raport de care potrivit calculului său, suma ce se putea pretinde drept penalităţi de întârziere este de 53.294.864 lei.
Recurenta a mai susţinut că s-a determinat greşit cuantumul penalităţilor, şi din motivul că s-a pornit în calcul de la valoarea actualizată la data execuţiei şi nu de la valoarea ofertei, conform art. 5 din contract.
- Pentru depăşirea avansului de credite răspunderea revine ordonatorului de credite şi nu societăţii sale, astfel că, greşit a fost obligată la plata sumei de 116.093.369 lei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe care recurenta nu l-a argumentat, priveşte încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin (2) C. proc. civ.
În concret, recurenta nu a arătat care sunt formele de procedură încălcate de instanţa de apel şi care sunt formele legale neobservate.
Din susţinerile sale rezultă că, instanţa de apel la data de 5 iulie 2001, a dat cuvântul pe excepţia care ar fi dus la nulitatea hotărârii primei instanţe nu şi în susţinerea celorlalte motive care vizau fondul.
Întrucât s-a citat încheierea din 5 iulie 2001, s-a examinat conţinutul acesteia şi s-a constatat că s-a acordat cuvântul în susţinerea apelului pe ambele aspecte, şi anume a motivului depus peste termen, prin care s-a invocat nulitatea sentinţei fondului, bazat pe faptul că nu i s-a comunicat precizarea de acţiune care în opinia sa este o modificare a obiectului cererii.
Din încheiere mai rezultă că apelanta şi-a bazat susţinerile pe nulitatea sentinţei, iar intimata a luat în discuţie şi motivele care vizau fondul, cu motivarea că la data întocmirii procesului verbal de recepţie clădirea nu era terminată, aşa cum a reţinut prima instanţă.
Din cele ce preced, este evident că, nu s-au îndeplinit acte cu neobservarea formelor legale care să atragă aplicarea art. 105 alin (2) C. proc. civ.
De altfel este de observat că la data de 2 martie 2001, când s-a luat în examinare acţiunea reclamantei, nu s-a formulat nici o cerere în legătură cu precizarea de acţiune, ci s-a solicitat să se respingă capătul de cerere pentru penalităţi de întârziere şi să se admită în parte acţiunea pentru 83.074.057 lei daune interese moratorii.
Şi critica ce vizează aplicarea clauzei penale, prevăzută în art. 13 din contract, este nefondată, întrucât părţile au stabilit rata de penalizare pe zi pentru valoarea nerealizată, fiind evident că este vorba de zile calendaristice.
Cât priveşte momentul de la care încep să curgă penalităţile, deşi această critică nu a fost formulată şi în apel, recurenta face susţineri peste prevederile contractului, atunci când afirmă că sancţiunea se aplică de la data notificării şi nu de la data întârzierii. Această susţinere contravine propriei voinţe exprimată în stipularea clauzei penale care prestabileşte sancţiunea.
Expertiza efectuată la fond, a avut în vedere termenul de punere în funcţiune, conform actului adiţional din 30 august 1999, şi procesului verbal de recepţie preliminară, precum şi conţinutul clauzei penale inserate în contract, aşa încât calculul penalităţilor a fost corect determinat.
Este nefondată şi critica privind cuantumul sumei luat în calcul, cu alte cuvinte a valorii lucrărilor, întrucât valoarea ofertei la care se referă recurenta reprezintă valoarea provizorie a contractului şi nu valoarea lucrărilor nerealizate, cum s-a stabilit prin art. 13 din contract, şi cum corect a stabilit expertiza.
Atât din actul de control, cât şi din raportul de expertiză, rezultă că recurenta nu a executat lucrările conform avansului primit, cu alte cuvinte a deţinut sume virate cu acest titlu conform HG nr. 85/1997 (art. 1), care nu au fost acoperite de lucrările executate.
Prin urmare, nu se poate reţine culpa ordonatorului de credite, aşa cum susţine recurenta, ci a constructorului care a fost obligat să acopere dauna produsă ca urmare a încălcării Legii nr. 72/1996.
Cuantumul sumei pretinse cu acest titlu a fost verificat de expertiză, aşa încât şi această critică se dovedeşte nefondată.
În consecinţă, nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., care să ducă la casarea/modificarea deciziei pronunţată în apel, astfel că recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC. U.R. SA Piatra Neamţ, împotriva deciziei nr. 491 din 9 iulie 2001, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 534/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 532/2004. Comercial → |
|---|
