ICCJ. Decizia nr. 5755/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2307 din 9 octombrie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.P.R. - C.C., prin lichidatorul judiciar și acesta prin A. Târgoviște și a obligat, în solidar, pârâții B.V., O.I., B.M.L. și P.S.C. să plătească acesteia 1.666.660 lei cu titlu de rate la împrumut, 724.457 lei reprezentând dobânzi și 1.666.660 lei penalități.
împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta B.P.R. - C.C., prin lichidator SC R.R.A.L. SRL Târgoviște a declarat apel.
în temeiul art. 2821C. proc. civ., calea de atac exercitată de reclamantă a fost calificată ca fiind recurs.
Prin decizia nr. 369/ F din 13 februarie 2004, în cadrul procedurii de verificare a admisibilității în principiu, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat recursul, constatând că pârâta nu a arătat motivele de recurs, iar criticile formulate nu sunt susceptibile a fi încadrate în nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. pen.
împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 317 pct. 2 C. proc. civ.
Contestația în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat este reglementată în prezent prin normă constituțională.
însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesuală a determinat precis, prin norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfășurare care, prin reglementarea conținutului fiecărei etape procesuale care, prin reglementarea conținutului fiecărei etape procesuale și a conduitei tuturor subiecților procesuali, constituie o garanție a egalității părților, a protejării judiciare a drepturilor subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri corespunzătoare adevărului și legii.
Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României,art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.
Din economia dispozițiilor legale vizate rezultă, sub un prim aspect, că fiind determinată de lege, este lipsită de relevanță calificarea pe care partea o dă căii de atac exercitate.
Totodată, în raport de caracterul imperativ, de ordine publică al normelor procesuale, este nulă orice hotărâre judecătorească dată cu nesocotirea lor.
în fine, cum codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziții privind aplicarea legii în timp, în această materie devine operant principiul tempus regit actum, al "activității" normelor de drept procesual, în sensul că acestea sunt de imediată aplicare, activitatea lor întinzându-se din momentul intrării în vigoare a legii până la momentul ieșirii acesteia din vigoare.
Drept urmare, între altele, rezultă că hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac determinate de legea procesuală în vigoare la data pronunțării acestora, iar judecata se desfășoară potrivit regulilor procesuale în vigoare în timpul soluționării.
Prezentul litigiu a început și s-a desfășurat în condițiile modificării unora dintre normele procedurale, ceea de sus-puse examinării aplicarea în cauză a principiilor menționate.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 2821C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței împotriva căreia reclamanta a exercitat calea de atac a apelului, hotărârile date în primă instanță nu sunt supuse apelului, între altele, în cazul cererilor principale privind obligațiile de plată a unor sume de bani, în valoare de până la 200.000.000 lei.
Drept urmare, în raport de obiectul prezentului litigiu privind obligarea la plata unei sume de bani inferioară plafonului determinat de textul menționat, hotărârea primei instanțe era supusă numai recursului.
în consecință, în mod judicios instanța sesizată cu calea de atac a calificat-o ca fiind recurs.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, Curtea Supremă de Justiție era instanța competentă a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Drept urmare, secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat asupra competenței sale de a soluționa calea de atac exercitată de reclamantă în concordanță cu norma atributivă de competență menționată.
în fine, prin art. 308 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 58/2003, în redactarea în vigoare la data soluționării recursului declarat de reclamantă, a fost statuată procedura verificării admisibilității în principiu a recursului.
Se constată așadar, că secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat calea de atac exercitată de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe, corespunzător dispozițiilor procesual civile menționate.
însă, potrivit art. 308 alin. (4) din același cod, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate cu contestație, decizia motivată prin care se anulează sau, după caz, se respinge recursul "nu este supusă nici unei căi de atac".
Din formularea imperativă a textului menționat, rezultă lipsa temeiului legal al provocării controlului judiciar al deciziei pronunțate în recurs prin exercitarea unei căi de atac.
Drept urmare, lipsește în cauză una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea unei căi de atac, cu referire la existența unei hotărâri determinate de lege ca fiind susceptibilă de retractare sau reformare, după caz.
Or, recunoașterea unei căi de atac în condițiile neprevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins contestația în anulare formulată de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5695/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5777/2004. Comercial → |
|---|
