ICCJ. Decizia nr. 5715/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1654 din 16 martie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul F.P.S. București, împotriva pârâtei SC H. SA București, pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma de 2.271.234.722 lei cu titlu de dividende pe anii 1996 și 1997.
Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere, privind plata daunelor interese moratorii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, reclamantul în calitate de acționar la pârâta SC H. SA, este îndreptățit să primească, conform art. 67 alin. (2) și art. 122 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dividendele stabilite de A.G.A. odată cu aprobarea acestora.
A mai reținut instanța fondului, că dealtfel o parte din dividendele aferente exercițiului financiar al anului 1996, au fost achitate, respectiv suma de 49.500.000 lei cu O.P. nr. 629 din 27 octombrie 1997 și 54.000.000 lei cu O.P. nr. 681 din 21 noiembrie 1997, rămânând de achitat diferența de 488.023.000 lei.
Totodată, prima instanță a mai reținut că, din bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anului 1997, a rezultat, că suma cuvenită cu titlu de dividende reclamantului este de 1.783.211.722 lei, astfel că, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cu titlu de dividende pe anii 1996 și 1997 suma de 2.271.234.722 lei.
în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata de daune interese moratorii prima instanță a reținut că, aceasta nu este întemeiată și deci urmează a fi respinsă ca atare, întrucât în speță nu s-a făcut dovada termenelor la care a devenit scadentă obligația de achitare a dividendelor, astfel că în acest context, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 43 C. com., pentru ca pârâta să fie obligată la plata dobânzilor.
împotriva susmenționatei sentințe ambele părți au declarat apel.
în apelul său reclamantul F.P.S., critică sentința pe motiv, că prima instanță, a respins greșit capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii interese în cuantum de 1.395.532.538 lei, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., deoarece plata cu întârziere a dividendelor angajează răspunderea societății, în cadrul raporturilor juridice comerciale cu dobânzile comerciale potrivit art. 43 C. com.
Pârâta SC H. SA București, a susținut că în realitate suma datorată pentru dividendele anului 1996, se cifrează la 485.623.200 lei în loc de 488.023.000 lei, care a fost stabilită eronat, iar pentru anul 1997, suma de plată cu titlu de dividende este de 1.664.395.072 lei și nu de 1.783.211.722 lei, așa cum a acordat greșit instanța.
Prin încheierea din 7 iunie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, în temeiul art. 3228 _i art. 3231 din Legea nr. 99/1999, a calificat calea de atac exercitată de părți, ca fiind recurs și a scos cauza de pe rol cu trimiterea dosarului la Curtea Supremă de Justiție, pentru competentă soluționare a recursurilor declarate de reclamantul reclamant F.P.S. și recurenta pârâtă SC H. SA împotriva sentinței nr. 1654 din 16 martie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.
Prin decizia nr. 4494 din 29 septembrie 2000, pronunțată în dosarul nr. 5385/2000, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul reclamantului F.P.S. împotriva încheierii din 7 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, prevederile art. 3228 și art. 3229 din Legea nr. 99/1999, invocate de instanța de apel, sunt aplicabile numai litigiilor prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei, nu și raporturilor de natura celor care fac obiectul cauzei de față, care rămân reglementate așa cum a susținut reclamantul de prevederile Legii nr. 31/1990 și ale Codului de procedură civilă.
Primind dosarul, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 1109 din 3 septembrie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.) împotriva sentinței nr. 1654 din 16 martie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în contradictoriu cu intimata SC H. SA București și în consecință a schimbat în parte hotărârea primei instanțe și pe fond a obligat pârâta și la plata sumei de 1.395.532.538 lei, cu titlu de daune interese moratorii, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a adopta această decizie, instanța de apel a reținut în esență că, odată cu aprobarea bilanțului contabil, A.G.A. stabilește și dividendele, astfel că dacă prin actul constitutiv nu s-a stipulat termenul scadent al acestuia, datoria este cu execuție imediată, ceea ce înseamnă, raportat la speță, că plata dividendelor trebuie să aibă loc la momentul nașterii raportului juridic obligațional, și ca atare cum, plata sumelor datorate cu titlul expus s-a făcut cu întârziere, pârâta datorează daunele interese moratorii solicitate în sumă de 1.395.532.538 lei.
împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs pârâta SC H. SA București, invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține în esență, că, instanța de apel, a apreciat greșit, raportat la probele dosarului, care atestă că, reclamanta a calculat și pretins greșit atât dividendele aferente anului 1996, cât și cele pentru 1997, că datorează, pentru plata cu întârziere a acestora daune interese moratorii în cuantumul la care a fost obligată, cum, de asemenea, tot greșit nu a ținut seama de faptul că, plata dividendelor și a daunelor interese moratorii nu sunt prevăzute de Codul comercial ca fapte de comerț, pentru a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 43 C. com. astfel, că în mod eronat a fost obligată la plata sumei de 1.395.532.538 lei cu titlu de daune interese.
în consecință, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii.
Recursul este fondat.
Din examinarea minutei deciziei atacate cu recurs de către pârâtă rezultă că, instanța de apel a omis să se pronunțe, cu privire la apelul declarat de pârâta SC H. SA București, motiv care atrage nulitatea hotărârii.
Așa fiind, s-a admis recursul pârâtei, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași curte de apel, care a examinat-o cu acest prilej, și susținerile prezentate de pârâtă sub forma criticilor în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5766/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5175/2004. Comercial → |
|---|
