ICCJ. Decizia nr. 5499/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 15010 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea precizată formulată de creditoarea SC S.R.C. SRL București în contradictoriu cu debitoarea SC R. SRL Iași și a somat debitoarea să achite creditoarei în 30 de zile de la comunicarea sentinței suma de 96.925.604 lei, contravaloare marfă neachitată și 346.777.837 lei penalități de întârziere.
împotriva acestei sentințe debitoarea a formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, care, prin sentința civilă nr. 3164 din 4 martie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, motivat de dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., modificat prin O.G. nr. 58/2003.
Judecătoria sector 1 București, prin sentința nr. 2864 din 23 aprilie 2004, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență, motivat de faptul că reclamanta are sediul ales în municipiul Iași, iar pârâta în sectorul 2, văzând și dispozițiile art. 10 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 118 din 30 iunie 2004, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reținând în considerentele sentinței prevederile dispozițiilor Legii nr. 195/2004 ce prevăd în mod expres competența de soluționare a cererilor de anulare împotriva ordonanțelor prin somația de plată.
împotriva acestei sentințe, reclamanta SC R. SRL Iași a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate și stabilirea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei sector 1 București.
Singura critică adusă sentinței este motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care vizează greșita interpretare dată de către Curtea de Apel București a dispozițiilor Legii nr. 195/2004 cu privire la competența de soluționare a cauzei. De asemenea, recurenta apreciază că prin sentința astfel promovată se creează o retroactivitate procesual civilă prohibită ale alin. (2) al pct. 11 din Legea nr. 195/2004 ce stabilește determinarea competenței după legea aplicabilă la timpul pronunțării hotărârii.
Recursul nu este fondat:
La momentul investirii instanței, în speță Curtea de Apel București, secția a V -a comercială, dispozițiile Legii nr. 195/2004, pentru aprobarea O.G. nr. 58/2003 privind modificările aduse Codului de procedură civilă erau în vigoare. Sub acest aspect, în conformitate cu art. 11 alin. (1) din legea sus-citată "cererile în anulare împotriva ordonanțelor privind somația de plată, pronunțată de tribunale în cauze comerciale, al căror obiect are o valoare de până la un miliard inclusiv, se vor soluționa tot de către tribunal".
Ori, având în vedere obiectul cauzei, natura litigiului, precum și valoarea acestuia, nu poate fi reținută critica adusă de recurentă cu privire la interpretarea eronată a normei de drept aplicabilă în speță, deci în mod corect Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București, secția a VI a comercială.
Mai mult decât atât, nu se poate reține nici susținerea conform căreia adoptarea unei astfel de soluții ar echivala cu o retroactivitate a legii în condițiile în care dispozițiile exprese cuprinse în Legea nr. 195/2004 privind competența de soluționare a cauzelor sunt imperative și de imediată aplicare, nerespectarea acestora fiind sancționate cu nulitatea absolută a hotărârilor astfel pronunțate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5508/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5541/2004. Comercial → |
|---|
